ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tanczos:Guvernul va aproba, în curând,actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului

14 Iulie 2021   |   Agerpres

Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare pe data de 3 iulie 2021, astfel încât, de atunci, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.

 
 
Draftul actului normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului se află în circuitul de avizare interministerială şi va fi aprobat în curând de Guvern, a scris, miercuri, pe propria pagină de Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
 
"Astăzi am participat la o şedinţă - organizată de Green Report - cu reprezentanţii Asociaţiei Berarii României, ai Asociaţiei Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, ai Asociaţiei Române pentru Ambalaje şi Mediu, precum şi ai producătorilor de ambalaje, ai reciclatorilor şi ai industriei HoReCa. În cadrul întrevederii am discutat despre ambalajele acceptate de normele europene, creşterea costului pentru anumite ambalaje, cerinţe de marcare, răspunderea extinsă a producătorilor, fluxul materialelor din ambalaje, calitatea acestora, precum şi costurile pe care le implică sortarea/reciclarea acestora, măsuri de sensibilizare a populaţiei, regândirea contractelor de salubritate, competenţele de control ale autorităţilor. Guvernul va aproba, în curând, actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care are ca scop, printre altele, promovarea tranziţiei către o economie circulară. Draftul actului normativ se află în circuitul de avizare interministerială. Implementarea directivei europene Single - Use Plastics în legislaţia României necesită numeroase consfătuiri cu cei implicaţi", a menţionat Tanczos.
 
Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare pe data de 3 iulie 2021, astfel încât, de atunci, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.
 
În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională, iar o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.
 
Datele Comisiei Europene (CE) arată că produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor, 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene fiind produse din plastic.
 
Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.
 
Documentul forului european prevede şi faptul că, în conformitate cu politica UE privind deşeurile, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a reduce consumul anumitor materiale plastice de unică folosinţă pentru care nu există nicio alternativă (căni de băut, inclusiv huse şi capace, şi recipiente cu alimente preparate pentru consum imediat), dar şi să monitorizeze consumul acestor produse de uz unic, precum şi măsurile luate şi raportează progresele înregistrate către Comisia Europeană.
 
În plus, Directiva impune o reducere cantitativă ambiţioasă şi susţinută a consumului acestor produse până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022. Astfel, pe lista cerinţelor de colectare separată şi de proiectare pentru sticlele de plastic, se stabileşte o ţintă de colectare de 90% pentru reciclarea sticlelor de plastic până în 2029 (cu o ţintă provizorie de 77%, până în 2025). Aceste sticle ar trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat pentru fabricarea lor până în 2025 (pentru sticlele PET), respectiv 30% până în 2030 (pentru toate sticlele).
 
"Anumite produse din plastic de unică folosinţă introduse pe piaţă trebuie să poarte un marcaj vizibil, clar lizibil şi indelebil aplicat pe ambalajul lor sau pe produsul în sine: articole sanitare; şerveţele umede; produse din tutun cu filtre; pahare de băut. Aceste etichete ar trebui să informeze consumatorii despre: opţiuni adecvate de gestionare a deşeurilor pentru produs sau ce tip de eliminare a deşeurilor trebuie evitată pentru produs şi prezenţa materialelor plastice în produs, precum şi despre impactul negativ asupra mediului al eliminării acestora", se menţionează în Directiva europeană.
 
Actul normativ trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la 3 iulie 2021, iar restricţiile de piaţă şi marcarea regulilor de produs se aplică începând cu această dată, în timp ce cerinţele de proiectare a produselor pentru sticle se aplică de la 3 iulie 2024. Măsurile de responsabilitate extinsă ale producătorului intră în vigoare din 31 decembrie 2024.
 
La sfârşitul lunii mai a acestui an, Comisia Europeană a publicat orientări referitoare la normele Uniunii Europene (UE) privind produsele din plastic de unică folosinţă şi a adoptat o decizie de punere în aplicare privind monitorizarea şi raportarea echipamentelor de pescuit introduse pe piaţă şi a deşeurilor de echipamente de pescuit colectate.
 
Mai mult, pe baza datelor, statele membre care deţin ape marine vor trebui să stabilească, până la 31 decembrie 2024, o rată naţională minimă anuală de colectare în vederea reciclării a deşeurilor de echipamente de pescuit care conţin plastic, în scopul stabilirii unor obiective cantitative obligatorii de colectare la nivelul Uniunii.
 
Echipamentele abandonate, pierdute sau aruncate reprezintă 27% din deşeurile de pe plaje, în conformitate cu evaluarea impactului din 2018, iar o parte semnificativă a echipamentelor de pescuit introduse pe piaţă nu este colectată în vederea tratării.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5593 / 8912
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
Cariere în Drept | De vorbă cu Maria Stanca, unul dintre mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București - promoția 2023, care a ales profesia de notar: ”Pentru cei care își doresc o profesie juridică, într-adevăr, Facultatea de Drept nu se parcurge cu lejeritate, volumul de studiu și cerințele fiind considerabile. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și să dau înapoi societății; practicând dreptul, simt că tocmai asta fac”
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...