ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sphera Franchise Group estimează în 2024 vânzări de 1,64 miliarde lei şi un profit net cu 20 % mai mare

25 Martie 2024   |   Agerpres

Totodată, profitul net normalizat ar urma să urce cu 20,1%, la 95,7 milioane de lei.

 
 
Sphera Franchise Group estimează pentru acest an vânzări în restaurante de peste 1,64 miliarde de lei, mai mari cu 12,2% comparativ cu 2023, ca urmare atât a creşterii veniturilor restaurantelor, cât şi a deschiderii de noi unităţi, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.

Totodată, profitul net normalizat ar urma să urce cu 20,1%, la 95,7 milioane de lei.

"Rezultatele anterioare remarcabile şi perspectivele bune pe care le anticipăm la acest moment pentru business-ul nostru în 2024 ne determină să fim încrezători că ne vom atinge ţintele stabilite. Ne aşteptăm la un an mai predictibil, deşi nu lipsit de provocări, astfel că ne-am propus să continuăm să creştem în ritmul susţinut al ultimilor ani. Priorităţile noastre rămân dezvoltarea în linie cu principiile de sustenabilitate, crearea de valoare pentru acţionarii noştri şi profitabilitatea sănătoasă. În acest sens, vom urmări strategia care s-a dovedit de succes până acum de extindere a reţelei, apropiere de nevoile clienţilor prin oferte relevante şi politică de preţ bine calibrată, management eficient al costurilor şi investiţii în oamenii din echipa Sphera", a declarat Călin Ionescu, directorul general al Sphera Franchise Group.


Potrivit estimărilor companiei, şi în acest an, creşterea costurilor cu alimentele şi materialele va fi sub cea a vânzărilor, în timp ce costurile cu energia vor fi previzibile şi comparabile cu cele înregistrate în 2023. Ponderea cheltuielilor generale şi administrative (G&A) normalizate în vânzările totale în 2024 va fi mai mică decât în anul 2023, datorită inelasticităţii acestor costuri în raport cu creşterea volumului de activitate.

În ceea ce priveşte fluxul de numerar disponibil al Grupului, acesta este estimat să se situeze la 116,8 milioane lei, depăşind cu 7,4% nivelul înregistrat în 2023.

Sphera Group alocă pentru dezvoltare, în acest an, în jur de 69 milioane lei, sumă care include deschiderea a 6 noi restaurante KFC în România, remodelări în restaurantele existente, dar şi investiţii în tehnologizare, precum implementarea de soluţii de comandă digitală.

Bugetul propus, cu acordul Consiliului de Administraţie, va fi supus aprobării la Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor din data de 26 aprilie 2024. Acesta a fost construit pe scenariul desfăşurării activităţii în condiţii normale şi a luat în calcul o rată medie a inflaţiei de 6%.

Compania a obţinut un profit net de 79,8 milioane lei în 2023, în creştere cu 80,3% comparativ cu anul anterior, vânzările din restaurante înregistrând un avans de 11,1%, la 1,46 miliarde lei, potrivit unui comunicat al companiei.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deţinând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România şi KFC în Chişinău, Republica Moldova, şi în anumite zone din Italia. Grupul deţine peste 160 de restaurante pe cele trei pieţe şi are aproximativ 5.000 de angajaţi.

Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum şi în FTSE Global Microcap şi indicii MSCI Frontier şi Romania Markets Small Cap.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 302 / 16893
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...