ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR dezbate pe 24 mai sesizarea cu privire la modificările la Legea privind Academia de Ştiinţe Agricole “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

02 Mai 2023   |   Agerpres

Iniţial, judecătorii constituţionali stabiliseră ca sesizarea să fie dezbătută miercuri.

 
 
Curtea Constituţională a României a schimbat, pentru 24 mai, termenul la care va fi discutată sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Academia de Ştiinţe Agricole "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", au precizat, marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
 
Iniţial, judecătorii constituţionali stabiliseră ca sesizarea să fie dezbătută miercuri.
 
Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
 
El susţine că această lege contravine dispoziţiilor ce reglementează la nivel constituţional dreptul de proprietate, precum şi deciziilor Curţii Constituţionale.
 
"La articolul 54 din Legea 45/2009, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins: "(7) Se transmite suprafaţa de teren de 2,2073 ha, din tarlaua 100, parcela 28, de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, cu nr. MF 101838, în domeniul public al municipiului Turda şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Turda. Noul alineat introdus, prin două teze distincte, instituie concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren respective şi un drept de administrare asupra aceleiaşi suprafeţe de teren în favoarea Consiliului Local al municipiului Turda", se explică în sesizare.
 
Preşedintele arată că, în privinţa terenurilor proprietate publică date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică, articolul 31 alineat (3) din Legea nr. 45/2009 permite expres scoaterea lor din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură prin lege ca act al Parlamentului.
 
"Însă, în ceea ce priveşte modalitatea de constituire a dreptului de administrare, direct prin lege, considerăm că dispoziţiile articolului I punctul 1, teza a II-a contravin articolului 136 alineat (4) din Constituţie", se spune în sesizare.
 
Potrivit acestui text constituţional, "bunurile proprietate publică sunt inalienabile; în condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică".
 
Totodată, potrivit articolul 867 din Codul civil: "(1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului judeţean sau, după caz, a Consiliului local. (2) Autorităţile prevăzute la alineat (1) controlează modul de exercitare a dreptului de administrare".
 
Articolul 287 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ enumeră la litera b) printre entităţile care exercită dreptul de proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale, pentru bunurile aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale. Acestea, în temeiul articolului 297 din acelaşi act normativ, decid, în condiţiile legii, cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică, respectiv darea în administrare, concesionarea, închirierea ori darea în folosinţă gratuită, mai indică preşedintele.
 
Conform şefului statului, din analiza coroborată a dispoziţiilor constituţionale şi legale, rezultă că "stabilirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al municipiului Turda - asupra suprafeţei de teren de 2,2073 ha, din tarlaua 100, parcela 28, de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj ce va intra în domeniul public al municipiului Turda - nu se putea realiza prin lege, ca act al Parlamentului. În cazul concret, avut în vedere de norma criticată, operaţiunea juridică de constituire a dreptului real de administrare ar fi trebuit să se realizeze prin act administrativ al autorităţii locale, după dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate".
 
Iohannis menţionează că există o "bogată" jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte aspectul sesizat şi solicită CCR să constate că legea sesizată este neconstituţională. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 585 / 5145
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...