ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DNA: Agent de poliţie din Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice - judecat pentru mită şi trafic de influenţă

27 Aprilie 2023   |   Agerpres

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi o altă persoană, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

 
 
Mihai-Cătălin Bîzăran, agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană cercetată de Parchetul Înaltei Curţi pentru evaziune fiscală şi delapidare în schimbul propunerii unei soluţii favorabile în respectivul caz.
 
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mihai-Cătălin Bîzăran, la data faptelor agent de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru luare de mită, trafic de influenţă, şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
 
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi o altă persoană, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
 
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 28 septembrie - 30 decembrie 2022, Mihai-Cătălin Bîzăran, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ar fi pretins de la o celălalt bărbat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine şi 100.000 euro pentru un intermediar).
 
"Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus, precum şi pentru a propune o soluţie de clasare în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi că ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât acesta din urmă să dispună soluţia clasării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu persoana vizată pentru infracţiunea de delapidare", se precizează în comunicat.
 
În acelaşi context, spun anchetatorii, în perioada 14 - 30 decembrie 2022, Mihai-Cătălin Bîzăran i-ar mai fi transmis aceleiaşi persoane informaţii nedestinate publicităţii din dosarul respectiv, dar şi cum se vor derula cercetările în continuare.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 477 / 4462
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...