ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ARF: MTI a avizat achiziţia de rame electrice interregionale şi locomotive prin Fondul pentru Modernizare

18 Aprilie 2024   |   Agerpres

ARF a anunţat, pe 14 martie, că Executivul comunitar a aprobat 204 milioane de euro nerambursabili din Fondul de Modernizare pentru înlocuirea unor locomotive vechi cu material rulant nou.

 
 
Comitetul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a avizat, miercuri, notele de fundamentare ce justifică necesitatea şi oportunitatea achiziţiei a nouă rame electrice interregionale de lung parcurs (RE-IR 2) şi a 23 de locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să atingă viteza de 160 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, a anunţat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

"Menţionăm că propunerea de investiţie a fost promovată de MTI şi confirmată de BEI ca investiţie prioritară, în aplicarea art. 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei. Pasul următor în pregătirea achiziţiei îl constituie adoptarea Hotărârilor de Guvern cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Ulterior, ARF va depune la ANAP documentaţia de achiziţie în vederea lansării procedurii şi primirii de oferte din partea furnizorilor de material rulant interesaţi", spune ARF, într-o postare pe Facebook.


Procedurile de achiziţie vor fi desfăşurate de ARF, în calitate de beneficiar în cadrul proiectului " Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficienţă energetică în sectorul transporturilor - material rulant durabil pentru serviciile de transport feroviar pe distanţe lungi", finanţat prin Fondul pentru Modernizare (FM), instrument nou de finanţare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziţii juste din punct de vedere social către o economie verde.

Acest proiect se înscrie în planul mai larg de înlocuire a parcului de material rulant utilizat în transportul feroviar public de călători din România (în stadiu avansat de achiziţie pentru introducerea în circulaţia cu călători ARF are, în prezent, 66 de rame electrice de lung parcurs, 62 de rame electrice de scurt parcurs, 16 locomotive electrice şi 12 automotoare electrice pe combustie de hidrogen, iar în pregătire sunt 23 de locomotive electrice şi 60 de rame electrice de scurt parcurs).

Noile investiţii, prin Fondul de Modernizare, contribuie la reducerea consumului de energie prin eficienţă energetică în sectorul transporturilor, care va asigura, de asemenea, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele CE de diminuare a impactului asupra mediului şi de îmbunătăţire a eficienţei energetice.

ARF a anunţat, pe 14 martie, că Executivul comunitar a aprobat 204 milioane de euro nerambursabili din Fondul de Modernizare pentru înlocuirea unor locomotive vechi cu material rulant nou.

"Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunţă asigurarea finanţării nerambursabile europene din Fondul de Modernizare a propunerii de investiţie: Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficienţa energetică în sectorul transporturilor, material rulant durabil pentru serviciile de lung parcurs. Decizia, confirmată în conformitate cu prevederile art. 10d(6) din Directiva 96/61/EC, de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), prevede asigurarea finanţării în valoare de 204 milioane euro", spune instituţia.

Potrivit sursei citate, propunerea de investiţii vizează un proiect de anvergură pentru perioada 2024 - 2027 şi se referă la înlocuirea unor locomotive vechi cu material rulant nou, respectiv nouă trenuri interregionale de lung parcurs şi 23 de locomotive electrice.

Obiectivul principal al investiţiei îl reprezintă îmbunătăţirea eficienţei energetice în transportul feroviar din România şi este în concordanţă cu ţintele Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru România, ce prevede măsuri susţinute de modernizare a transportului public urban şi a căilor ferate şi care pot contribui semnificativ la reducerea consumului final de energie în transport.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 171 / 16916
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...