ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Junior Achievement: 91 de tineri din 100, care nu au studiat sau lucrat niciodată, mulţumiţi de situaţia lor actuală

05 Martie 2020   |   AGERPRES

Astfel, dintre cei peste 1.400 de tineri NEET chestionaţi de la începutul acestui an, doar 126 (respectiv 9%) sunt interesaţi să se formeze profesional şi, ulterior, să profeseze.

 
 
Majoritatea tinerilor din România, care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează vreun program educaţional sau de formare (NEET), se declară mulţumiţi de situaţia lor actuală, şi doar 5 din 100 de persoane doresc să colaboreze şi să schimbe această stare de fapt, arată un sondaj realizat de organizaţia Junior Achievement.

Astfel, dintre cei peste 1.400 de tineri NEET chestionaţi de la începutul acestui an, doar 126 (respectiv 9%) sunt interesaţi să se formeze profesional şi, ulterior, să profeseze.

Totodată, ponderea celor care doresc să colaboreze şi să se implice concret în acest demers este şi mai mică, adică 5 din 100 de persoane contactate.

Pe de altă parte, 91 din 100 de tineri care nici nu muncesc, nici nu studiază în prezent, au afirmat că nu vor să schimbe situaţia în are se află. În acest sens, tinerii din Ialomiţa, Giurgiu, Galaţi şi Vrancea consideră colaborarea necesară un efort mult prea mare, care le-ar schimba starea curentă, în care se descurcă şi fără a merge la cursuri sau a lucra.


"Inerţia, starea curentă şi obişnuinţa cu zilele în care doar vremea se schimbă reprezintă principalele bariere care îi împiedică pe tinerii NEET să fie mai motivaţi. Aplicând o serie de tehnici derivate din metoda FROG, specialiştii Junior Achievement interacţionează direct cu aceşti tineri şi îi motivează să îşi dorească mai mult de la ei înşişi, să se pregătească profesional, să se angajeze sau să-şi urmeze visul de a avea propriul lor start-up. Dispersarea lor geografică necesită lungi convorbiri telefonice cu fiecare dintre ei şi organizarea de seminare online pentru instruire, identificarea pasiunilor şi a punctelor forte. Tinerii îşi dau acordul şi pentru fiecare dintre ei este realizat câte un profil personalizat. Spre deosebire de un CV, profilul personalizat oferă informaţii despre aptitudini, abilităţi, cunoştinţe şi preferinţele de lucru sau studiu", se menţionează în concluziile cercetării de specialitate.

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în februarie, indică scăderea ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante în 2019 la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani.

În ultimul trimestru al anului trecut, erau doar 47.090 de locuri de muncă vacante, faţă de 63.694, în trimestrul III din 2018, acest nivel fiind apropiat de cel înregistrat după primul trimestru din 2015, de 47.448 locuri de muncă.

De asemenea, pe parcursul anului 2019, numărul de şomeri care nu au lucrat niciodată a atins un nou minim, de până la 177.089 de persoane, faţă de 200.000 - 290.000 de persoane, în ultimii 10 ani. În primele opt luni ale anului trecut, rata şomajului a fost 3% în România, cea mai scăzută valoare din 1992 şi până în prezent.

Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment, fiind implementat de organizaţiile Junior Achievement din şase ţări. Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România şi Spania vor beneficia de activităţi de formare pentru dezvoltarea abilităţilor de angajare şi pentru a îşi deschide propria afacere.

Junior Achievement România este o organizaţie non-profit, care dezvoltă în România programele internaţionale JA de educaţie antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională şi dezvoltare a abilităţilor pentru viaţă şi profesie.

Programele Junior Achievement sunt accesate de tineri din 39 de ţări din Europa şi 123 de ţări din întreaga lume. În România, peste 200.000 de elevi din 1.700 de şcoli publice beneficiază anual, gratuit, de aceste programe, prin parteneriatul cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, instituţiile de învăţământ şi cu susţinerea financiară a comunităţii de afaceri.

EEA and Norway Grants reprezintă contribuţia Islandei, Liechtenstein şi a Norvegiei pentru o Europă mai verde, mai competitivă şi incluzivă. Cele trei ţări finanţatoare lucrează alături de Uniunea Europeană prin Acordul asupra Spaţiului Economic European (European Economic Area - EEA). Finanţatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de acordate de granturi consecutive în perioada 1994-2014.

Pentru perioada 2014-2021 suma oferită de EEA and Norway Grants se ridică la 2,8 miliarde de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15871 / 17643
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
Cariere în Drept | De vorbă cu Maria Stanca, unul dintre mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București - promoția 2023, care a ales profesia de notar: ”Pentru cei care își doresc o profesie juridică, într-adevăr, Facultatea de Drept nu se parcurge cu lejeritate, volumul de studiu și cerințele fiind considerabile. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și să dau înapoi societății; practicând dreptul, simt că tocmai asta fac”
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...