ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ardeleanu (AVR): Sistemul RO e-Sigiliu va fi implementat cel mai devreme peste 6 luni

18 Ianuarie 2024   |   Agerpres

El a mai afirmat că în acest an se doreşte finalizarea activităţilor de modernizare a unor sisteme electronice, printre care sistemul naţional de import şi cel de export.

 
 
Sistemul RO e-Sigiliu va fi implementat cel mai devreme peste 6 luni pentru că este o întreagă procedură de achiziţie care trebuie îndeplinită, a declarat, joi, Claudiu Ardeleanu, director general, Autoritatea Vamală Română.
 
"RO e-Sigiliu a apărut dintr-o necesitate de combatere a evaziunii fiscale...El va fi implementat cel mai devreme peste 6 luni pentru că este o întreagă procedură de achiziţie care trebuie îndeplinită. El va fi utilizat în comun de către Vama Română, colegii mei de la Control, şi ANAF, prin colegii de la Antifraudă. Presupune aplicarea unui sigiliu electronic pe mijloacele de transport la intrarea în ţară şi ulterior el va fi scos de pe mijlocul de transport. Este o declaraţie pe care o dă şoferul pentru că presupune o garanţie ca să nu pierdem aceste sigilii. Dar aşa cum vă spuneam nu se va aplica pe orice transport. Numai pe transporturile care sunt considerate de risc. De altfel ar fi şi imposibil pentru că nu avem capacitatea administrativă să folosim pentru toate transporturile aşa ceva", a declarat Claudiu Ardeleanu, la Conferinţa Anuală de Fiscalitate 2024 organizată de EY.
 
El a mai afirmat că în acest an se doreşte finalizarea activităţilor de modernizare a unor sisteme electronice, printre care sistemul naţional de import şi cel de export.
 
Claudiu Ardeleanu a menţionat că se doreşte ca principalele beneficii ale sistemului naţional de import să fie implementate până pe data de 30 iunie 2024 în timp ce modernizarea sistemului naţional de export ar urma să fie implementată din 12 februarie 2024.
 
Potrivit Ordinului AVR/ANAF nr. 5 din 4 ianuarie 2024, pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea criteriilor de risc care stau la baza
analizei, aplicarea sigiliilor inteligente şi monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri - RO e-Sigiliu, precum şi a unor formulare, sistemul naţional RO e-Sigiliu este bazat pe utilizarea unei aplicaţii informatice şi a unor dispozitive inteligente care asigură autorităţilor competente accesul la informaţii privind localizarea mijloacelor de transport pe care sunt montate, în scopul urmăririi deplasării pe cale rutieră a bunurilor cu risc aflate sub supravegherea autorităţii vamale/fiscale.
 
e-Sigiliu este un dispozitiv inteligent care înregistrează şi transmite informaţii de stare şi poziţie către aplicaţia informatică în vederea urmăririi deplasării pe cale rutieră a bunurilor, utilizat independent sau alături de sigiliile vamale/fiscale aplicate de autoritatea vamală/fiscală pentru sigilarea compartimentului marfă încărcat cu bunuri cu risc, aflate sub supravegherea autorităţilor vamale/fiscale, care asigură funcţia de înregistrare.
 
Umătoarele informaţii sunt introduse în aplicaţia informatică şi sunt asociate cu e-Sigiliul aplicat: numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, felul bunurilor - încadrare tarifară, cantitate, valoare, destinaţie, rută, operatori economici implicaţi, date de identificare ale şoferului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 278 / 8663
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...