ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România va avea o creştere de doar 0, 7% a vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi în acest an (raport PwC)

09 Noiembrie 2021   |   BizLawyer

Se estimează că vânzările auto de pe piaţa locală vor avansa cu circa 46% până în 2024, comparativ cu acest an, reprezentând cea mai mare creştere dintre cele cinci state analizate în raport: Slovacia (40%), Polonia (20%), Cehia (15,5%) şi Ungaria (15%).

 
 
România va înregistra în acest an o creştere de doar 0,7% a vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi, respectiv 142.000 de unităţi, dar pe termen mediu va putea depăşi recordul înregistrat în 2019, reiese din raportul Autofacts realizat de PwC în Europa Centrală, pe baza datelor IHS Markit.

Astfel, conform unui comunicat remis, marţi, se estimează că vânzările auto de pe piaţa locală vor avansa cu circa 46% până în 2024, comparativ cu acest an, reprezentând cea mai mare creştere dintre cele cinci state analizate în raport: Slovacia (40%), Polonia (20%), Cehia (15,5%) şi Ungaria (15%).

"Criza semiconductorilor a afectat puternic întreaga industrie auto, iar asta se reflectă în lipsa maşinilor din stoc şi în termenele de livrare extinse chiar şi de până la un an de la data comenzii. După câteva luni de creştere care promiteau un an 2021 bun pentru piaţa auto, impulsionat şi de programul Rabla, în septembrie înmatriculările s-au redus cu aproape 18%, iar în octombrie scăderea s-a adâncit la peste 23%. Astfel că, în cel mai bun caz, finalul de an se va încheia cu un mic avans faţă de nivelul din 2020", a declarat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor pentru industria automotive PwC România.


Raportul Autofacts estimează că Polonia va încheia anul 2021 cu o creştere de 6,5% a vânzărilor auto noi, urmată de Cehia, cu 5,9%, şi Ungaria, cu 1,06%. Singura piaţă pentru care se estimează scădere, de 2,4%, este Slovacia.

Per total, perspectivele de vânzări din cele cinci state vor fi determinate în principal de disponibilitatea produselor şi de modul în care evoluează pandemia. Analiza PwC Autofacts indică un plus de 5% faţă de 2020, la 1,1 milioane de maşini vândute.

După un declin de 11% a producţiei auto în 2020, estimările Autofacts şi IHS arată o creştere de aproximativ 5% în acest an, la 461.000 unităţi, un motor important al acestei majorări fiind modelul Duster al Dacia (+22.000 unităţi, un avans anual de 12%) şi Ford Puma (+20.000 de unităţi, 15% creştere). Performanţa va depinde totuşi de asigurarea necesarului de semiconductori în următoarele luni.

România se plasează pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto din acest an, după Cehia şi Slovacia şi înaintea Poloniei şi Ungariei. Estimările până în 2028 arată o creştere a producţiei auto din România cu 30%, faţă de nivelul din acest an, la 602.000 unităţi, o rată similară fiind preconizată şi pentru Cehia şi Ungaria. Cel mai mare avans, de 47%, este aşteptat în Polonia, iar cel mai mic, de 10%, în Slovacia.

În ceea ce priveşte producţia de vehicule electrice şi hibrid în Europa Centrală, IHS Markit estimează că 53% din producţia auto totală din Ungaria va fi reprezentată de vehiculele electrice cu baterii - BEV până în 2028, aceasta fiind urmată de Cehia, cu o cotă de 45%, şi Slovacia, cu 27%. În România accentul va fi pe autoturisme FHEV (full hybrid) şi va fi dictat de Dacia.

Per total, IHS Markit a revizuit prognoza de producţie pentru cele cinci state în acest an cu minus 8%, în comparaţie cu ultimul raport, la un total de 3,5 milioane de vehicule. Acest volum depăşeşte cu 4% nivelul din 2020, dar este cu 15% sub volumul din 2019 (4,1 milioane).

În primele trei trimestre ale anului 2021, întreaga producţie auto din Europa s-a redus cu 1,9 milioane de unităţi, din care 16% (309.000 unităţi) reprezintă pierderile Cehiei, Poloniei, Slovaciei, României şi Ungariei.

PwC este o reţea de firme prezentă în 159 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10897 / 18076
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații și britanicii de la Legal500 au lansat ediția 2024 a GC Powerlist Romania
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Litigii
Frații Micula obțin în SUA încă un verdict în defavoarea României, care ar trebui să plătească penalitați de 14 mil. USD, după ce un judecător american a aprobat sancțiuni de pană la 100.000 USD ̸ săptămână, considerând că reclamanții nu au primit întreaga sumă din hotărârea ICSID pronunțată în 2013 | Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat luna trecută decizia de a interzice României să plătească sumele din sentința arbitrală, invocând încălcări ale normelor privind ajutoarele de stat
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează o nouă ediție a proiectului educațional „Law Is Awesome!”, dedicat studenților care vor să devină avocați de business
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager la Amromco Energy: ”În următoarea perioadă ne așteptăm la majorări de taxe și impozite, dar și la liberalizarea prețului energiei. O creștere a prețurilor la energie în Europa nu poate aduce decât un val imediat de scumpiri resimțit local”
Insolvență ̸ Restructurare | Bulboacă & Asociații reprezintă atât debitori aflați în insolvență sau pre-insolvență, în mandate ce implică atragere de fresh money, parteneri equity noi, negocieri cu creditori existenți pentru reașezarea creditelor și a garanțiilor actuale, cât și investitori și finanțatori dispuși să investească în companii aflate în astfel de proceduri. Cătălin Petrea, Deputy Managing Partner: “Ne implicăm total în proiecte în care credem că există o șansă reală de restructurare. Preferăm să nu folosim elemente inovative, ci strategii testate, care să reechilibreze raportul de încredere dintre participanții la proceduri”
INTERVIU | Transferul echipei de Tax and Finance de la Noerr către Kinstellar s-a finalizat cu succes. Iulian Sorescu, partener și unul dintre coordonatorii practicii: ”Mesajul nostru este unul de continuitate și de încredere. Pentru clienți, tranziția aduce accesul la o echipă și mai mare, cu o combinație de expertiză juridică și financiară care acoperă toate nevoile companiilor nu doar la nivel local, dar și la nivel internațional”
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
RTPR, alături de Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead – Accenture, profesionist al Dreptului antrenat în proiecte complexe, care coordonează azi o echipă de avocați în reglementări globale: ”În carieră, îmi respect clienții și echipa, tratând fiecare provocare cu profesionalism și empatie. Aspirația mea este să ocup o poziție de conducere în cadrul unei organizații care valorizează inovația și responsabilitatea socială, unde să pot influența pozitiv modul în care se practică dreptul și cum se integrează tehnologia în procesele juridice”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...