ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore în biroul Wolf Theiss din București, unde #theFemalePower este o realitate confirmată an de an de ghidurile juridice internaționale | Lady Lawyers: Leadership înseamnă în primul rând responsabilitate. Ai, mai mult ca oricând, datoria de a-i sprijini şi inspira pe ceilalţi. Înseamnă şi energie, dorinţa de a mişca lucrurile, de a depăşi bariere, de a nu te lăsa doborât de eşecuri şi de a-i mobiliza pe ceilalţi. Înseamnă atitudinea “let’s get things done”

03 Aprilie 2023   |   Ștefania Enache

Analiza Clasamentul Chambers Europe, lansat recent, scoate în evidență „#theFemalePower” în biroul Wolf Theiss din București.

 
 
Wolf Theiss este o firmă de avocați în care doamnele și domnii lucrează umăr la umăr, având șanse egale de a-și dezvolta cariera și de a avea trasee profesionale de succes.Echipa Wolf Theiss București este formată în acest moment din 44 de avocați, iar dintre aceștia 25 sunt reprezentante ale sexului frumos.Și la nivelul partenerilor doamnele sunt majoritare, cinci coordonatori de practică (din totalul de șapte) fiind femei. De asemenea, la nivelul de Counsel, ponderea este în avantajul doamnelor (patru din totalul de șase).„Doamnele și domnișoarele avocat din cadrul Wolf Theiss se remarcă în toate ariile de practică, dovadă stau și numeroasele premii și recunoașteri primite în fiecare an. Astfel, fie că vorbim de practica de Corporate M&A, de cea de Banking & Finance, de Litigii, Achiziții Publice, Dreptul Muncii, Concurență, Energie, Real Estate, IP & IT, doamnele noastre avocat s-au remarcat atât prin proiectele asistate, prin leadership, dar și prin participările în calitate de speakeri la diverse conferințe și contribuțiile avute în cadrul proiectelor dezvoltate la nivel regional”, subliniază reprezentanții casei de avocatură.


Analiza Clasamentul Chambers Europe, lansat recent, scoate în evidență „#theFemalePower” în biroul Wolf Theiss din București. „Astfel, „wonder women” ale biroului nostru au obţinut o recunoaştere specială în acest an. Toți cei șapte avocați clasaţi în topurile din acest an sunt femei: cinci doamne Partener şi două doamne Senior Associate sunt în clasamentele pe România. Ileana Glodeanu (Partener, Corporate M&A) îşi menţine clasarea în Band 1 pentru practica de Corporate M&A; Claudia Chiper (Partener, Banking & Finance) a urcat în Band 1 pentru practica de Banking & Finance; Anca Jurcovan (Partener, Competition & Antitrust) a urcat în Band 2 pentru practica de Concurenţă; Roxana Dudău (Partener, Real Estate & Construction) este evidenţiată în Band 3 pentru practica de Real Estate; Ligia Popescu (Partener, Dispute Resolution & Public Procurement) este menţionată şi în acest an în Band 5 pentru practica de Dispute Resolution. Colegelor Partener li se alătură în acest an în top şi Luciana Tache (Senior Associate, Corporate M&A), care a intrat în clasament la categoria Associates to watch şi Iuliana Stoicescu (Senior Associate, Banking & Finance), care şi-a menţinut clasarea în categoria Associates to watch şi în acest an”, susțin reprezentanții Wolf Theiss.

Și în clasamentul The Legal 500 2022, toate doamnele Partener din cadrul biroului din Bucureşti sunt evidenţiate, precum şi Iuliana Stoicescu (Senior Associate, Banking & Finance), Luciana Tache (Senior Associate, Corporate M&A – la categoria Rising Star), Andreea Zvâc (Counsel, Dispute Resolution), Andreea Stan (Senior Associate, Employment – la categoria Rising Star), Adelina Iftime-Blăgean (Counsel, Employment), Adina Aurel (Counsel, Energy & Projects).

De asemenea în topul realizat de IFLR1000 pentru acest an se remarcă două doamne avocat în categoria Highly Regarded, Ileana Glodeanu, pentru practica de Merger & Acquisitions, precum şi Claudia Chiper pentru practica de Banking.




Ligia Cecilia Popescu: Principala lecție învățată ca avocat a fost aceea că munca în echipă este esenţa succesului unei practici

Ligia Cecilia Popescu (foto) este Partener, coordonator al ariilor de practică Litigii & Arbitraj și Achiziții Publice în cadrul biroului Wolf Theiss din București. Ea și-a început cariera în Ministerul Afacerilor Externe al României, specializându-se în diplomație economică, actualmente având 28 de ani de experiență în domeniul juridic, majoritatea în profesia de avocat, dobândită în cadrul unor firme de avocatură de prestigiu din București și Londra. Ligia acordă asistență juridică unor companii multinaționale și fonduri de investiții în cazuri complexe de arbitraj și litigii transfrontaliere într-o varietate de industrii, inclusiv, dar fără a se limita la construcții, jocuri de noroc, energie, servicii financiare, agricultură.

Domeniile sale de specializare includ: dreptul afacerilor, dreptul construcțiilor, insolvență, concurență, proprietate intelectuală, achiziții publice, criminalitate economică, dispute internaționale în domeniul investițiilor, cereri CEDO. Ligia este expert în achiziții publice, colaborează în mod regulat cu reviste juridice și este un lector frecvent la conferințe locale și internaționale în domeniile sale de expertiză.

Avocatul deține o diplomă de Master în Drept Comercial şi Drept European (Drept instituțional și constituțional al Uniunii Europene/Dreptul concurenței în UE/Dreptul Internațional al Afacerilor/Servicii financiare în UE), emisă de London School of Economics and Political Science, Londra, Regatul Unit şi o Diplomă de Master în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, București. De asemenea, a obţinut o specializare în drept diplomatic şi consular la Ecole Nationale d'Administration/Institut International d'Administration Publique (IIAP/ENA), Paris, Franţa.

„Sunt alături de Wolf Theiss din anul 2007 şi de atunci am contribuit substanţial la dezvoltarea biroului din România prin expertiza dobândită anterior ca partener într-o societate internaţională de avocatură. Expunerea internaţională, gestionarea unor proiecte complexe sunt numai câteva dintre criteriile relevante pentru dobândirea poziţiei de partener. O decizie semnificativă a fost trecerea, în 2009, de la practica de M&A şi Concurență la practica de Litigii şi Arbitraj pe care am construit-o cu succes de atunci”, menționează Partenerul Wolf Theiss.

În cei 25 de ani de avocatură, Ligia Cecilia Popescu a fost implicată în foarte multe proiecte de complexitate juridică substanţială care aveau uneori şi conotaţii non-juridice interesante. „De exemplu, valoric vorbind, anul trecut am reputat un succes foarte important într-un litigiu post-privatizare unde statul român avea o pretenţie de 360 milioane de euro împotriva clientului nostru, un investitor privat, fond de investiţii. Litigiul a durat câţiva ani până la finalizarea sa în toate gradele de jurisdicţie şi a pus în lumină aspecte complexe, nu numai juridice ci şi economice şi politice, legate de modul în care s-a implementat procesul de privatizare în România”, detaliază avocatul.

Interlocutoarea BizLawyer este de părere că experiența profesională internaţională anterioară şi rezultatele financiare foarte bune ale practicii de Litigii şi Arbitraj i-au consolidat drumul către parteneriat.

„Principala lecție învățată ca avocat a fost aceea că munca în echipă este esenţa succesului unei practici. Nu consider că am făcut greşeli în ceea ce priveşte opţiunile din carieră. Cea mai bună decizie ca avocat a fost continuarea studiilor în străinătate, specializarea în drept european precum şi decizia de a activa o perioadă ca avocat într-o firmă din Londra”, mai spune Partenerul Wolf Theiss.

Din punctul său de vedere, ambiția și capacitatea mare de muncă sunt caracteristice femeilor avocat. Munca în echipă este deseori potenţată de către doamnele avocat printr-un management echilibrat. „Acesta implică utilizarea feedback-ului pozitiv ori de câte ori este posibil ca instrument de consolidare a abilităţilor individuale şi a coeziunii echipei. De asemenea, critica trebuie să fie constructivă, îndreptată către problemele de rezolvat şi nu către persoane. Criteriile după care se măsoară succesul în această profesie ţin, de regulă, de poziţia într-o anumită societate de avocatură, de poziţionarea acesteia pe piaţă. La nivel individual, eu personal apreciez în cadrul interacţiunii cu colegii avocaţi calitatea documentaţiei redactate şi a pledoariilor în instanţă”, nuanțează avocatul.

Ligia Cecilia Popescu le transmite domnișoarelor care vor să urmeze o carieră în domeniul juridic faptul că reziliența este o calitate importantă care este foarte relevantă pentru oricine îşi doreşte să aleagă această profesie. „Chiar dacă firmele internaţionale de avocatură acordă o importanţă foarte mare egalităţii de şanse, ca femeie avocat accesul care eşaloanele superioare ale profesiei va depinde întotdeauna în mod esenţial de calităţile profesionale”, punctează Partenerul Wolf Theiss.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Roxana Dudău: Succesul stă în răbdare, în puterea de a te concentra pe ceea ce ţi-ai propus

Roxana Dudău (foto) este Partener și coordonatoarea practicii de Real Estate & Construcţii în cadrul biroului Wolf Theiss din București. Roxana este un practician recunoscut în domeniul imobiliar, cu o experiență de peste douăzeci de ani ca avocat de afaceri. De-a lungul carierei sale, a asistat juridic investitori străini strategici activi în domeniile retail și construcții, în legătură cu intrarea și extinderea lor pe piața din România. De asemenea, a oferit consultanță băncilor și fondurilor de investiții, precum și investitorilor români în diverse tipuri de tranzacții care acoperă o serie de clase de active pe piața românească (de exemplu: birouri, retail și depozite industriale). Roxana a consiliat, de asemenea, investitori mari din sectoarele auto și aerospațial în ceea ce privește investițiile lor greenfield în România.

Înainte de a se alătura Wolf Theiss, ea a fost Partener Asociat la o firmă de avocatură din România, membră a unei rețele globale Big 4 Law, unde a coordonat departamentul de Real Estate al firmei și biroul german din România.

Anterior, Roxana a făcut parte din echipa unei firme germane de avocatură din România timp de peste 17 ani, coordonând, de asemenea, Departamentul de Real Estate & Construcții în calitate de Partener Asociat.

Roxana deţine o diplomă de licență de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1998) și o diplomă de Masterat de la Universitatea Constance, Germania (2003). De asemenea, a urmat studii postuniversitare la Facultatea de Litere a Universității Constance, Germania (2001). În 1999, a fost admisă în Baroul Iaşi, iar în 2004 în Baroul Bucureşti.

„Etapele în cariera mea s-au succedat firesc, la fel şi promovările până la poziţia de Partener au venit firesc, urmare a faptului că mi-am asumat proiecte complexe, diverse şi responsabilități şi obiective din ce în ce mai ambiţioase. Înainte de a mă alătura Wolf Theiss, am fost Partener Asociat în cadrul a două importante firme internaţionale de avocatură unde am coordonat departamentele de Real Estate & Construcții. Avocatura de business este un domeniu inovator, dinamic și extrem de complex, iar eu traversez o perioadă foarte interesantă pentru cariera mea de când m-am alăturat echipei Wolf Theiss, în septembrie 2022”, povestește Roxana.

Din punctul său de vedere, drumul către parteneriat i s-a deschis datorită disponibilității de a-și asuma riscuri. Totodată, cooperarea în echipă, flexibilitatea /adaptabilitatea, creativitatea, dorinţa de inovare, dar şi sensibilitatea – fiecare în parte şi toate împreună i-au definit parcursul profesional de până acum. „Dar prima condiție pentru o atinge şi a avea succes în această poziţie este să fii responsabil – ai datoria să îți înțelegi și sprijini echipa și să îi inspiri pe cei din jurul tău. În al doilea rând, trebuie să îți asumi riscuri și să ai o viziune clară despre ceea ce îți dorești pe plan profesional”, susține avocatul.

De la începutul carierei și pe parcurs, Roxana Dudău a învăţat că succesul profesional înseamnă de multe ori paşi mici şi că se poate învăţa la orice vârstă. „Am învățat că ești întotdeauna la fel de bun pe cât este echipa ta. Am construit echipe performante, în care fiecare are posibilitatea de a-și exprima ideile, unde membrii echipei au încredere unii în alții, toți au în vedere atingerea aceloraşi obiective, iar reușita este mereu a tuturor. Poți avea cea mai bună strategie, dar doar cu o echipă motivată și care crede în acele obiective, vei obține rezultatele dorite. Echipa este cea mai importantă indiferent ce îți propui să faci. Pentru mine, leadership-ul - în avocatură, dar nu numai, în mediul de business, în general - înseamnă în primul rând responsabilitate: ai, mai mult ca oricând, datoria de a-i sprijini şi inspira pe ceilalţi. Înseamnă şi energie, înseamnă dorinţa de a mişca lucrurile, de a depăşi bariere, de a nu te lăsa doborât de eşecuri şi de a-i mobiliza pe ceilalţi. Înseamnă atitudinea let's get things done (de a face lucrurile să se întâmple, n.r.)”, argumentează Partenerul Wolf Theiss.

Roxana crede că ingredientele succesului sunt aceleaşi pentru orice avocat – femeie sau bărbat. „Emoţiile, creativitatea, abordarea inovaţiei, motivarea - toate converg către aceleaşi rezultate. Cel mai important este să nu renunți niciodată. Succesul stă în răbdare, în puterea de a te concentra pe ceea ce ţi-ai propus”, subliniază interlocutoarea BizLawyer .

Pe tinerele care vor să aleagă pofesia aceasta le sfătuiește să fie încrezătoare și să aleagă o carieră în avocatură, dacă au vocaţie în acest domeniu. „Este o industrie dinamică, mereu deschisă la schimbare, cu impact și în care își pot realiza pe deplin aspiraţiile profesionale”, atrage atenția Roxana Dudău.


Adelina Iftime-Blăgean: Pentru mine un avocat de succes este unul care în ciuda succesului profesional rămâne un om de calitate, care inspiră

Adelina Iftime-Blăgean (foto) este Counsel în cadrul echipei Corporate/ M&A și Dreptul Muncii și coordonator al practicii de Dreptul Muncii din cadrul biroului Wolf Theiss din Bucureşti.

De-a lungul carierei sale juridice de aproape 22 de ani, Adelina a fost implicată într-o gamă largă de tranzacții, proiecte de dreptul muncii şi conformitate, investigaţii corporative și aspecte care ţin de protecția datelor cu caracter personal, adesea în context tranzacțional și/sau transfrontalier. În ceea ce priveşte dreptul muncii şi aspectele legale aferente resurselor umane, Adelina a coordonat numeroase proiecte multi-jurisdicționale și naționale, de la variate tipuri de restructurări, inclusiv concedieri colective, la transferuri automate/colective de salariati, acorduri de muncă de tip special, detaşări şi acorduri de muncă şi consultanţă transfrontaliere, încheierea, negocierea şi încetarea contractelor de management, verificări de conformitate la nivel de companie sau de grup, procese de due diligence derulate de vânzător sau de cumpărător, proceduri de investigaţie a plângerilor şi denunţurilor salariaţilor (whisteblowing), proiecte de implementare și unificare a guvernanței corporative la nivel de grup, transferuri transfrontaliere de date cu caracter personal, implementarea de proiecte de emisiuni de opțiuni sau alte drepturi având la bază acţiuni ale unor societăţi listate (stock option plans), etc. În ceea ce privește industriile cu care are cea mai mare experienţă de lucru, Adelina se concentrează pe sectoarele IT/tehnologie, energie, asigurări și financiar.

Deși, de peste zece ani, activitatea Adelinei se concentrează exclusiv pe chestiuni legate de dreptul muncii şi de protecţia datelor cu caracter personal ale salariaţior, experiența sa în materie de fuziuni și achiziții și în chestiuni de reglementare a sectorului financiar, inclusiv proiecte de piețe de capital, este esențială pentru capacitatea sa excepţională de înțelegere a complexității proiectelor internaționale, cum ar fi transferurile de întreprinderi sau restructurările internaționale.

În plus, Adelina are o experiență solidă în proiecte de protecție a datelor cu caracter personal și de conformitate/investigații corporative, ceea ce îi permite să aibă o imagine de ansamblu completă asupra problemelor și riscurilor care pot fi relevante în contextul raporturilor de muncă.

Adelina Iftime-Blăgean și Wolf Theiss România sunt singurii reprezentanţi pentru România în cadrul INPLP, International Network of Privacy Law Professionals (Rețeaua Internațională a Profesioniștilor în Protectia Datelor cu Caracter Personal). Adelina este membră a Baroului București din 2005 si deține o diplomă de master (Instituții de drept privat) emisă de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Sunt avocat în cadrul Wolf Theiss din 2006, iar statutul de Avocat Senior l-am dobândit aici. Wolf Theiss este o societate regională de avocatură, cu birouri în 13 ţări din regiunea CEE/SEE. În firmele internaţionale de avocatură procesele de HR în general, inclusiv cel de promovare, sunt destul de complexe, cu reguli stricte şi cerinţe specifice. Societatea noastră nu face excepţie, accesul la următorul palier de senioritate presupunând, printre altele, parcurgerea cu succes a evaluării profesionale anuale şi întocmirea unui plan de afaceri pentru propria persoană sau pentru echipa din subordine, unde este cazul. Accesul la statutul de Avocat Senior a presupus prin urmare atingerea unor astfel de praguri pe multiple paliere, multe dintre ele excedând munca juridică, cum ar fi implicarea în proiecte de marketing şi de dezvoltare a business-ului, implicare din perspectiva mentorării avocaţilor (mai) juniori, sau implicarea în dezvoltarea şi rafinarea proceselor interne ale societăţii. Desigur că atingerea obiectivelor financiare este, de asemenea, luată în considerare în procesele de promovare”, povestește avocatul.

Din perspectiva deciziilor care i-au influenţat pozitiv cariera profesională, Adelina Iftime-Blăgean nominalizează aplecarea din timpul facultăţii către dreptul societăţilor, pieţe de capital şi dreptul muncii, inclusiv perioada care a urmat facultăţii în care a ţinut seminarii la disciplina dreptul muncii la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca. Toate aceastea au reprezentat primul pas spre specializare, iar în cazul său interesul pentru aceste arii de drept a continuat până în prezent.

De asemenea, faptul că și-a început cariera ca jurist a pus bazele înţelegerii spectrului complet de probleme juridice cu care se confruntă o companie. „În cazul meu, compania în care lucram era o societate pe acţiuni, în pregătirea unei listări pe bursă şi, în plus, entitate reglementată şi supravegheată de ASF (pe atunci CNVM). Prin urmare, problemele juridice cu care m-am confruntat au fost extrem de complexe. Tot în acea perioadă am putut să înţeleg şi să simt diferenţele clare între activitatea de consultanţă şi cea de litigii, plusurile şi minusurile şi ce anume mi se potriveşte”, detaliază avocatul.

Și decizia de a pleca din Cluj-Napoca către Bucureşti a reprezentat pentru Adelina (având în vedere că este vorba despre anul 2003) tranziţia către avocatura de business şi către un alt nivel de înţelegere a nevoilor clientului şi de abordare a problemelor juridice cu care acesta se confruntă. „Următorul pas a fost, pentru mine, tranziţia către o societate internaţională de avocatură, mediu de lucru care structural mi se potriveşte cel mai bine. Am avut norocul să ajung într-o societate la început de drum (Wolf Theiss fiind infiinţată la acel moment de mai puţin de un an), într-un colectiv cu un nivel mare de energie, cu oameni de calitate şi atmosferă foarte placută, în care am simţit că mă pot dezvolta pe direcţiile în care îmi doresc şi unde pot face alegeri”, adaugă interlocutoarea BizLawyer.

Adelina Iftime-Blăgean mărturisește că, de-a lungul anilor de carieră în cadrul Wolf Theiss, a jonglat în continuu cu „pălăriile” de avocat de Corporate M&A şi cu cea de avocat de dreptul muncii. „În timp, a trebuit să iau decizia cu privire la practica în care să investesc cel mai mult timp şi efort, astfel încât în prezent mă dedic aproape în exclusivitate practicii de dreptul muncii. Echipa noastră de dreptul muncii a crescut organic, fiind în prezent compusă din cinci avocaţi complet dedicaţi acestei practici, una dintre echipele mari de dreptul muncii din România”, completează avocatul.

Din punctul său de vedere, în această profesie este foarte important să fii extrem de atent la detalii şi să îţi structurezi în scris rezervele şi elementele de fapt de la care pleci în analiză.

În ceea ce priveşte greşelile, o astfel de greşeală poate fi să păstrezi în echipă prea mult o persoană care nu este potrivită şi impactează negativ asupra energiei echipei, sau poate să aştepţi prea mult înainte de a începe un proces de recrutare pentru mărirea echipei corespunzător volumului de muncă.

„Mi-e greu să calific o anumită decizie ca fiind de „aur”, ceea ce mă defineşte ca fiind eu, cea din prezent, este rezultatul unui lung şir de paşi mici şi nu al unor revoluţii determinate de evenimente exterioare sau schimbări bruşte. În orice caz, încurajez ieşirea din zona de confort şi comportamente active în direcţia dorită versus aşteptarea pasivă a recunoaşterii meritelor, o capcană în care multe femei tind să cadă”, subliniază avocatul.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Adelina Iftime-Blăgean amintește faptul că, de-a lungul carierei, au pus-o în „lumina” faţă de lumea exterioară cel mai frecvent şi cel mai evident proiectele de M&A, şi asta pentru că tranzacţiile ajung să fie în final făcute publice, moment la care şi consultanţii şi avocaţii care au asistat părţile ajung să fie cunoscuți. În practica de dreptul muncii situaţia este clar diferită, aproape toate mandatele au o natură instrinsec confidenţială, aşa că brandul de avocat de dreptul muncii poate fi creat doar prin alte mijloace cum ar fi evenimente, prezenţă media, prezenţă în social media etc.

„Dacă e să privim din perspectiva internă, a companiei, orice avocat „creşte” cu fiecare mandat pe care îl gestionează, iar fiecare mandat are componenta sa pur tehnică, juridică, şi componenta de coordonare (relaţionare cu clientul, coordonarea echipei). În mod clar, coordonarea proiectelor juridice poate fi extrem de solicitantă, mai ales atunci când vorbim de proiecte multi-jurisdicţionale. Practic, creşterea nivelului de senioritate se vede intern în depăşirea stadiului de expert tehnic şi într-o tot mai mare implicare în coordonarea de proiecte complexe, în activităţi de marketing, branding şi dezvoltare a business-lui. Pe mine personal m-au ajutat în cariera juridică foarte mult gândirea logică şi empatizarea cu situaţia clientului. Încerc mereu să privesc din perspectiva clientului şi să livrez ceea ce mi-ar plăcea să primesc la rândul meu. În timp mi-am dezvoltat un stil foarte sintetic, folosesc foarte mult bullet points şi numerotări, tabele, analize schematice/vizuale prin care prezint opţiunile, plusurile şi minusurile, riscurile (inclusiv evaluarea lor din perspectivă teoretică şi practică) şi soluțiile posibile, astfel încât clienții să poată lua cât mai uşor o decizie informată. Gândirea logică mă ajută să aduc plus valoare în orice intervenţie de revizuire sau coordonare, chiar dacă nu este pe un subiect sau pe un domeniu de practică în care sunt expertă. Şi, desigur, pornesc de la cea mai bună înţelegere posibilă a afacerii clientului şi a intereselor din spatele solicitării de servicii juridice. În rest, aşa cum am menţionat mai sus, progresul în cariera juridică presupune dezvoltarea unei sfere foarte largi de aptitudini sociale şi soft skills, inclusiv public speaking şi vânzări. Nu aş merge mai departe fără a menţiona că o practică funcţională într-o firmă de avocatură multinaţională presupune inevitabil o echipă şi, din perspectiva mea, cu cât mai placută şi mai relaxată este atmosfera în echipă, cu atât mai funcţională şi de succes este echipa”, comentează interlocutoarea BizLawyer.

Adelina se ferește să generalizeaze atunci când vine vorba despre prezența femeilor în avocatură. Ea spune că, din perspectiva tehnico-juridică, doamnele au avantajul atenţiei la detalii, a capacităţii de concentare şi de muncă intensă pe perioade lungi de timp şi cu pauze minime. Un avantaj pe partea de închegare a echipei poate fi inteligenţa emoţională a doamnelor şi capacitatea de a se adapta şi de a jongla cu „pălăriile” pe care le poartă: cea de profesionist, cea de mamă etc.

„Un aspect pe care personal îl consider un minus pe planul carierei este timpul în general mai limitat pe care doamnele îl alocă planului social-profesional în comparaţie cu bărbaţii: activităţi sportive, networking etc.”, menționează avocatul.

Referindu-se la criteriile ce ar măsura just valoarea și succesul unui avocat, Adelina mărturisește că îi este destul de greu să ofere un răspuns. „ Am auzit de mult la o prezentare o afirmaţie care mi-a rămas în minte: brandul personal este ceea ce se spune despre o persoană când aceasta nu este prezentă. Iar fiecare om caracterizează un altul sau îi califică valoarea şi succesul prin prisma propriilor interacţiuni cu persoana respectivă, a propriilor percepţii şi experienţe de viaţă. Pentru mine, valoarea şi succesul unui avocat se află la punctul de intersecţie între valoarea sa profesională şi valoarea sa umană. Pentru mine un avocat de succes este unul care în ciuda succesului profesional rămâne un om de calitate, care inspiră”, nuanțează interlocutoarea BizLawyer.

Ea subliniază faptul că avocatura este o profesie destul de grea, dar frumoasă, în care din fericire nu ajungi să te plictiseşti.

„Le-aş sfătui pe tinerele colege să încerce cât mai multe experienţe diferite pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză ce le place, ce li se potriveşte, ce le pasionează: instanţă sau consultanţă, ce arie a avocaturii, dacă avocatura sau altă profesie juridică. Stagiile de practică care sunt acum atât de la îndemână sunt o foarte bună modalitate de a testa opţiunile disponibile. Le-aş mai sfătui să nu fie dezamăgite dacă vor avea la început senzaţia că nu fac mare lucru sau că nu folosim mare lucru din rezultatul muncii lor: este firesc să fie aşa. Avocatura de business poate fi solicitantă, dar în mod clar poate fi practicată cu succes de femei şi inclusiv de femei în roluri de mame. Este doar necesar să găseşti locul potrivit, în care să te simţi apreciată, în care există chimie şi compatibilitate cu echipa, în care echipa se armonizează în aşa fel încât nevoile fiecăruia dintre membri să fie îndeplinite şi limitele să fie respectate”, încheie Adelina Iftime-Blăgean.

________________________________________
________________________________________


Andreea Cărare: Profilul activităţii unui avocat se modifică destul de mult pe masură ce avansezi în această profesie

Andreea Cărare (foto) este Senior Associate, membră a echipei de Corporate M&A din cadrul biroului din București al Wolf Theiss.

Anterior, Andreea a lucrat timp de peste 11 ani în cadrul mai multor firme de avocatură locale, oferind servicii juridice în diferite domenii de activitate, Corporate M&A, aspecte comerciale și de concurență, Real Estate & PPP, energie, banking & finance, precum și consultanță în domeniul conformității cu reglementările, protecției consumatorilor și al ocupării forței de muncă.

Expertiza sa include efectuarea de exerciții de due diligence, structurarea tranzacțiilor, asistarea clienților în probleme de reglementare și corporative, practici comerciale, precum și redactarea și negocierea de contracte comerciale complexe. Este specializată în drept societar, fuziuni și achiziții, drept comercial și drept imobiliar și PPP.

Andreea este membră a Baroului București din 2011 și este licențiată în drept la Facultatea de Drept a Universității din București (2011).

„Am ştiut mereu că îmi doresc o carieră în domeniul dreptului. Deşi am luat în calcul şi alte opţiuni, m-am întors mereu la această primă variantă, care a fost, pentru mine, cea mai naturală dintre ele. Apoi, în cei patru ani de facultate, am explorat mai multe profesii juridice. Nu am ştiut mereu că voi urma o carieră în avocatură, dar cred că alegerea pe care am făcut-o mi se potriveşte: dinamică, plină de provocări, uneori de neprevăzut şi cu o puternică amprentă socială. În cariera de avocat, am avut norocul de a cunoaşte oamenii potriviţi la momentul potrivit, respectiv flexibilitatea de a lucra în mai multe domenii şi de a alege pe acelea care mi-au plăcut în mod deosebit. Pe de altă parte, cred că această profesie trebuie să ţi se şi potrivească, nu este suficient să fii un excelent teoretician al dreptului. Iar de acest lucru nu poţi să-ţi dai seama până nu ajungi efectiv s-o practici şi încerci să navighezi prin toate complexităţile ei. Fiecare zi e o ocazie de realizare şi confirmare a alegerii pe care am facut-o”, mărturisește avocatul.

Atunci când s-a alăturat echipei de Corporate M&A a Wolf Theiss a luat în calcul varietatea şi originalitatea proiectelor şi deschiderea internaţională a firmei, prin colaborarea cu celelalte birouri ale Wolf Theiss din Europa. „La acestea s-au adăugat echipa din care fac parte, oamenii cu care lucrez şi atmosfera care s-a creat în jurul acestei echipe, pe care le-am descoperit cu plăcere pe parcurs şi care reprezintă nu doar plusuri importante, ci elemente pe care le-am realizat ca fiind esenţiale pentru mine. Este, cu siguranţă, o etapă ofertantă. Profilul activităţii unui avocat se modifică destul de mult pe măsură ce avansezi în această profesie. Fiecare etapă are specificul ei, devii la un moment dat mentor pentru generaţiile mai tinere, relaţia cu clientul devine una directă, rolul tău în proiecte devine din ce în ce mai determinant, chiar şi profilul proiectelor se schimbă în funcţie de evoluţia pieţei. Toate aceste etape şi schimbări creează oportunităţi pentru dezvoltare atât personală, cât şi profesională, însă trebuie să ai deschiderea şi flexibilitatea necesare pentru a le valorifica. Aşteptările mele sunt aşadar tocmai în acest sens, de a deveni cea mai bună versiune profesională a mea, încorporând tot ce e mai valoros din mediul în care activez, şi de a rămâne totuşi în echilibru cu latura personală, pentru a putea oferi resurse şi celor din jur, de la care mă încarc la rândul meu”, argumentează interlocutoarea BizLawyer.

Andreea se declară norocoasă, având în vedere că a avut mereu lângă ea avocaţi experimentaţi, oameni extrem de inteligenţi, care au inspirat-o şi de la care a încercat „să fure meserie”. „Sigur că avocatura presupune în primul rând o solidă bază teoretică, însă ceea ce înveţi cu adevărat de la avocaţii seniori cu care lucrezi sunt aşa numitele "soft skills", pe care nu le regăseşti în vreun manual de drept. Totodată, am văzut diverse moduri de lucru şi am înţeles că această profesie nu este rezultatul unei ecuaţii cu factori unici, strict definiţi. Poţi privi în jur, dar trebuie să găseşti acea formulă care funcţionează pentru tine, care te pune în valoare şi care te ajută să devii cea mai bună versiune a ta”, explică avocatul.

De asemenea, în jurul său au existat și există multe modele feminine, de la femeile din familia sa, la cele care i-au fost mentori şi profesori, inclusiv prietenele sale şi femeile pe care le-a avut de-a lungul acestor ani pe partea cealaltă a mesei în negocieri. „Nu a existat însă vreodată un model unic, un reper absolut, indiferent de domeniu. Există multe femei pe care le privesc cu admiraţie - pentru verticalitate, curaj, umor, inteligenţă, perseverenţă, empatie. Multe dintre ele nu sunt "lideri" în sensul clasic al acestui termen, dar sunt absolut admirabile pentru reuşitele lor şi pentru amprenta pe care o lasă în vieţile celor din jur”, explică Andreea.

Proiectele care îi aduc foarte multă satisfacţie personală sunt în general tranzacţiile al căror rezultat pe termen scurt şi mediu este crearea unor condiţii mai bune pentru salariaţii business-ului achiziţionat. „Am însă acelaşi nivel de entuziasm la fiecare semnare şi mă bucur de fiecare dată când rămânem alături clienţilor în procesele de integrare, care urmează fiecărei achiziţii. Cred însă că, la nivel de satisfacţie, rămâne un termen de referinţă prima tranzacţie majoră pe care am coordonat-o. Emoţiile şi încordarea din jurul acelui proiect au fost pe deplin răsplătite de rezultat.
Îmi place foarte mult să lucrez pentru clienţi cărora le pot fi aproape din primul moment al intrării lor pe piaţă şi în achiziţii ulterioare, în procesul extinderii, respectiv în activitatea de zi cu zi. Aceştia sunt clienţii care, în ani întregi de lucrat cot la cot, îţi devin prieteni”, mai spune Andreea Cărare.

______________________________________
                                   
                                                               Citește și
→   Totul despre modul de aplicare a Legii privind protecția avertizorilor în interes public, într-o radiografie făcută de specialiștii Wolf Theiss. Actul normativ, citit prin „ochelarii” unor avocaţi de business ai căror clienţi sunt de regulă societăţi multinaţionale ce vor avea de gestionat diverse procese care implică raportări şi avertizori | Prevederile în jurul cărora va gravita practica și câteva situații practice fără răspuns specific. Există riscul unor abuzuri atât din partea avertizorilor, cât și din partea entităților vizate, spun avocații

________________________________________

Gabriela Pătrăşcan: Pentru mine profesia de avocat este o călătorie în care vreau să descopăr și să învăț în permanență

Gabriela Pătrăşcan (foto) s-a alăturat Wolf Theiss în 2022 în calitate de Senior Associate în cadrul echipei de Litigii. Anterior, Gabriela a lucrat la un cabinet de avocatură din România ca avocat și la un Cabinet de Insolvență ca practician în insolvență stagiar. Ea a acordat asistență juridică și reprezentare în instanță în chestiuni precum: procedura de insolvență, acțiuni în atragerea răspunderii inițiate de terți împotriva asocierii în participațiune, anularea hotărârilor acționarilor, rezilierea contractelor de închiriere, litigii privind obligația statului de a emite un act administrativ, anularea procedurii de vânzare a activelor în procedura de lichidare, înregistrarea mărcilor naționale.

Înainte de aceasta, Gabriela a fost Senior Associate la o altă firmă de avocatură din România, unde s-a concentrat pe acordarea de asistență juridică și reprezentare în  litigii, proceduri de executare silită, contestații împotriva actelor / procedurii de executare silită, cereri legate de clauze abuzive, înregistrarea de mărci la nivel european, încălcarea brevetelor și distrugerea mărfurilor importate cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Gabriela este avocat cu drept de liberă practică din anul 2014. Ea deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2012 și două diplome de Masterat în drept - un Master în Dreptul internațional și european al la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, 2013 și un Master în drept fiscal la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2022. De asemenea, în 2015, Gabriela a absolvit Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Din octombrie 2021 este membră a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

„Încerc să privesc în urmă, să determin momentul în care am ales o carieră în drept și nu cred că pot să aleg unul clar. Deși decizia de a urma cursurile Facultății de Drept am luat-o în liceu, în fapt înclinația către lupta pentru dreptate, echitate și echilibru a început mult înainte. De la înscrierea la examenul de admitere de la universitate și până în prezent lucrurile au mers atât de natural, încât nu pot spune că acesta este drumul pe care am ales să-l urmez, ci pur și simplu pașii au mers în mod plăcut și firesc în această direcție”, spune Gabriela.

Pentru ea, profesia de avocat este o călătorie în care vrea să descopere și să învețe în permanență. „Din acest punct de vedere, consider că Wolf Theiss este locul potrivit atât pentru un avocat junior, cât și pentru un avocat senior, atât din punct de vedere uman, cât și din punct de vedere al proiectelor în care ești implicat. Alegerea mea a fost influențată deopotrivă de diversitatea spețelor în care era angajată echipa, expunerea internațională a firmei, stabilitatea multor membri din firmă și de posibilitatea de a-mi dezvolta abilitățile de mentor. În ceea ce privește avantajele pe care le-am descoperit ulterior începerii colaborării, dacă ar fi să enumăr câteva, acestea ar fi pe de-o parte atenția pe care firma o are pentru perfecționarea avocaților prin susținerea la participarea de școli de performanță, conferințe și training-uri, iar pe de altă parte oamenii care formează firma. Prin natura proiectelor, de obicei suntem nevoiți dacă nu să colaborăm, cel puțin să adresăm o întrebare colegilor atât din echipă, cât și din alte echipe, iar de fiecare dată când am apelat la ajutorul acestora am simțit deschiderea și disponibilitatea de a ajuta indiferent de încărcătură sau senioritate. În plus, un alt avantaj pe care l-am observat și pe care îl apreciez în firmă este încrederea și respectul pe care aceasta le are pentru fiecare membru, în încercarea de a păstra o balanță între viața profesională și cea personală a fiecăruia dintre noi, lucru care este o provocare în ziua de astăzi și cu atât mai mult în profesia de avocat”, susține interlocutoarea BizLawyer.

Gabriela admite faptul că perspectivele care i se deschid unui avocat și oricărei persoane în parte sunt într-adevăr deosebit de importante. „Eu pot să confirm acest lucru deoarece nu am realizat că îmi doresc să mă dezvolt în sfera litigiilor dintre profesioniști până nu am fost pusă în fața faptului împlinit și am observat cât de mult îmi place, că nu conștientizez cum trece timpul și cât de interesantă poate fi procedura civilă. Cu toate acestea, pentru mine succesul este reprezentat de posibilitatea de a face ceea ce îți place, de a te putea implica cu toată atenția și dedicarea în muncă și mai ales de a te putea bucura la sfârșitul zilei că ai reușit să ajuți clientul în provocările ridicate de activitatea acestuia”, argumentează avocatul.

Din punctul său de vedere, etapa aceasta a carierei este într-adevăr foarte ofertantă. Gabriela se bucură de faptul că reușește în acest moment să folosească toate cunoștințele și experiența dobândite până în prezent pentru a putea găsi soluții în proiectele diverse pe care le gestionează și apreciază că are ocazia de a lucra cu oameni la fel de pasionați de drept ca și ea. „La fel ca până acum, în prezent și pe viitor îmi doresc să învăț cât mai mult și cât mai multe, să mă perfecționez în ariile de practică în care activez, să pot să le ofer în continuare clienților demersuri procedurale care să îi ajute în desfășurarea activității, dar care să le ofere și confort și încredere în exercitarea drepturilor acestora”, mai spune interlocutoarea BizLawyer.

Prin prisma proiectelor în care este implicată, Gabriela Pătrăşcan a avut și are posibilitatea de a colabora cu avocați din majoritatea ariilor de lucru. „De fiecare dată interacțiunile au fost plăcute și fructuoase, avocații, atât cei seniori, cât și juniori, fiind disponibili și săritori în depășirea provocărilor pe care le-am întâmpinat, acesta fiind un câștig deosebit, respectiv de a asigura un mediu de lucru prietenos și liniștit.Cred că două dintre principalele beneficii ale mediului de lucru sunt date de posibilitatea de a colabora în rezolvarea task-urilor cu colegi bine pregătiți și prietenoși, dar și flexibilitatea programului și a colegilor care permit acomodarea provocărilor pe care le întâmpinăm atât pe plan profesional, cât și pe plan personal”, este de părere avocatul.

Nu poate spune că a avut un model feminin de-a lungul carierei, ci doar că a urmărit persoanele din jurul său și a încercat să învețe de la fiecare câte puțin. „Dincolo de alegerea unor modele în viață, eu consider că de la fiecare om avem ceva de învățat și că este important să ne înconjurăm în viața de zi cu zi de oameni pe care să îi admirăm, care să ne inspire și să ne îndrume. În acest sens, pentru mine, primele modele feminine care m-au inspirat și continuă să mă inspire și acum sunt mama și bunica mea, persoanele care mi-au transmis valorile sănătoase care m-au ghidat până acum, precum bunătatea, respectul și echitatea”, nuanțează Gabriela.

Avocatul mărturisește că îi este destul de greu să se gândească la cel mai provocator proiect și să aleagă unul, având în vedere că se implică mult în toate și că le trăiește cu aceeași intensitate. „Pot în schimb să mă gândesc la un domeniu în care am întâmpinat provocări reale, iar acesta ar fi domeniul insolvenței, iar în măsura în care dosarele implică elemente de extraneitate, provocările sunt cu atât mai mari. Prevederile speciale în domeniul insolvenței s-au dovedit de-a lungul timpului mult prea generale sau puține față de complexitatea situațiilor care apar în procedurile de insolvență, prin urmare nu de puține ori am fost nevoiți alături de judecători să înotăm în ape necunoscute. Totuși, acestea, alături de proiectele de proprietate intelectuală, au fost proiectele care mi-au adus cea mai mare satisfacție prin prisma faptului că am reușit să răspundem la nevoile clienților sau să le protejăm drepturile prin soluții sau acțiuni atât tradiționale, cât și inovatoare”, conchide Gabriela Pătrăşcan.


      Citește și
→   Chambers Europe 2023 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. Firmele cu cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale


→   Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2023. Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution
 

Ioana Iacob: Profesia de avocat este un antrenament continuu pentru performanţă

Ioana Iacob (foto) s-a alăturat Wolf Theiss în luna iulie 2022 în calitate de Associate în echipa de Dreptul Muncii.

Anterior, Ioana a lucrat pentru o firmă românească de avocatură, oferind consultanță în mai multe domenii, cum ar fi: drept civil și drept societar, dreptul muncii, GDPR, proprietate intelectuală, drept fiscal și litigii. De asemenea, a oferit asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată în aspecte de drept civil, drept contravențional și dreptul muncii.

Ioana a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea București în 2017 și apoi a urmat un masterat în dreptul muncii la aceeași universitate în 2018. În octombrie 2018, a fost admisă în Baroul București.

„Nu de puţine ori aud, în rândul practicienilor de drept şi, cu precădere, în rândul avocaţilor, că profesia pe care o practică în prezent este cea la care au visat de mici copii. Pentru mine, drumul în această profesie nu s-a concretizat atât de rapid şi, în orice caz, nu a avut la bază criterii clar definite. Unul dintre profesorii mei din liceu mi-a sugerat că m-aş putea orienta către Facultatea de Drept şi, mai departe, profesia de avocat. A fost o sugestie care a stârnit multe discuţii, primind ulterior mult feedback de descurajare pe considerentul că este un drum foarte anevoios, cu care este foarte greu să ţii pasul. Acesta a fost trigger-ul meu. Am înţeles că este o provocare şi am vrut să îmi demonstrez că pot să îi fac faţă. În viziunea mea, profesia de avocat este un antrenament continuu pentru performanţă: să ţii pasul cu multiplele modificări legislative, să îţi adaptezi interpretările în funcţie de evoluţia societăţii, să fii la curent cu toate trend-urile relevante în domeniul tău de practică, şi, nu în ultimul rând, să ţii pasul cu nevoile de business ale clienţilor tăi”, declară tânăra.

Crede că oportunitățile de carieră ale femeilor depind foarte mult de visurile pe care fiecare și le face. „Şi putem avea în vedere aici nu doar perspectiva profesională, ci şi pe cea personală, pentru că dezvoltarea într-un mediu juridic poate influenţa (pozitiv, în opinia mea) nu doar statutul profesional, dar şi personalitatea unui individ, capacitatea de a interacţiona cu diverse grupuri, capacitatea de a analiza anumite situaţii şi de a lua decizii etc. În cazul meu, de exemplu, mediul juridic mi-a oferit (într-un timp relativ scurt) oportunitatea de a vedea deja materializându-se o parte din visurile mele şi cred că va favoriza în continuare şi împlinirea altora”, argumentează avocatul.

Din punctul său de vedere, încă există prejudecăţi în avocatură. Chiar şi în anul 2023, încă se mai consideră că profesia de avocat este o profesie dedicată mai mult bărbaţilor, deşi ponderea femeilor în avocatură este în continuă creştere de la an la an. „Analizând această prejudecată, nu pot să nu iau în calcul faptul că profesia de avocat a evoluat foarte mult de-a lungul anilor şi s-au creat diverse arii de practică şi domenii de lucru. Dacă iniţial avocatura reprezenta, de principiu, latura litigioasă, astăzi avocatura reprezintă o întrepătrundere armonioasă a laturii litigioase cu cea a consultanţei, ceea ce face această profesie mult mai variată, potrivită mai multor tipologii şi deci accesibilă atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Totodată, în opinia mea, pe lângă cunoştinţele temeinice şi experienţa practică relevantă, intuiţia joacă un rol foarte important în avocatură. Iar din această perspectivă, în mod clar femeile pot gestiona clienţii şi mandatele acestora cel puţin la fel de bine ca barbaţii”, opinează interlocutoarea BizLawyer.

Ioana arată că a ales Wolf Theiss din dorinţa de a „trece la nivelul următor”. În primii ani de avocatură, a luat o decizie asumată de a profesa în societăţi locale de avocatură pentru că își dorea să evolueze treptat şi să poată acumula cunoştinte cât mai variate (din mai multe domenii, consultanţă, litigii). Acum, când privește în spate, crede că a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. „În vara anului 2022, după aproape patru ani de avocatură, am simţit că am atins o zonă de confort şi mi-am dat seama că acesta este momentul să mai urc o treaptă. Am văzut un anunţ de recrutare extrem de prietenos şi deschis publicat chiar de avocatul senior care mă mentorează acum şi am aplicat, iar interacţiunea a fost fluentă şi rapidă şi în scurt timp am început o frumoasă colaborare. Într-un orizont de 3-5 ani, îmi doresc să dobândesc suficiente competenţe şi abilităţi în domeniul în care lucrez pentru a putea fi mai independentă şi a putea gestiona proiecte complexe care să corespundă aşteptărilor şi exigenţelor nivelului de avocat senior la care aspir, ceea ce, evident, implică faptul că îmi doresc să fac parte din aceeaşi echipă echilibrată ca şi în prezent”, povestește tânăra.

Ioana Iacob atrage atenția că de multe ori succesul în această profesie este cântărit din perspectiva onorariului încasat, notorietății clienţilor asistaţi, complexității mandatelor sau vizibilității în piaţă. „Bineînţeles că toate aceste aspecte prezintă o mare relevanţă. Însă, în opinia mea, succesul în profesia de avocat se măsoară, în primul rând, prin satisfacţia clienţilor şi recurenţa mandatelor. Cu siguranţă aş recomanda Wolf Theiss colegilor de generaţie. Până să lucrez aici, am avut plăcerea să cunosc încă trei medii diferite de lucru în cadrul societăţilor de avocatură cu care am colaborat şi acest lucru m-a ajutat să înţeleg care sunt criteriile majore care definesc un mediu de lucru în care poţi evolua: echipa de profesionişti, avocaţi seniori care te mentorează, atmosfera prietenoasă şi deschisă şi, cel mai important, posibilitatea de a greşi. Dacă celelalte elemente cred că sunt clare, ultimul poate părea un pic scos din context, dar are o importanţă deosebită. Din experienţa mea de până acum, greşelile sunt privite ca veritabile bile negre. O astfel de abordare generează, în mod clar, frică şi, de cele mai multe ori, generează şi mai multe greşeli. Cel puţin în echipa mea, greşelile nu sunt piloni de cuantificare a competenţelor, ci sunt tratate ca paşi inerenţi dezvoltării profesionale. Personal, acest lucru îmi dă o stare de siguranţă şi încredere şi mă ajută să nu rămân blocată în momentul în care greşesc, ci să învăţ şi să merg mai departe. Totodată, Wolf Theiss pune foarte mult accent pe: (a) consolidarea echipei, sens în care se organizează constant diverse activităţi de tip teambuilding, (b) înlăturarea barierei mentor-avocat debutant, ceea ce asigură o interacţiune mult mai facilă şi deschisă, şi (c) dezvoltarea continuă a colaboratorilor săi, sens în care asigură numeroase resurse, inclusiv training-uri interne pe diverse problematici şi arii de practică, şcolile de excelenţă organizate de regulă de biroul Wolf Theiss din Viena şi chiar întâlniri pe diverse arii de practică împreună cu avocaţii din toate birourile de lucru”, comentează Ioana Iacob.

 
Intră pe platforma Dispute.Resolution.Center

 Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer care se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri. Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.

Ana-Maria Mustăţea: Avocatura este o profesie care te provoacă în fiecare zi cu situaţii noi şi te obligă să evoluezi constant

Ana-Maria Mustățea (foto) s-a alăturat echipei Wolf Theiss în 2022 în calitate de Associate în cadrul echipei de Real Estate & Construcţii.

Anterior, Ana-Maria a lucrat la o altă mare firmă de avocatură, fiind implicată în due diligence în proiecte imobiliare majore din România (de exemplu, parcuri logistice, terenuri agricole, clădiri de birouri și centre comerciale); aspecte generale legate de afaceri în industria imobiliară; redactarea și negocierea contractelor de închiriere și a contractelor de antrepriză generală.

Înainte de aceasta, Ana-Maria a fost avocat asociat la o firmă de avocatură din România, unde s-a axat pe soluționarea litigiilor și Real Estate, și la o firmă de avocatură regională, unde s-a axat pe litigii și White Collar Crime, Real Estate, Corporate, TMT și protecția datelor și drept bancar.

Ea a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 2015. Este admisă în Baroul București din 2017.

„La momentul admiterii la facultate cochetam mai mult cu ideea de a deveni magistrat şi nu avocat. Însă, în urma unui internship pe care l-am urmat în cadrul unei societăţi de avocatură de business în anul al II-lea de facultate, mi-am dat seama că, de fapt, profesia de avocat mi se potriveşte cel mai bine. Acea experienţă ca intern mi-a oferit posibilitatea să observ cum avocaţii abordează speţele clienţilor lor şi cât de provocator şi de interesant este să priveşti o speţă doar din perspectiva favorabilă clientului tău. Un avocat oferă clienţilor lor siguranţa că drepturile lor nu sunt încălcate, iar într-o decizie de business, un motiv în plus că decizia luată este cea corectă”, își amintește tânăra.

Din punctul său de vedere, mediul juridic oferă femeilor oportunitatea de a deveni ceea ce își doresc, de a-și împlini visurile. „Satisfacţia în avocatură este atunci când constaţi că munca depusă este apreciată şi recunoscută. Aprecierea clienţilor, dar şi a colegilor cu care colaborez pe anumite speţe, reprezintă o reală satisfacţie şi un bun barometru pentru a realiza că efortul depus contribuie în mod real la finalizarea cu succes a speţelor clienţilor. Mai mult, avocatura este o profesie care te provoacă în fiecare zi cu situaţii noi. Niciodată o speţă nu va fi identică cu alta, iar acest lucru te motivează şi te obligă să evoluezi constant”, precizează avocatul.

Ana- Maria este de părere că una dintre prejudecăți este aceea că profesia de avocat este dominată de rigiditate şi formalism, în special în cadrul societăţilor de avocatură cu un număr mai mare de avocaţi. „ Într-adevăr, avocatura de business presupune proiecte complexe care, în cele mai multe cazuri, pot genera un anumit nivel de stres şi presiune pentru avocaţii implicaţi (în special pentru cei care sunt încă în etapa de început a carierei). Însă astfel de stări sunt gestionate mult mai uşor atunci când între avocaţii implicaţi în acel proiect există o atmosferă destinsă şi de bună înţelegere. Mediul de lucru este foarte important, iar ceea ce mă încântă la echipa Wolf Theiss este tocmai atmosfera de lucru prietenoasă, lejeră şi atitudinea de susţinere a colegilor. Personal, ori de câte ori mă confrunt cu o situaţie în care am nevoie de un sfat sau de o îndrumare, nu simt nicio barieră atunci când doresc să mă consult cu colegi avocaţi cu mai multă experienţă. La Wolf Theiss discutăm deschis pe marginea oricărei speţe şi toţi putem să ne exprimăm opinia, neexistând conceputul de răspuns "greşit" sau părere "greşită". Din contră, se încurajează ca orice părere este binevenită, iar un astfel de exerciţiu, atunci când este făcut cu lejeritate, are un rol pozitiv major în evoluţia şi perfecţionarea unui avocat”, explică interlocutoarea BizLawyer.

Atunci când a optat pentru Wolf Theiss, Ana-Maria a fost atrasă de faptul că biroul din Bucureşti a cunoscut o ascensiune constantă în ultimii ani, iar acest lucru a fost bine remarcat pe piaţa avocaturii de business. „Mai mult, întotdeauna am fost atrasă de ideea de a lucra într-o societate de avocatură cu birouri în mai multe ţări pentru că astfel am posibilitatea de a participa la proiecte multi-jurisdicţionale în serviciul unor clienţi sofisticaţi care nu activează doar pe piaţa din România, ci şi pe celelalte pieţe din străinătate. Astfel de proiecte sunt tranzacţii complexe care ajută mult la dezvoltarea profesională a avocaţilor, mai ales a celor la început de carieră. În plus, şcolile de excelenţă organizate de Wolf Theiss pe diferite arii de specializare pentru perfecţionarea avocaţilor şi programele de mentorat au contribuit iarăşi semnificativ la decizia mea de a mă alătura echipei. În următorii 3-5 ani, am ca obiectiv să mă perfecţionez din ce în ce mai mult pe specializarea de drept imobiliar şi să particip la cât mai multe proiecte care să mă ajute să am un overview practic amplu al tipurilor de tranzacţii existente în domeniul de Real Estate”, completează tânăra.

În viziunea sa, succesul în această profesie se măsoară în primul rând prin numărul de tranzacţii finalizate. În al doilea rând, este o satisfacţie deosebită ca la finalul unui proiect care a presupus efort şi implicare să existe apreciere din partea clienţilor şi a colegilor colaboratori, o astfel de apreciere fiind un indiciu şi o confirmare că eforturile şi munca depuse nu au fost în zadar şi au contribuit semnificativ la finalizarea cu succes a proiectului. Mai mult, crede că un indicator al succesului este reprezentat şi de încrederea pe care clientul o acordă avocatului în alegerea strategiei proiectului – faptul că i se oferă libertatea de a lua anumite decizii sau de a opta pentru anumite abordări este o dovadă a faptului că acel client este mulţumit de munca prestată.  

„Aș recomanda cu siguranță colegilor de generație firma în care lucrez acum. Echipa Wolf Theiss oferă un mediu profesional care îţi oferă posibilitatea să te dezvolţi în mod constant, să participi la proiecte interesante care te provoacă să devii din ce în ce mai bun pentru că te fac să ieşi din zona de confort (bineînţeles, sub îndrumarea avocaţilor cu mai multă experienţă, o abordare a firmei care care îţi oferă confort psihic, te ajută să lucrezi într-un mod relaxat şi astfel reuşeşti să ai cele mai bune rezultate). Mai mult, având în vedere tot timpul petrecut la birou, este foarte important ca atmosfera de lucru să fie prietenoasă şi relaxată, iar la Wolf Theiss exact despre asta este vorba: membrii echipei sunt prietenoşi, au o atitudine de susţinere atât din punct de vedere profesional, cât şi personal”, a arătat Ana-Maria Mustățea.

Claudia Andreescu: Profesia de avocat oferă femeilor din ce în ce mai multe oportunități de dezvoltare și afirmare

Claudia Andreescu (foto) este Associate, membră a echipei de Concurență & Antitrust din cadrul biroului din București al Wolf Theiss, din martie 2022. Are experiență în redactarea de rapoarte/analize la solicitările Consiliului Concurenței în vederea soluționării investigațiilor de piață, redactarea de notificări privind realizarea de concentrări economice, precum și în redactarea de dosare și reprezentarea clienților în fața Consiliului Concurenței.

Anterior, Claudia a lucrat la mai multe alte firme de avocatură, concentrându-se pe dreptul concurenței, fuziuni și achiziții, dreptul muncii și dreptul contractelor.

Claudia este avocat cu drept de liberă practică din anul 2020 și deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București și două diplome de Masterat în drept - o diplomă în Dreptul internațional și european al afacerilor la Paris 1 Panthéon-Sorbonne și o diplomă în diplomație și negocieri la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană.

„Deciziile pe care le-am luat atât în viața personală, cât și în cea profesională s-au bazat pe un set de principii și valori construit cu ajutorul părinților, profesorilor, prietenilor și oamenilor care m-au inspirat de-a lungul timpului. „Regulile” de bază se pot circumscrie ideii de a fi mereu pregătit: mereu pregătit de a căuta și a asimila cunoștințe noi, mereu pregătit de a înțelege nevoile celor din jur, mereu pregătit de a acționa, mereu pregătit pentru a susține un punct de vedere în care crezi chiar și atunci când circumstanțele nu îți sunt favorabile. Din fericire, profesia de avocat stimulează aplicarea acestor „reguli” și încurajează profesioniștii să fie disponibili pentru a se perfecționa continuu, deci pentru a fi mereu pregătiți să fie mai buni. O definiție neconvențională a profesiei de avocat ar fi aceea conform căreia profesia de avocat constă în respectarea și aplicarea acelui set de reguli care îți conferă libertatea pentru a încălca orice „regulă” (în sensul de limită) pentru a deveni cel mai bun (profesionist)”, arată tânăra.

Din punctul său de vedere, mediul juridic și, în special, profesia de avocat oferă femeilor din ce în ce mai multe oportunități de dezvoltare și afirmare și se bucură să observe faptul că femeile încep să primească mai multă recunoaștere din partea colegilor de breaslă, dar și din partea clienților. De altfel, prin participarea la evenimente cu profil juridic, prin publicarea articolelor de specialitate în reviste cu tiraj național și/sau internațional, prin obținerea unor titluri onorifice și sporirea prezenței feminine în topurile de performanță ale avocaturii, femeile câștigă din ce în ce mai mult spațiu în atenția publică, ceea ce le încurajează bineînțeles în a-și manifesta vocația mai departe. „În măsura în care visul unei femei este acela de a deveni un bun și apreciat profesionist al dreptului, atunci răspunsul este da, femeile sunt încurajate acum să își îndeplinească visurile în mediul juridic”, punctează Claudia.

Cu toate acestea, constată că profesia de avocat nu este lipsită de prejudecăți. „Acestea provin atât din interiorul profesiei, dar mai ales din exteriorul ei. Prejudecățile cel mai des întâlnite cu care se confruntă femeile care exercită profesia de avocat provin din partea bărbaților (colegi, dar și clienți), care le contestă credibilitatea și capacitatea profesionale. Prejudecățile pot apărea prin manifestarea unei lipse de atenție pentru subiectul discuției, se pot exprima prin contrazicerea vehementă în lipsa unor argumente solide a vorbitorului (de sex feminin), prin întreruperea discursului. Cea mai bună armă pentru a îndepărta prejudecățile împotriva femeilor avocați este aceea a reafirmării competenței profesionale a acestora prin identificarea prejudecății exprimate, menționarea ei și atenționarea interlocutorilor asupra subiectului real al discuției”, comentează interlocutoarea BizLawyer.

Claudia Andreescu mărturisește că a ales Wolf Theiss în momentul în care a fost pregătită să facă o schimbare profesională, mai exact atunci când a decis să înceapă colaborarea cu o societate internațională și să își extindă aria de cercetare și activitate în ceea ce privește dreptul concurenței. Criterii precum diversitatea și complexitatea mandatelor cu expunere internațională, posibilitatea de a avea acces la programe de formare continuă precum Școala de Excelență din cadrul Wolf Theiss, oportunitatea de a lucra cu unii dintre cei mai buni profesioniști ai dreptului din cadrul unui sistem complex format din 13 jurisdicții și nu în ultimul rând disponibilitatea, devotamentul și creativitatea echipei Wolf Theiss, au făcut ca alegerea ei să fie una facilă și rapidă.

„Prevăd o colaborare excepțională cu echipa Wolf Theiss, de la care am așteptări în a-mi susține în continuare dorința de a face performanță în domeniul juridic. Pentru orice persoană pasionată, care urmărește să se integreze într-un mediu competitiv, dornică de a lucra alături de profesioniști ai dreptului care îi vor deveni în scurt timp prieteni, Wolf Theiss este alegerea perfectă. Recomandarea nu este valabilă doar pentru colegii de generație, ci pentru oricine își dorește noi oportunități în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat. Wolf Theiss nu este doar o firmă de avocatură cu renume internațional, ci este o organizație orientată spre perfecționarea continua a avocaților săi”, subliniază avocatul.

Pentru Claudia Andreescu, succesul în această profesie poartă două „fețe”. Una este aceea a satisfacției manifestate de clienți în momentul în care aceștia dobândesc încredere în gradul de expertiză a avocatului și se simt în siguranță pentru a urma strategia pe care acesta le-o prezintă, cele două părți (client-avocat) bucurându-se împreună de o soluție de succes.

Cea de-a doua este asociată dimensiunii pasiunii cu care este exercitată profesia de avocat, dobândirea și manifestarea acelei pasiuni care îi inspiră pe cei din jur să își împingă limitele, să evolueze, să depășească orice potențial obstacol și să-și construiască propria definiție a succesului.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 344 / 1696
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...