ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Riscurile la adresa evoluţiei ratei de schimb continuă să vină din accentuarea dezechilibrului extern

23 Ianuarie 2023   |   AGERPRES

Potrivit BNR, rata medie a dobânzii la creditele noi, precum şi cea aferentă depozitelor noi la termen ale populaţiei au continuat să crească în primele două luni din trimestrul IV al anului anterior.

 
 
Leul a manifestat o tendinţă de apreciere faţă de euro şi în ultimele două luni ale anului 2022, însă riscurile la adresa evoluţiei ratei de schimb continuă să vină din accentuarea dezechilibrului extern şi din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum şi dintr-o eventuală nouă înrăutăţire bruscă a percepţiei de risc asupra pieţelor financiare din regiune, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), din 10 ianuarie 2022.

"Riscuri la adresa evoluţiei ratei de schimb a leului - de natură să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă -, continuă însă să vină din accentuarea dezechilibrului extern şi din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum şi dintr-o eventuală nouă înrăutăţire bruscă a percepţiei de risc asupra pieţelor financiare din regiune, în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite", se arată în documentul publicat luni.


În schimb, influenţe de sens opus sunt de aşteptat din diferenţialul ratei dobânzii de politică monetară, în condiţiile stopării creşterii ratelor dobânzilor-cheie de către băncile centrale din regiune.

În discuţiile privind condiţiile financiare, membrii Consiliului au făcut referiri la ajustarea descendentă graduală consemnată în noiembrie - decembrie 2022 de principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare, pe fondul ameliorării condiţiilor lichidităţii, remarcând, totodată, că randamentele titlurilor de stat şi-au accelerat mişcarea descrescătoare în acest interval, inclusiv sub influenţa îmbunătăţirii sentimentului pieţei financiare internaţionale şi a percepţiei asupra riscului asociat pieţelor financiare din regiune.

Potrivit BNR, rata medie a dobânzii la creditele noi, precum şi cea aferentă depozitelor noi la termen ale populaţiei au continuat să crească în primele două luni din trimestrul IV al anului anterior. "În această conjunctură, reflectând şi o creştere a atractivităţii relative a plasamentelor în monedă naţională, leul a manifestat o tendinţă de apreciere faţă de euro şi în ultimele două luni ale anului 2022", au arătat membrii Consiliului.

Totodată, în raport cu dolarul SUA, moneda naţională s-a întărit semnificativ în acest interval şi a recuperat consistent din pierderea de valoare din primele trei trimestre ale anului, în condiţiile accentuării deprecierii monedei americane faţă de euro, în principal pe fondul aşteptărilor privind relativa moderare a întăririi politicii monetare a Fed, implicit în raport cu BCE.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au observat că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a accelerat descreşterea, până la 13,2% în noiembrie, de la 16% în septembrie, ca urmare a decelerării în continuare a creşterii componentei în lei.

"Impactul acesteia a fost contrabalansat, însă, întrucâtva de prelungirea ascensiunii dinamicii înalte a creditului în valută, sub influenţa evoluţiilor de pe segmentul societăţilor nefinanciare. Drept urmare, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat să se reducă lent, până la 69,4 la sută în noiembrie, de la 70,6 la sută în septembrie", se arată în Minuta BNR.

Consiliul de administraţie al BNR a decis, la începutul acestei luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023.

Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an, de la 7,75% pe an, şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an, de la 5,75%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4301 / 16809
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...