ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Virgil Popescu: Vom lansa Măsura 1 pentru IMM-uri probabil pe 18 octombrie

29 Septembrie 2021   |   Agerpres

În ceea ce priveşte Măsura 2, ministrul a precizat că acolo se pare că sunt nişte probleme cu plăţile, care au fost blocate din lipsă de fonduri.

 
 
Măsura 1 pentru IMM-uri va fi lansată probabil pe data de 18 octombrie, un anunţ în acest sens fiind deja pus pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a declarat, miercuri, Virgil Popescu, ministrul interimar de resort şi ministru al Energiei, la evenimentul de lansare a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România".
 
"Am preluat interimar portofoliul de la Economie, Antreprenoriat şi Turism şi am început o radiografie a ceea ce s-a întâmplat acolo. Vestea bună este că vom lansa Măsura 1 pentru IMM-uri, acei până în 2.000 de euro pentru microîntreprinderi. Există o economie de bani acolo şi vom lansa măsura probabil pe 18 octombrie. Am pus deja un anunţ pe site că se va relua procedura de lansare. Aţi văzut şi când am venit la dvs. la Consiliu (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - n. r.) Măsura 3 a fost mutată la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Eu sper să reuşim împreună să facem ajustări la ghid, în aşa fel încât să fie mai aplicat spre ceea ce îşi doresc IMM-urile decât spre a cheltui repede nişte bani fără să îşi atingă ţinta", a spus Popescu.
 
În ceea ce priveşte Măsura 2, ministrul a precizat că acolo se pare că sunt nişte probleme cu plăţile, care au fost blocate din lipsă de fonduri.
 
"La Măsura 2 să ştiţi - şi nu mă feresc să o spun - se pare că avem nişte probleme. Am cerut în scris Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene să ne spună de ce nu sunt bani pentru toată Măsura, pentru că avem o legislaţie, avem o ordonanţă, o lege aprobată în Parlament, s-au mutat banii de pe Măsura 3, când a fost anulată, pe Măsura 2 şi s-au blocat plăţile la în jur de aproape 16.700 (IMM-uri - n. r.) şi mai sunt câteva mii de IMM-uri care ar trebui plătite. Aş vrea să desluşim ceea ce s-a întâmplat acolo, pentru că dacă am hotărât şi s-a continuat ca toate IMM-urile care au depus pe Măsura 2 să primească banii nu este normal ca să se întâmple acest lucru", a explicat el.
 
De asemenea, se lucrează la măsura pentru HoReCa, unde vor începe curând plăţile şi se va relua programul pentru participarea companiilor la târguri şi expoziţii internaţionale.
 
"La măsura pentru turism, pentru HoReCa, se lucrează în evaluare. Acolo nu sunt probleme de finanţare. Vom da drumul curând la plăţi. Am discutat cu colegii de la proiecte de la IMM-uri, de la târguri şi expoziţii, şi ne uităm să vedem efectiv ce se mai poate face cu privire la participarea companiilor româneşti la expoziţii pentru internaţionalizarea lor. Nu am fost de acord cu oprirea programului de participare la expoziţii. Nu poţi să îşi vinzi produsele, nu poţi să fii activ dacă nu eşti prezent în târguri şi expoziţii. Sunt de acord că pot să existe deficienţe, sunt de acord că pot să fie probleme în realizarea unor participări, sunt de acord că nu ar trebui plătiţi bani decât pentru închirierea standurilor, pentru transportul mostrelor acolo, iar un întreprinzător, un om de afaceri, dacă doreşte să participe, sunt convins că are destule resurse financiare să-şi plătească avionul şi cazarea", a subliniat ministrul.
 
În opinia sa, statul poate să ajute antreprenorii cu participarea la târguri, prin închirierea unor spaţii mai bine plasate sau prin încheierea de contracte directe cu organizatorii acelor târguri.
 
" Statul poate să-l ajute cu participarea la târguri, prin închirierea unui spaţiu mai bine plasat într-o zonă prin încheierea de contracte directe cu organizatorii acelor târguri pentru că se ştiu foarte clar unde sunt, se ştie ce e la Frankfurt, se ştie ce e la Istanbul, se ştie ce este la Paris, se ştie dinainte şi cred că ar trebui să fim şi noi foarte predictibili şi să încheiem din timp contracte multianuale pentru închirierea acelor spaţii.. Iar faptul că a fost pur şi simplu tăiat programul nu cred că a fost un lucru bun. Eu cred că trebuie regândit şi trebuie repus pe roate şi dacă mai sunt...până la sfârşitul anului să vedem şi ce buget mai avem disponibil la minister, eu sunt de principiu că ar trebui să îl continuăm", a susţinut Virgil Popescu.
 
El a dat asigurări că, în măsura în care sunt resurse financiare, se va da drumul la toate programele de la nivelul Ministerului Economiei care erau prinse în programul de guvernare.
 
"De asemenea, ne uităm pe toate programele care erau la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului care erau şi în programul de guvernare, pentru că nu vorbim decât de măsuri care au fost de comun acceptate în programul de guvernare. O să ne uităm şi, în măsura în care mai este posibil, pentru că suntem totuşi la sfârşitul lunii septembrie, şi există surse de finanţare o să dăm foarte repede drumul la ele", a menţionat ministrul.
 
El a admis că a văzut în lucrarea lansată de CNIPMMR acea incertitudine care vine din rândul întreprinzătorilor legată de valul 4 al pandemiei de Covid-19 şi a subliniat că vaccinarea este cea mai bună formă de protecţie nu numai a sănătăţii populaţiei, cât şi a economiei.
 
"Am văzut în Carta Albă a IMM-urilor acea incertitudine care este pe primul loc în preocupările întreprinzătorilor. Da, este o incertitudine. Este şi o incertitudine legată de revenirea pandemiei, a acestui val 4. Practic, am lăsat garda jos toţi şi uite că ne-a surprins. Reducerea ritmului de vaccinare creează probleme. Pot spune că este îmbucurător faptul că a început iar să crească ritmul vaccinării şi cu doza 1, ceea ce este foarte îmbucurător, evident şi cu doza 3, şi eu cred că toţi ar trebui să dăm un mesaj către întreprinzători, către IMM-uri, către oameni că vaccinul este cea mai bună formă de protecţie nu numai a sănătăţii populaţiei, cât şi a economiei. Limitând cât mai mult răspândirea acestui virus, evident că şi economia poate să funcţioneze mult mai bine", a arătat acesta.
 
În altă ordine de idei, Popescu a admis că sunt îngrijorări cu privire la capacitatea administrativă a României de a absorbi fondurile europene, care pot veni prin PNRR şi prin axele de finanţare.
 
"Lucrurile, cum se văd din prisma fondurilor europene, sunt bune, dar fiecare dintre noi avem îngrijorări cu privire la capacitarea administrativă a României de a absorbi în această perioadă cele 80 de miliarde. S-a aprobat PNRR-ul. Urmează o formă, să zicem formală, de aprobare în Consiliul European. Nu cred că acolo vor fi probleme de aprobare a acestui lucru. Vom demara PNRR. Evident, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, colegii de acolo trebuie să se ocupe şi de fondurile normale, axele de finanţare. S-au ocupat mult mai mult de PNRR, cred că a venit momentul să se ocupe şi de acest lucru, pentru că şi acolo sunt tot atât de mulţi bani şi este nevoie de operaţionalizarea lor rapidă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu sunt adeptul a ceea ce am scris în programul de guvernare, ca AM-urile (autorităţile de management - n. r.) de la MIPE să treacă la fiecare minister, să fie o descentralizare, astfel încât să poată să existe mai multe motoare care pot să absoarbă bani în economie. Să fie unul pe IMM-uri la Ministerul Economiei şi în zona de economie, unul pe energie, unul pe muncă, pe transporturi există deja, pe fiecare zonă, astfel încât să putem absorbi cât mai repede aceşti bani. Şi da, sunt acceptul parteneriatelor publice private şi a dvs. în zona de IMM-uri cea mai reprezentativă organizaţie (CNIPMMR - n. r.) sunteţi bineveniţi să vă implicaţi efectiv în derularea acestor fonduri europene. (...) Eu sunt optimist, vom trece şi peste această perioadă de oarecare instabilitate, ne vom aşeza şi eu cred că a venit vremea să şi punem în mişcare roţile fondurilor europene", a concluzionat ministrul.
 
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat miercuri, online, cea de-a 19-a ediţie a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România".
 
Lucrarea a intervievat peste 800 de antreprenori şi va prezenta situaţia de ansamblu a mediului de afaceri în anul 2021, efectele COVID asupra IMM-urilor, dificultăţile cu care se confruntă acestea, nevoile şi sursele lor de finanţare, modalitatea în care inovează, intenţia de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care ţin cont în alegerea partenerului de business.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5955 / 9764
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...