ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Leferman (Berarii României): Procesul de înregistrare în SGR rămâne deschis şi după 28 februarie, dar cu risc de sancţiune

28 Februarie 2023   |   Agerpres

Foarte mulţi operatori economici au lăsat pe ultima sută de metri înregistrarea pe platforma SGR, mobilizarea din prezent fiind datorată şi comunicării publice a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Gărzii Naţionale de Mediu.

 
 
Procesul de înregistrare în Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) rămâne deschis şi după 28 februarie, dar intervine de la acel moment riscul de sancţiune pentru operatorii economici care nu s-au înregistrat până la această dată, potrivit legislaţiei, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României.

"Procesul de înregistrare (în Sistemul de Garanţie-Returnare, n.r.) rămâne deschis şi după data de 28 februarie, dar sigur că intervine de la acel moment riscul de sancţiune, potrivit legislaţiei, pentru operatori economici care nu s-au înregistrat până la această dată. Semnalul este mai degrabă unul pozitiv, însă în piaţă există în aceste zile un interes crescut din partea operatorilor economici care au această obligaţie legală. Cu titlul de exemplu, pot să vă spun că, în cursul zilei de ieri (luni, 27 februarie 2023, n.r.), într-un interval de 30 de minute, au fost şi peste 4.000 de intrări în platformă. Din informaţiile pe care le am, acoperirea geografică este una destul de echilibrată. În ceea ce priveşte înregistrările care au fost făcute până la acest moment, cifrele sunt mai puţin relevante astăzi, pentru că oricum contextul este dinamic şi se schimbă de la minut la minut. Este foarte bine faptul că platforma funcţionează chiar şi într-un astfel de context de suprasolicitare", a declarat Leferman.


Aceasta a adăugat că foarte mulţi operatori economici au lăsat pe ultima sută de metri înregistrarea pe platforma SGR, mobilizarea din prezent fiind datorată şi comunicării publice a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Gărzii Naţionale de Mediu.

"Practic, foarte mulţi operatori economici au decis să lase pe ultima sută de metri acest proces de înregistrare şi acum ne bucură, totuşi, faptul că există o astfel de mobilizare. Ea a fost direct legată de momentul în care a intervenit în piaţă şi comunicarea publică a Ministerului Mediului, şi prin Garda de Mediu, motiv pentru care vreau să salut încă o dată buna colaborare în acest sens, pentru că este un proiect care până la urmă implică atât piaţa şi operatorii privaţi, cât şi autoritatea centrală de mediu. O astfel de colaborare ne va aduce, într-adevăr, la obiectivul ambiţios de a porni sistemul la finalul acestui an. Sunt în continuare multe conturi deschise care nu au finalizat procesul de înregistrare. Spun asta pentru că înregistrarea naţională are două componente: pe de o parte, înregistrarea pe platformă a datelor de identificare ale companiei şi ale reprezentantului desemnat să fie în relaţia cu ReturRO şi a doua etapă care presupune încărcarea anumitor date în platformă, care diferă în funcţie de calitatea operatorul economic", a subliniat Julia Leferman.

SGR reprezintă un sistem prin care cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv.

Pentru a fi uşor de identificat, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific, iar după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.

Producătorii/importatorii şi comercianţii de băuturi au obligaţia să se înscrie în baza de date a SGR până pe data de 28 februarie 2023, în caz contrar riscând amenzi cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei. Înregistrarea obligatorie în baza de date a SGR reprezintă etapa preliminară intrării în funcţiune a sistemului, care va avea loc pe 30 noiembrie 2023.

În context, Garda Naţională de Mediu a anunţat, la jumătatea acestei luni, că va efectua controale tematice în perioada 1 - 31 martie 2023 în care va implica atât comisariatele judeţene, cât şi Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Compania RetuRO a devenit administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern, emisă pe 24 august 2022.

Anterior, pe data de 20 iulie 2022, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, anunţa că a fost aprobată alocarea sumei de un milion de lei pentru intrarea statului român, cu o pondere de 20%, în acţionariatul societăţii care va gestiona SGR şi a subliniat faptul că le-a transmis asociaţiilor din cadrul societăţii că este inacceptabil termenul de un an şi jumătate pentru implementarea acestui sistem în România.

Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC) a organizat, marţi, o dezbatere profesională cu tema "Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), bilanţ de etapă".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1777 / 8667
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...