ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reff & Asociații și Deloitte România au obținut sesizarea CJUE de către Curtea de Apel București într-un litigiu care vizează impunerea TVA pentru operațiuni care nu implică livrarea de bunuri sau prestarea unor servicii

11 Martie 2024   |   M. T.

Implicațiile răspunsului oferit de CJUE vor fi profunde în contextul european actual, având în vedere că multe companii multinaționale operează printr-o rețea complexă entități afiliate, iar achiziția de servicii intra-grup este atât o necesitate, cât și o practică întâlnită la scară largă.

 
 
O echipă multidisciplinară, formată din avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații| Deloitte Legal și consultanți fiscali din cadrul Deloitte România, a obținut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către Curtea de Apel București, pentru soluționarea unui litigiu derulat între un contribuabil român și autoritatea fiscală națională cu privire la impunerea TVA în cazul unor tranzacții care vizează ajustarea prețurilor de transfer. Opinia instanței europene este importantă, având în vedere că legislația aplicabilă în astfel de cazuri nu este suficient de clară și nici nu există decizii de referință ale instanțelor europene pe spețe similare.

În urma acestui demers, a fost înregistrată cauza C-726/23 care aduce, practic, în atenția CJUE tratamentul TVA aplicabil în cazul facturilor emise între companiile din cadrul aceluiași grup, pentru ajustarea prețurilor de transfer, astfel încât să fie respectate principiile prețurilor de piață în tranzacțiile intra-grup și cele aferente alocării profiturilor în funcție de activitățile efectuate și de riscurile asumate de fiecare societate. Concret, este vorba de facturi care nu implică livrarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, dar pentru care autoritatea fiscală a impus plata TVA. Astfel, instanței europene i se solicită să răspundă la întrebarea dacă astfel de tranzacții ar trebui să fie considerate ca fiind efectuate pentru o operațiune care este în afara sferei de aplicare a TVA sau nu.


Implicațiile răspunsului oferit de CJUE vor fi profunde în contextul european actual, având în vedere că multe companii multinaționale operează printr-o rețea complexă entități afiliate, iar achiziția de servicii intra-grup este atât o necesitate, cât și o practică întâlnită la scară largă.

„Decizia CJUE va avea un impact semnificativ asupra modului în care aceste companii își structurează operațiunile și tranzacțiile intra-grup la nivel internațional. Așteptăm cu interes decizia instanței și suntem mândri că putem contribui la modelarea cadrului fiscal european, prin clarificarea unor aspecte esențiale legate de taxarea marilor contribuabili la nivel european. Totodată, ne reafirmăm angajamentul de a susține interesele clienților noștri în fața tuturor provocărilor fiscale, care se dovedesc a fi tot mai complexe”, a declarat Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.

„Deși acest pas reprezintă doar o primă etapă în demersurile de a obține confirmarea corectitudinii tratamentului fiscal aplicat de clientul nostru, viitoarea analiză pe care o va efectua CJUE este cu atât mai binevenită cu cât problematica supusă atenției instanței europene este una care a generat dezbateri nu numai pe plan local, ci chiar în forurile internaționale de fiscalitate”, a adăugat Alex Slujitoru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, Liderul Practicii de Litigii Fiscale.

Din echipa care a contribuit la sesizarea CJUE în această speță mai fac parte avocații specializați în litigii fiscale Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, și Mircea Farcău, Managing Associate, Reff & Asociații| Deloitte Legal, precum și Cătălina Cojocaru, Senior Manager Taxe Indirecte, Deloitte România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 55 / 1713
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...