
Burnete(Concordia): Premierul Ciucă şi ministrul Energiei au anunţat noi măsuri în domeniul energiei, fără să existe un document
25 Februarie 2022
AgerpresComitetul interministerial pentru energie a decis noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Premierul Ciucă şi ministrul Energiei au anunţat joi seară noi măsuri în domeniul energiei, aplicabile de 1 aprilie, dar ele au fost doar enunţate, fără să existe un document pe care toţi cei vizaţi să îl poată consulta şi înţelege, ceea ce poate reprezenta o nouă perioadă de incertitudine, consideră Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
"Salutăm intenţia Guvernului de a aplica măsurile pentru o perioadă mai lungă de timp, însă credem că împreună cu industria de energie, dar şi cu celelalte sectoare pe care le reprezentăm, e nevoie de timp pentru a înţelege în detaliu ceea ce se propune şi pentru a analiza impactul. Doar prin consultare publică şi dialog social se poate obţine o calibrare corectă, care să asigure predictibilitatea de care are nevoie economia şi pentru a evita erorile de până acum, care au însemnat ajustarea tot la câteva luni, ceea ce a reprezentat atât un deserviciu pentru consumatori, cât şi o perturbare pentru furnizori", a declarat Radu Burnete, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
În opinia sa, cele mai bune măsuri sunt cele transparente şi predictibile, la care au acces toţi cei interesaţi.
Comitetul interministerial pentru energie a decis noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
"Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie. Astfel, la electricitate pentru clienţii casnici am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum", a precizat Ciucă, la Palatul Victoria.
El a adăugat că alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kwh vor beneficia de un tarif de 0,80 lei/kwh cu TVA inclus.
Potrivit acestuia, pentru clienţii noncasnici - IMM-uri, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri, precum şi alte astfel de instituţii - va fi un tarif unic de un leu/kwh, cu TVA inclus.
Premierul a explicat că pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor până la 20%.
Conform premierului Ciucă, implementarea noilor măsuri anunţate după data de 1 aprilie va permite continuarea "sustenabilă" a eforturilor statului de a oferi protecţie populaţiei şi mediului afaceri, care, timp, de un an, vor avea o stabilitate a preţurilor cu respectarea pieţei libere.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4438 / 9286 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Adina Vlaicu (Popescu & Asociații), un om statornic, serios, carismatic, atent la detalii și la nevoile clienților: ”Trebuie să fii mereu la curent cu schimbările legislative, să te specializezi în domeniile în plină dezvoltare și să anticipezi nevoile pieței. Networking-ul strategic și implicarea în dezbateri profesionale te ajută să rămâi relevant. Dar, mai presus de toate, trebuie să îți placă ceea ce faci – pasiunea este cea care te ține în joc pe termen lung”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...