ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deși există lichiditate mare și interes pentru finanțarea proiectelor de peste 100 mil. E, anul acesta vom vedea doar câteva astfel de tranzacții, spun avocații SAA. De vorbă cu Cristian Vlaicu, Partener & Head of Banking and Finance, despre criteriile ce trebuie îndeplinite de împrumutați, dobânzi și garanții, finanțări sindicalizate pentru proiecte ESG și mandatele ultimului an

25 Octombrie 2021   |   Ștefania Enache

În prezent, finanțările imobiliare, finanțările pentru investiții și cele privind capitalul de lucru sunt cel mai des întâlnite.

Cristian Vlaicu, Partener & Head of Banking and Finance SAA

 
 
Previziunile avocaților Stratulat Albulescu Attorneys At Law (SAA) conduc spre ideea că interesul pentru finanțarea unor proiecte mari va crește în mod constant.Chiar dacă nu a trecut criza sanitară, economia a reînceput să funcționeze la turație mare în acest an, fapt ce îi face pe experți să se aștepte la o nevoie din ce în ce mai ridicată de capital.Domeniile care vor absorbi cei mai mulți bani din piață sunt construcțiile (atât construcțiile pentru retail și birouri, cât și din zona comercială – depozite și parcuri industriale) și agricultura.Totuși, sursele de finanțare pentru agricultură sunt mult mai diversificate, astfel încât finanțarea bancară va fi îndreptată mai puțin către acest sector. „De asemenea, în sectoarele producției de bunuri va exista o creștere semnificativă a finanțării, dat fiind ca acestea au avut cel mai mult de suferit în ultimul an și cererea este din ce în ce mai mare. Nu în ultimul rând companiile din domeniul serviciilor vor avea nevoie mare de finanțare pentru dezvoltare si pentru finanțarea capitalului de lucru”, punctează Cristian Vlaicu, Partener & Head of Banking and Finance SAA.


La ora actuală, există bani în piață și există interes din partea băncilor, așa cum există și dorința clienților de a obține un singur credit, care să le acopere nevoia de finanțare și care să le ofere un singur punct de contact cu banca, așa cum se întâmplă în cadrul creditelor sindicalizate.

Se cristalizează tot mai multe proiecte care necesită astfel de finanțări, dar complexitatea acestora determină o perioadă destul de lungă pentru a se realiza.

„De la proiect si până la momentul acordării efective a împrumutului pot trece câteva luni. Fiecare bancă implicată are propriul management de proiect și toate acestea trebuie alăturate într-un tot, coerent. Pe lângă analiza tranzacției propuse de client, sunt analizate riscurile (în principal cele economice și juridice), structurarea tranzacției, împărțirea riscului de credit între finanțatori și alte aspecte care trebuie corelate și negociate înainte de finalizarea documentației de creditare și acordarea efectivă a creditului sindicalizat. Deși există lichiditate mare și interes pentru finanțarea proiectelor de peste 100 milioane euro, anul acesta vom vedea doar câteva astfel de proiecte”, menționează Cristian Vlaicu.




Partenerul SAA explică faptul că, în general, compania care dorește să acceseze un credit sindicalizat apelează la una dintre băncile la care are conturi deschise și cu care are o relație de afaceri mai strânsă. Într-o primă fază se încearcă accesarea unui credit bilateral. În cazul în care banca respectivă nu poate acorda integral creditul solicitat de către companie, aceasta din urmă mandatează banca respectivă sau o altă bancă – în cazul în care prima bancă nu are experiența necesară sau departament specializat în acordarea de credite sindicalizate – în vederea mandatării acesteia în calitate de aranjor principal al facilității.

„Rolul aranjorului este acela de a acorda asistență împrumutatului în structurarea facilității de credit (spre exemplu, în stabilirea termenului, a dobânzii, a garanțiilor, etc.), în găsirea altor instituții de credit care să participe la acordarea creditului și să negocieze termenii și condițiile documentației de credit. Aranjorul încheie un memorandum de informare cu fiecare bancă care își manifestă interesul de participa în creditul sindicalizat, în care include principalele informații referitoare la împrumutat și structura facilității de credit. În practică, în această fază au loc negocieri atât între companie și aranjor, cât și între acesta din urmă și potențialii finanțatori, astfel încât structura tranzacției să fie convenabilă atât împrumutatului, cât și finanțatorilor. După ce se finalizează structura tranzacției și se semnează un acord privind principalii termeni și condiții ale tranzacției, urmează faza redactării și negocierii documentației de credit, care stabilește în detaliu drepturile și obligațiile tuturor părților”, detaliază avocatul.

Criterii pentru acordarea finanțării

Pentru a beneficia de o finanțare, o firmă trebuie să îndeplinească mai multe criterii. Cristian Vlaicu amintește faptul că, în primul rând, este analizat ratingul companiei, termenul de scadență al facilității, tipul tranzacției (finanțare de proiect, capital de lucru, achiziție de companie etc.), raportarea la tranzacții similare prin analizarea lichidității activului ce face obiectul finanțării și valoarea activelor/ bunurilor care pot fi aduse în garanție de către companie.

În astfel de proiecte, avocații au rolul de a asista din punct de vedere juridic atât aranjorul/finanțatorii, cât și împrumutatul cu privire la redactarea documentației care se semnează între aranjor și împrumutat/finanțatori, cât și cu privire la aspectele juridice care pot apărea cu privire la structurarea tranzacției și pachetul de garanții ce urmează a fi acordate (spre exemplu, analiza juridică a unor situații de tipul „financial assistance”, „corporate benefit”, anularea unor acte în cazul în care împrumutatul intră în insolvență, etc.).

„Orice aspect care nu este corect stabilit în această fază poate conduce la întârzieri în faza de redactare și negociere a documentației de credit și chiar la răspunderea aranjorului față de finanțatori”, atrage atenția Partenerul SAA.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică
 
În prezent, finanțările imobiliare, finanțările pentru investiții și cele privind capitalul de lucru sunt cel mai des întâlnite. „Cu toate acestea, nu trebuie să ne limităm la un anumit tip de proiecte fezabile pentru finanțare. Sunt mai multe elemente, descrise mai sus, care sunt luate în considerare de către instituțiile de credit în acordarea creditelor sindicalizate, cum ar fi lichiditatea proiectului finanțat, ratingul împrumutatului și pachetul de garanții acordate de acesta în favoarea finanțatorilor. Stabilirea dobânzilor se face de către finanțatori atât în funcție de criteriile amintite mai sus, cât și de costul suportat de către aceștia pentru a se împrumuta la rândul lor de pe piață. Cu cât ratingul de țară și cel al companiei finanțate este mai bun, istoricul de rambursare a creditelor este unul fără incidente sau proiectul finanțat este fezabil din punct de vedere economic și are o lichiditate cât mai mare, iar activele/bunurile aduse în garanție au valoare de lichidare mai mare, cu atât marja aplicată este mai mică. De asemenea, tipul de credit acordat are o importanță semnificativă în stabilirea dobânzii”, precizează interlocutorul BizLawyer.

Cristian Vlaicu este de părere că trendul va fi unul ascendent, cu o creștere semnificativă a numărului de tranzacții de acest tip. Totuși, are unele rezerve cu privire la o astfel de creștere a numărului de credite sindicalizate, dacă criza sanitară va impune restricții similare celor din anul 2020.


Finanțările sindicalizate pentru proiecte ESG

 În ceea ce privește finanțările sindicalizate pentru proiecte ESG, Cristian Vlaicu subliniază faptul că tipul acesta de facilități sunt credite prin care băncile acordă un discount clientului, în măsura în care anumite obiective privind mediul sau o altă componentă ESG este îndeplinită. În cazul în care nu se realizează, clientul este penalizat. În acest context, se creează un interes material imediat al clientului pentru componenta ESG, respectiv în îndeplinirea sau realizarea obiectivului.

 „Din punctul de vedere al băncii, sunt și alte aspecte implicate, cum sunt raportările de risc pe baza criteriilor ESG, precum și încadrarea clienților, constituirea portofoliului de clienți pe baza ESG. Pentru a pregăti piața însă, este necesar, în primul rând, ca participanții la procesul de creditare să fie pregătiți - atât băncile, cât și clienții acestora. În sistemul bancar încep să apară reglementări interne și produse adaptate acestei concepții. Pe de o parte, banca trebuie să își asume un cost mai mic al creditului și deci marje de profit mai mici, dar în același timp, responsabilitatea socială și de mediu este crescută prin adaptarea și participarea în mod activ la dezvoltarea acestei componente.”, mai spune specialiastul intervievat de BizLawyer.

Până acum, avocații SAA nu au fost implicați în mod direct în astfel de finanțări, dar au avut contacte cu clienți interesați în astfel de proiecte. De altfel, nu sunt prea multe finanțări de acest fel pe piața din România.



Activitatea din ultimul an


Echipa SAA, coordonată de Cristian Vlaicu, Partener coordonator al practicii de Drept Bancar și Finanțări, a acordat, în perioada 2020 – 2021, asistență juridică într-un proiect care a vizat un credit sindicalizat. În acest dosar, Cristian Vlaicu a fost asistat de către avocații Cosmin Roman (Associate), Amanda Csaki (Associate) și Roxana Ioncu (Associate).

„În ultimul an am fost implicați în acordarea de asistență juridică unei companii din sectorul de Fitness și Wellness în accesarea unui credit sindicalizat acordat de către Banca Transilvania și Raiffeisen Bank garantat atât cu garanții mobiliare, cât și cu garanție de stat din partea Băncii de Export-Import a Romaniei EXIMBANK S.A., acordată în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19. Implicarea noastră a inclus revizuirea și negocierea întregii documentații de credit constând într-un contract de facilitate de credit angajant non-revolving pentru capital de lucru, a mai multor contracte de garanție mobiliară (asupra unor bunuri mobile, conturi bancare, acțiuni), a unui contract de subordonare, precum și a restului de documente specifice pentru astfel de tranzacții. Am fost de asemenea implicați în revizuirea și negocierea convenției de garantare și a scrisorii de garanție încheiate cu Eximbank S.A., acționând în numele și pe seama statului”, a mai spus Cristian Vlaicu în discuția cu BizLawyer.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 807 / 1709
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...