ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Boloş: Sper să venim astăzi cu veşti bune de la CE pentru a putea continua proiectele începute pe infrastructura de irigaţii

16 Mai 2023   |   Agerpres

El a subliniat că România se află într-un cerc vicios, în condiţiile în care în ciuda potenţialului agricol foarte mare, importă anual produse agricole.

 
 
Proiectele începute pe infrastructura de irigaţii ar putea fi continuate cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat marţi ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, precizând că aşteaptă în acest sens "veşti bune" pentru agricultură de la Comisia Europeană.
 
"Într-adevăr, noi, la negocierile pe care le-am avut iniţial şi tot ceea ce a însemnat fundamentarea Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), trebuia să fim mult mai agresivi, dar mai bine documentaţi şi să avem justificările necesare, pentru că am pierdut o mare şansă pe care împreună cu Ministerul Agriculturii, cu domnul ministrul Daea, ne-am tot chinuit din vară şi sper ca astăzi, în discuţia cu Comisia Europeană, să venim cu veşti bune pentru sectorul de agricultură, pentru a putea continua proiectele începute pe infrastructura de irigaţii. Dar, atunci am pierdut o mare şansă, aceea de a aşeza agricultura cu fondurile care i se cuvin, considerând o prioritate strategică pentru dezvoltarea României, aşa cum alte ţări, Spania sau chiar Portugalia, au obţinut pe aceste domenii sume frumoase de bani, tot aşa şi noi să fi făcut demersurile la vremea când s-a negociat PNRR-ul să avem astăzi proiecte de investiţii care să ajute acest domeniu al economiei româneşti, cu un potenţial extraordinar de mare", a precizat Boloş.

El a subliniat că România se află într-un cerc vicios, în condiţiile în care în ciuda potenţialului agricol foarte mare, importă anual produse agricole.
 
"Noi suntem într-o paradigmă şi parcă suntem într-un cerc vicios, pentru că avem un potenţial agricol foarte mare, dar în acelaşi timp avem produse agricole pe care le importăm şi de aici credem noi că avem o datorie naţională, să putem să sprijinim cu toţii, indiferent că se cheamă fonduri din politica agricolă, fonduri din PNRR, fonduri din politica de coeziune, chiar din bugetul de stat, pentru a porni aceste motoare adevărate ale creşterii economice şi ale dezvoltării. Noi astăzi pe ordinea de zi, domnule ministru Daea, să ştiţi că am repus proiectul de infrastructură de irigaţii. Abia aştept să vină ora 4:00 să văd care va fi feedback-ul pe care îl primim de la Comisie. Noi în continuare ne mobilizăm eforturile ca pe orice cale şi prin orice modalitate şi prin fondurile pe care le avem la dispoziţie să putem să sprijinim proiectele de infrastructură importante din punctul meu de vedere", a adăugat şeful MIPE.
 
Marcel Boloş a transmis acest mesaj în cadrul Conferinţei Naţionale 'Hrană de calitate - profit pentru toti românii - cum adăugăm plusvaloare agriculturii'. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1356 / 8649
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...