România în urma războiului din Ucraina[i]

Ca probleme/aspecte potențiale, aș vedea:

(a)  Un risc de supralicitare a momentului în sensul unei escaladări pripite mai vaste. Aici există și riscul unei supralicitări democrate (a se vedea și declarațiile recente ale lui Joe Biden legate de Putin) pentru a încerca să prevină redobândirea majorității în Congres de către republicani la alegerile din toamnă.

(b)  „Punerea pe gânduri” a unor state importante din afara NATO cu privire la abordarea SUA în caz de conflict. Deși abordarea față de Ucraina a fost coerentă strategic din punctul de vedere al Tratatului NATO și stimulează deja o extindere a NATO, o implicație este și aceea că poate fi foarte păgubos să abordezi contondent adversari/competitori, chiar comuni, fără garanții clare în spate. 

Poziționarea recentă a Indiei (care încearcă să meargă pentru moment pe ideea de a beneficia de toate blocurile mari) poate fi văzută și în acest context și este un aspect geopolitic important.

(c)  Nevoia alocării unor resurse suplimentare notabile în Europa pe termen cel puțin scurt și mediu;

(d) Blocarea rezervelor băncii centrale rusești și, cu caracter mai general, folosirea dolarului ca armă în afara unui război care să implice SUA direct poate avea efecte negative notabile în pasul doi.

Așa ceva stimulează diversificarea rezervelor valutare și cheltuirea accelerată a celor deja existente în dolari – ambele cu efecte complexe și multiple. Erodarea dolarului era deja în curs după cum arată rapoartele FMI, dar există un risc de accelerare.

Pachetele de sancțiuni actuale au avut și un efect mai larg de „arătare a cărților” care va genera în perioada următoare diverse strategii preventive de contracarare de avut în vedere.^v

(e)  Mai sunt și alte aspecte mai puțin legate de războiul din Ucraina în sine.

4) Pe termen scurt, UE iese prost din mai toate punctele de vedere, dar poate recupera destul de rapid în pasul doi

Angela Merkel a fost un om politic cu multe calități, dar pare că a încercat să replice Comunitatea cărbunelui și oțelului dintre țările fondatoare UE (CECO) ca o comunitate de hidrocarburi și bani cu Rusia. Probabil a sperat că va genera o spirală a interdependențelor pozitive, dând totodată confort Rusiei că UE nu este ostilă și obținând, în același timp, materii prime la prețuri atractive pentru dezvoltare.

Din păcate, situația actuală doar confirmă că este o eroare strategică să alimentezi dependențe externe de astfel de magnitudini, mai ales pe „niveluri diferite ale piramidei lui Maslow” în sensul că energia este mult mai importantă pe termen scurt pentru UE în caz de dispută decât banii pentru Rusia. Aceasta cu atât mai mult atunci când nu ai o strategie clară de prevenire a conflictului.

La capitolul consecințe, UE:

(a) Susține deja o bună parte din costurile războiului din Ucraina;

(b) Va trebui să suporte prețuri mai mari la energie și multe materii prime pe termen cel puțin mediu;

(c) Va suporta grosul impactului invers al sancțiunilor economice și decuplării mărite de Rusia;

(d) Va trebui să fie mai atentă și la relațiile comerciale cu China (și invers) ceea ce va veni cu un cost suplimentar;

(e) Va suporta în mare parte costul reconstrucției Ucrainei (iar eventuala pierdere de Ucraina a unor zone industriale sau cu resurse importante poate complica această sarcină) ;

(f) Pentru că nu vrea să înlocuiască dependența energetică de Rusia cu cea față de altă țară, chiar aliată, va supra-investi în paralel în energii și surse alternative (aici sper ca abordarea să fie foarte pragmatică și nu ideologică);

(g) Pentru că și contextul global s-a tensionat semnificativ și, oricum, nu dorește să fie atât de dependentă securitar de SUA, se va militariza în paralel în ritm alert – aspect costisitor și el.

(h) Probabil va trebui și să-și modereze pe termen scurt tendința de afirmare a influenței politice inclusiv față de unele țări UE, tendință care dorea probabil și să mai echilibreze impactul SUA și să se coreleze cu rolul economic (cu precizarea că presiunile economice de mai sus vor avea unele consecințe, oricum).

Costul agregat va fi mare. În lipsa unui acord special cu SUA și a unui nou pachet de tip kicking the can down the road (quantitative easing) care să faciliteze edificarea între timp a unui nou realism economic, acesta poate avea efecte negative notabile în următorii ani.

Un astfel de acord și un astfel de pachet par, totuși, destul de probabile, chiar dacă nu imediat.

În orice caz, pe termen mediu, dacă se va acționa inteligent, sunt șanse bune ca UE să se profileze ca un actor geopolitic mai pe măsura puterii sale economice. Sunt de așteptat destule măsuri noi și potențialul UE de mobilizare în perioada următoare nu ar trebui subestimat. Colaborarea bună cu UK din ultimul timp are șanse să continue și să ajute și ea.

Abordări pragmatice în intern, nu cvasiideologice, vor fi, însă, foarte importante.

5) Ucraina a luptat și luptă cu îndârjire și cu o abordare holistică care merită respect.

Relațiile deja configurate, rezistența Ucrainei și dramele multor locuitori au și generat o puternică datorie morală pentru Occident în sensul sprijinirii prosperității acesteia.

Problema principală a următoarei perioade va fi probabil aceea de a se combina optim:

(1) O presiune intensă pe cele 3 elemente menționate la început a conta pentru Rusia (mai ales pe inducerea convingerii că nu se mai poate mări (și în unele zone păstra) controlul în teren fără costuri foarte mari). Va fi, desigur, foarte important ca pierderile teritoriale să fie minimizate, inclusiv prin păstrarea unei ieșiri solide la Marea Neagră.

(2) De la un punct încolo, o abordare strategică în cadrul negocierilor de pace a siajului unora din deciziile și declarațiile inițiale.

Acest ultim element este important din perspectiva posibilității ca Putin să nu fie interesat, de fapt, de un acord de pace rapid decât în anumite circumstanțe.

În acest sens, va fi foarte dificil pentru el să accepte un acord de pace care să nu poată fi prezentat în intern cât de cât ca un succes.

Desigur, tocmai aceasta este o problemă și pentru Ucraina în sens invers.

Pentru că obiectivele sale nu includ doar partea de NATO, ci protejarea controlului asupra Crimeei pe termen lung și afectarea/întârzierea prosperității Ucrainei pentru a nu avea lângă casă un model atractiv pentru ruși, este posibil ca Putin să prefere o bună bucată de vreme o situație ambiguă care ar împiedica demararea la scară mare a reconstrucției Ucrainei.

Aceasta prelungire a conflictului ar risca și să permanetizeze mai multe fluxuri de refugiați, distrugerea Mariupolului putând fi văzută și ca parte nu doar a unei strategii de preluare a acestuia în coridorul de legătură cu Crimeea, dar și a unei strategii cinice de golire de termen lung a coridorului respectiv de populație ucrainiană pentru a reduce riscul unor schimbări viitoare.

De aceea partea menționată la punctul (1) va fi și ea foarte importantă (dar și cea de la punctul (2)).

Pe de altă parte, odată un acord de pace încheiat, deși costisitor, va fi important ca Ucraina să fie sprijinită economic de Occident în ritm foarte alert pentru reconstrucție și cred că acest lucru se va întâmpla. Termenul mai lung poate aduce și alte evoluții pozitive.

Desigur, mai sunt și alte aspecte.

6) Ajungând la România, m-aș referi la câteva paliere:

Din perspectivă de securitate, înaintea războiului din Ucraina eram deja în NATO, aveam o țară mare între noi și Rusia, iar Putin încă se ferea să escaladeze raporturile cu Occidentul.

Prin urmare, este evident că situația în urma războiului din Ucraina va fi mai presantă pentru România din această perspectivă decât cea anterioară, chiar dacă Rusia iese fragilizată din conflict.

Situația finală a frontierelor dintre Rusia și Ucraina, inclusiv cu privire la stâncile denumite Insula Șerpilor, va conta și ea.

Strategia de sprijinire a Republicii Moldova va trebui și ea actualizată, urmările conflictului din Ucraina generând, însă, și oportunități serioase pentru România și Republica Moldova de până la Nistru.

Pe ansamblu, România va trebui să fie mai alertă și abilă în domeniu și să urmărească ferm întărirea în continuare a flancului estic NATO, cu costul aferent.

Pe de altă parte, dinamizarea NATO pe termen lung, alinierea UE în această privință cel puțin pentru perioada următoare și reafirmarea foarte clară a importanței articolului 5 din Tratatul NATO reprezintă aspecte pozitive majore pentru România. Oferă, totodată, o șansă pentru refacerea unei părți a industriei de apărare, precum și oportunități mai largi pe termen mediu.

De asemenea, relevanța geopolitică a României a crescut, făcând mai importantă pentru Occident și prosperitatea sa de termen lung (aceasta contând pentru stabilitate).

Desigur, pentru că mai toți românii sunt familiarizați cu episodul retragerii trupelor sovietice din România, sosirea unor trupe străine suplimentare pe teritoriul țării și costul unor sisteme de apărare performante sunt aspecte de natură să preocupe ca prim impuls. Trebuie, însă, avut în vedere că planurile de comparat au diferențe foarte importante. Astfel:  

(a) Ar fi, desigur, mai bine pentru România să se poată apăra de oricine singură și să aibă o industrie de apărare imbatabilă. Nu este, însă, cazul și ar fi naiv să mizăm pe ideea că putem construi capabilități care să descurajeze puteri mari fără constrângeri de genul celor asumate de Coreea de Nord.

Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui învățat din războiul din Ucraina ce sisteme de arme sunt mai eficiente în prezent și de dezvoltat propriile capabilități pentru cât mai multe (precum drone). O încercare de abordare separată holistică nu e, însă, deloc realistă, cel puțin pe termen mediu.

(b) Spre deosebire de trupele rusești de pe vremea lui Dej, România este cea care a insistat foarte mult pentru plasarea de trupe NATO la noi (și nu pentru că negociatorii erau vânduți străinilor), nu invers. Cele câteva mii de soldați au, oricum, un rol mai mult simbolic decât militar. De altfel, baze militare NATO sau americane se află și pe teritoriul unor țări mai mari și mai avansate tehnologic decât România actuală, precum Germania, Coreea de Sud, Japonia, Polonia sau Turcia fără ca țările respective să considere că le-ar fi mai bine singure. Când Donald Trump a decis reducerea trupelor americane în Germania, germanii nu au fost deloc fericiți.

(c) Sisteme de apărare performante vin cu un cost important și România trebuie să fie atentă la ce cumpără și să insiste și pe transferuri de tehnologie și pe dezvoltarea de experiență industrială relevantă locală. Criticarea achizițiilor României trebuie, însă, să aibă în vedere mereu și alternativele concrete existente.

A susține că alții ar trebui să te apere deși tu nu faci nimic sau a construi noi înșine ceva similar sunt aspecte parțial nerealiste sau potențial mult mai costisitoare, de fapt. Nu trebuie uitat nici că înainte de 1989 cheltuielile multor țări europene cu apărarea reprezentau peste 2.5% din PIB iar media NATO era de peste 4%.

Nu susțin ideea că România ar trebui doar să cumpere arme din afară fără să urmărească atent dezvoltarea unor capabilități importante proprii, dar, de multe ori, cei care doar susțin că sunt bani aruncați pe geam subapreciază costul și implicațiile alternativelor pentru o parte din sistemele respective (industrii întregi ar fi necesare, cu o bază limitată de clienți, dincolo de tehnologiile implicate) sau nu au în vedere ce s-a întâmplat în Ucraina (care stătea mai bine decât noi militar), dincolo de potențiale alte interese.

(d) Ideea că o Românie neutră ar evita costul apărării și ar prospera liniștită, fiind menajată de toată lumea (idee promovată recent și de câțiva parlamentari români) e naivă pentru poziția geografică a României și lumea în care trăim și ar reprezenta un pariu foarte riscant pentru că nu mai permite vreo adaptare rapidă la evoluții geopolitice. Ucraina a fost invadată de Rusia în bună parte și pentru că s-a dezarmat (de arme nucleare) acum 30 de ani. După cum se vede, tratatul cu Rusia care recunoștea frontierele respective nu a contat.

(e) Și cei care văd subiectul istoric în alb și negru ar trebui să realizeze că asigurarea în perspectivă a unei forțe proprii importante pentru a ne putea descurca singuri la un moment dat se poate demara și urmări cel mai eficient tot în cadrul unei alianțe militare avansate precum NATO.

Din punct de vedere economic, România iese per total prost în primă fază:

a) Prețurile la energie si la destule materii prime vor rămâne mari pe termen mediu, întrebarea fiind mai mult cât va fi suportat de stat prin îndatorare, cât de populație și cât de companii. Mixul actual nu este bun.

b)   Chiar și cu prețuri mai mari se vor manifesta fenomene de penurie pentru unele materii prime care vor întârzia o serie de proiecte și vor afecta unele segmente de consum;

c) Mulți ani de acum încolo vor trebui alocați 0.5% din PIB în plus pentru apărare în fiecare an și banii respectivi vor fi doar parțial recuperabili în economie;

(d)  Problemele economice ale UE vor avea un impact automat și la noi având în vedere că peste 70% din exporturile noastre merg către UE (de aceea un nou pachet în perioada următoare poate fi foarte important, chiar dacă inflația ridică, deja, unele probleme). Aceasta dincolo de un impact și cu privire la pachetele de redresare deja adoptate după pandemia Covid din care o parte vor fi, probabil, reorientate, ducând la întârzierea unor investiții;

(e) Creșterea prețurilor la mâncare nu va putea fi capitalizată suficient de bine de România, ca mare exportator de cereale, pentru că importăm în prezent aproximativ 65-70% din alimentele procesate;

(f) În funcție de durata finală a conflictului din Ucraina și termenii finali ai acordului de pace, potențialul economic al Mării Negre poate fi mai dificil de folosit la maxim (deși aici Parlamentul nostru rămâne principala „piedică”);

(g) Relocalizările la noi legate de accelerarea decuplării UE de Rusia și de noul context internațional mai larg vor crește și vor ajuta, dar nu vor avea un impact mare vizibil în primă fază (cele industriale necesitând timp, mai puțin zona labor intensive din automotive, cu precizarea ca sectorul auto depinde, totuși, mult de UE).

(h) Interesul mult mai mare care se va manifesta pentru remedierea problemelor României de conectivitate a infrastructurii și logistică, precum și pentru valorificarea unor resurse va ajuta, dar și el va necesita câțiva ani pentru efecte vizibile semnificative în economie.

(i) Presiunea globală asupra Occidentului pentru creșterea competitivității (prin inovație, investiții, educație, meritocrație mai mare, și gândirea mai atentă a statului social) - aspect care va fi important în noul context global de acces mai scump la resurse - prinde România pe picior greșit, cu o elită cu ponderi insuficiente de competență și cu inerții politice și birocratice serioase.

Dacă UE și SUA vor promova o abordare pragmatică și constructivă și România își joacă bine cărțile, pot fi, însă, și numeroase oportunități în perioada următoare, inclusiv pentru sectoarele energetic (inclusiv al energiilor tradiționale), portuar, naval, al infrastructurii largi, alimentar, agricol, al altor bunuri de consum, al sănătății, chimiei, resurselor minerale, apărării, și al multor investiții de dezvoltare a industrializării, precum și pentru zonele IT și ale noilor tehnologii în general.

În ceea ce privește palierul politic, sunt și aspecte pozitive și aspecte negative.

(a) Sub presiunea contextului geopolitic, sunt șanse mai mari de stabilitate politică în următoarea perioadă (nu exclud unele ajustări, dar nu de fond). Aceasta poate veni, însă, cu un cost pe presiunea spre reforme reale după cum se observă și în relația UE cu alte țări europene după invazia Ucrainei.

Or, având în vedere problemele acumulate la noi și noul context, este foarte important pentru România ca majoritatea largă actuală să realizeze în următorii ani cât mai multe reforme cu privire la unele puncte nodale și ca oazele de competență să capete mai mult control. Stabilitatea politică va fi, astfel, cu adevărat utilă României doar dacă va realiza reforme profunde, nu pur și simplu.

Trebuie înțeles și că noul context oferă o oportunitate deosebită pentru resuscitarea și canalizarea multor energii naționale în direcții pozitive. Mai trebuie înțeles clar din războiul din Ucraina că mobilizarea largă este cea care contează și necesită o elită de facto cu mult mai multe exemple bune.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară o revalorizare semnificativă a meritocrației.

i.  Unele aspecte au avut în vedere analize ale lui Henry Kissinger, Kevin Rudd, Niall Ferguson, Richard Haas, David Petraeus, Victor Gao, John Mearsheimer, Stephen Kotkin, Aleksandr Dugin, Kishore Mahbubani, George Friedman, Pascal Boniface și Frank Gardner.
ii.  Distrugerea Mariupolului pare legată de obiectivul unui coridor pe uscat spre Crimeea. În același context al maximizării ocupării în teren trebuie văzute probabil și încercările rusești de a securiza în teren, în paralel, controlul durabil asupra zăcămintelor mari de gaze și cărbune din estul Ucrainei, precum și asupra industriei ucrainiene care sprijină producția de microcipuri.
iii. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=EU_imports_of_energy_products_-_recent_developments#Share_of_energy_products_in_total_EU_imports
iv.  Pentru un sumar al principalelor măsuri luate de SUA, UK și UE, a se vedea: https://www.bbc.com/news/world-europe-56720589
v.  Sunt de așteptat măsuri americane de încercare de protejare a dolarului (afectarea pieței criptomonedelor nefiind deloc de exclus).