ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eurostat: România şi Ungaria, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în august

18 Septembrie 2019   |   MEDIAFAX

În august 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1%, iar în UE de 2,2%.

 
 
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă, şi de 1,4% în Uniunea Europeană, de asemenea stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce România şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este relativ aproape de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În august 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1%, iar în UE de 2,2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,1%), Ungaria (3,2%), Olanda şi Letonia (ambele cu 3,1%) iar cele mai scăzute în Portugalia (minus 0,1%), Grecia (0,1%) şi Spania (0,4%).


În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,60 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,40 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,06 puncte procentuale).

De asemenea, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a situat la 1,1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16578 / 17635
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...