ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lianu (ACEX),despre proiectul reorganizării Ministerului Economiei:Este un document şchiop, ce indică o lipsă de viziune la nivelul instituţiei

03 Septembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei, preşedintele ACEX, care a fost prezent la dezbaterile publice legate de modificarea proiectului de reorganizare, a atras atenţia asupra unei carenţe majore a documentului, respectiv neglijarea totală la fundamentare a obiectivului strategic naţional de susţinere şi promovare a IMM-urilor, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

 
 
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) vrea să facă o reorganizare fără să explice dacă aşa poate susţine şi promova mai bine sectorul IMM al economiei româneşti, susţin reprezentanţii Asociaţiei Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX).
 
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei, preşedintele ACEX, care a fost prezent la dezbaterile publice legate de modificarea proiectului de reorganizare, a atras atenţia asupra unei carenţe majore a documentului, respectiv neglijarea totală la fundamentare a obiectivului strategic naţional de susţinere şi promovare a IMM-urilor, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
 
"Este un document şchiop, care indică o lipsă de viziune la nivelul ministerului privind subordonarea activităţii la obiectivele competitivităţii economiei româneşti. Să dărâmi invocând reducerea cheltuielilor e uşor, mai greu e să construieşti în condiţii de austeritate. Toţi dorim simplificare şi debirocratizare, dar trebuie să reiasă clar că aceste obiective sunt subordonate competitivităţii economiei româneşti şi, în special, IMM-urilor. Cei care cred că pot miza numai pe susţinerea marilor corporaţii li se poate părea firesc să taie din posturi fără să pună nimic în loc, iar rezultatele se văd deja. Am fost surprins că, inclusiv direcţiile de specialitate din minister nu au fost consultate, documentul fiind criticat chiar de înalţi demnitari ai puterii", a afirmat Costin Lianu, preşedintele ACEX.
 
Acesta a subliniat că, din discuţiile din sală, rezultă că nu au avut loc consultări cu directorii direcţiilor de specialitate şi nici cu consiliile consultative din turism sau export.
 
"Deşi nu sunt membru al Consiliului de Export, am avut un mandat de reprezentare a intereselor exportatorilor la această şedinţă şi am putut constata, din nou, lipsa de comunicare cu conducerea ministerului. Se reconfirmă faptul că domnul ministru, care nu a fost la dezbatere, nu are timp să discute cu aceste consilii. Fără consultare cu astfel de consilii, fără consultare cu direcţiile din minister, nu poate să iasă ceva consistent şi constructiv. Ideea parteneriatului public-privat în materie de susţinere a competitivităţii IMM-urilor este practic aruncată la coş. Suntem în situaţia în care nu vrem să punem pe picioare instituţii şi programe specializate de susţinere, precum o agenţie specializată de susţinere şi promovare a exporturilor, să nu mai trimitem oameni la post în ţări UE pe motiv că pe piaţa unică exporturile merg de la sine, să nu avem o strategie de export, să renunţăm la finanţarea centrelor teritoriale de export, să nu mai fim prezenţi la târguri sub pavilion naţional ş.a.m.d.", a susţinut Lianu.
 
În opinia sa, sunt reduse posturi pe motiv de economie acolo unde alte ţări măresc cheltuielile pentru a susţine economia.
 
"Este vizibil cu ochiul liber că dispozitivele de export ale unor ţări membre ale UE, ca să nu vorbim de cele non UE, extrem de active, sunt întărite în România, inclusiv prin posibilitatea angajării de personal autohton, iar noi tot reducem de dragul reducerii unde ar trebui să investim. Este clar că există soluţii chiar şi în condiţii de austeritate, dar nici un cuvânt despre ele. Practic, ministerul nu construieşte programe, instituţii şi instrumente de susţinere a IMM-urilor, ci se derobează de a-şi asuma responsabilităţi printr-o reducere de posturi care poate fi adulată numai de cei care nu înţeleg miza crucială a competitivităţii economiei româneşti", a adăugat Costin Lianu.
 
Astfel, din analiza ACEX rezultă că documentul nu explică modul în care măsurile propuse contribuie la o folosire eficientă a resurselor spre obiective, instrumente şi programe operaţionale imediat efective care să amelioreze capacitatea IMM-urilor româneşti de a face faţă provocărilor concurenţiale.
 
"Mai mult, nu există nici o corelare şi nici o analiză de impact privind efectele acestei restructurări. Impresia generală este că, practic, se urmăreşte doar reducerea unor posturi fără o subordonare a acesteia la obiectivele de promovare a intereselor IMM-urilor româneşti. Fundamentarea nici măcar nu face referire la faptul că această reducere de posturi se va răsfrânge pozitiv în strategia naţională de susţinere a competitivităţii", se mai precizează în comunicat.
 
Potrivit reprezentanţilor ACEX, nu se explică cum ministerul, prin aceste măsuri, va realiza obiectivele propriului program de guvernare, unde susţinerea şi promovarea IMM-urilor este un obiectiv important.
 
"Practic, nici un reprezentant prezent la dezbateri nu a putut înţelege exact ce impact vor avea măsurile, altele decât o tăiere de posturi, proiectul fiind criticat consistent de reprezentanţii societăţii civile care activează în domenii precum promovarea exportului, turism şi IMM-uri. În ceea ce priveşte susţinerea şi promovarea exporturilor, documentul nu va aduce îmbunătăţiri, ci un nou recul: programe suspendate, lipsa de înţelegere a necesităţii unei agenţii specializate, comasarea unor direcţii, nealiniere la practicile europene de promovare a exporturilor", se mai precizează în comunicat. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5322 / 8912
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
Cariere în Drept | De vorbă cu Maria Stanca, unul dintre mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București - promoția 2023, care a ales profesia de notar: ”Pentru cei care își doresc o profesie juridică, într-adevăr, Facultatea de Drept nu se parcurge cu lejeritate, volumul de studiu și cerințele fiind considerabile. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și să dau înapoi societății; practicând dreptul, simt că tocmai asta fac”
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...