ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vlad Gheorghe: Rezoluţia bazată pe petiţia depusă în PE în dosarul Schengen, întârziată de insistenţele Bulgariei de a fi menţionată la paritate cu România

11 Mai 2023   |   Agerpres

Eurodeputaţii români au cerut ca PE şi CE să conteste legalitatea veto-ului utilizat de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen la Consiliul JAI din decembrie 2022, întrucât legislaţia şi tratatele europene au fost încălcate, iar românii sunt discriminaţi.

 
 
Rezoluţia bazată pe petiţia depusă în Parlamentul European de societatea civilă din România prin care se cere contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen va fi întârziată cu cel puţin o lună din cauza insistenţelor Bulgariei de a fi menţionată în text la paritate cu România, a declarat miercuri, la Bruxelles, eurodeputatul Vlad Gheorghe din grupul Renew.

Rezoluţia bazată pe petiţia depusă de societatea civilă din România îl are ca raportor pe Rareş Bogdan, din grupul PPE, în timp ce Vlad Gheorghe, din grupul Renew, şi Cristian Terheş, din grupul ECR (Conservatorii şi reformiştii europeni), sunt co-raportori.

"Un subiect extrem de important şi care ne şi ţine pe loc, în opinia mea, este faptul că colegii bulgari insistă să existe o menţiune despre Bulgaria de fiecare dată când este o menţiune despre România. Ori asta schimbă scopul rezoluţiei, pentru că noi ne-am bazat pe o petiţie românească despre România şi acum adăugăm practic, unu la unu, şi Bulgaria, şi lucrurile sunt diferite. În momentul ăsta aici suntem, despre asta discutăm", a declarat eurodeputatul USR pentru jurnalişti români la Strasbourg.


Din acest motiv, a explicat el, nu s-a putut avansa pe celelalte prevederi care interesează România, "una dintre cele mai importante fiind cea în care noi solicităm evaluarea pagubelor pe care ţara noastră le-a suferit şi modul în care ţările care ne-au produs paguba ar putea să fie obligate să plătească în viitor".

"Nici măcar n-am ajuns acolo. Deci cred că termenul de iunie se amână, sigur pentru iulie, şi sper şi fac tot posibilul să nu se amâne pentru septembrie", a afirmat Vlad Gheorghe.

Eurodeputatul afirmă că Bulgaria nu a prevăzut faptul că "noi, românii, ne vom mişca atât de bine", iar acum încearcă să nu rămână în urmă în acest dosar cu miză pentru autorităţile de la Sofia.

"Bineînţeles, e un subiect foarte mare la ei, este o ţară în care de-abia au avut loc alegeri, o ţară care nu are un guvern momentan politic, are un guvern tehnocrat care se pregăteşte. Tocmai astăzi au nominalizat un nou prim-ministru, care de fapt este comisar european în acest moment. Deci, zona aceasta de Bruxelles-Strasbourg e foarte importantă pe agenda publică pentru ei, la fel, Schengen este un subiect la fel de important, cum e şi pentru noi şi nu vor să pară în ţara lor că ei n-au făcut nimic. Cred că de aici pleacă toată această presiune", a declarat Gheorghe.

El afirmă că nu este o problemă introducerea acestor menţiuni în legătură cu Bulgaria, în condiţiile în care cele două ţări sunt împreună în dosarul Schengen, ci faptul că discuţiile în cauză întârzie finalizarea şi supunerea la vot a rezoluţiei.

"Mi-ar fi plăcut să se mişte mai repede toţi colegii implicaţi în asta - ne închidem toţi într-o cameră, decidem şi ieşim cu un text şi atunci avem această rezoluţie, fie că e despre România, fie că e despre România şi Bulgaria, dar s-o avem cât mai repede", a explicat el.

Potrivit lui Vlad Gheorghe, miza rezoluţiei este presiunea pe următoarele şedinţe de Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), acolo unde se decide punerea pe ordinea de zi şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

"Părerea mea că pentru şedinţa JAI, care este tot sub preşedinţia suedeză, din iunie este prea târziu. Dar pentru celelalte şedinţe ale acestui organism trebuie să ne mişcăm şi trebuie să avem această rezoluţie care, dacă va avea textul de care am vorbit mai devreme, va fi o unealtă de presiune uriaşă", a mai afirmat Vlad Gheorghe.

Petiţia a fost iniţiată de fostul ministru Răzvan Nicolaescu prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice şi a fost susţinută de eurodeputaţii români, fiind discutată pe 22 martie în Comisia pentru Petiţii (PETI) a PE.

Eurodeputaţii români au cerut ca PE şi CE să conteste legalitatea veto-ului utilizat de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen la Consiliul JAI din decembrie 2022, întrucât legislaţia şi tratatele europene au fost încălcate, iar românii sunt discriminaţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 449 / 4467
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...