ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ascendis investeşte 100.000 de euro într-un start-up de tehnologie pentru automatizarea proceselor

20 Ianuarie 2023   |   Agerpres

De altfel, Procesio este al doilea start-up din tehnologie în care Ascendis a investit în ultimii ani. În 2021, Ascendis a intrat în acţionariatul .lumen, un start-up românesc fondat de către Cornel Amariei, care produce sisteme de asistenţă pentru nevăzători.

 
 
Grupul Ascendis, specializat în training şi consultanţă, investeşte 100.000 de euro în start-up-ul de tehnologie Procesio, o platformă care permite angajaţilor să îşi automatizeze singuri procesele pe care le gestionează.
 
"Investiţia Ascendis în Procesio este una dintre cele mai mari finanţări atrase de la un singur investitor până acum în platformă, iar suma va fi folosită pentru a dezvolta, în continuare, tehnologia noastră, care a dovedit că poate să reducă costurile cu până la 45 de ori faţă de standardul industriei şi care poate creşte viteza implementării unui proces de până la 10 ori. În 2021 şi 2022, am reuşit să atragem finanţări totale în valoare de 1,1 milioane de euro de la un număr de 182 de investitori, prin intermediul platformei de investiţii Seedblink, iar investiţia Ascendis a dat startul noilor runde de finanţare pe care plănuim să le atragem în 2023", a declarat Mihai Dârzan, fondatorul Procesio.
 
Potrivit unui comunicat de presă al Ascendis, transmis vineri AGERPRES, Procesio este o platformă no/low-code şi full code, dezvoltată începând cu anul 2020 de compania Ringhel, recunoscută pe piaţa locală pentru soluţiile software din industria de energie. Tehnologia Procesio este creată pentru companii care au nevoie să construiască automatizări şi integrări personalizate sau să proceseze date, rapid şi cu costuri reduse, indiferent de industrie sau departament.
 
De altfel, Procesio este al doilea start-up din tehnologie în care Ascendis a investit în ultimii ani. În 2021, Ascendis a intrat în acţionariatul .lumen, un start-up românesc fondat de către Cornel Amariei, care produce sisteme de asistenţă pentru nevăzători.
 
"De 2 ani am început să investim în start-upuri româneşti de tehnologie ce au ambiţia să cucerească lumea. Este foarte important să îi ajutăm la început când este cel mai greu, ulterior ei vor putea obţine finanţări de la fondurile de investiţii. Procesio este o companie românească de software care ţinteşte să devină un nou unicorn prin automatizarea unor procese repetitive din companii, iar investiţia Ascendis în acest start-up face parte din planul nostru de a creşte şi prin investiţii, nu doar prin oferirea de servicii de training şi consultanţă", a afirmat Marius Opriş, managing partner al Grupului Ascendis.
 
Grupul Ascendis, fondat în anul 1997, a avut venituri de peste 10 milioane de euro, în 2022, în creştere cu 35% faţă de anul 2021. Grupul este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building şi evenimente corporate, consultanţă, servicii de evaluare, coaching, studii de piaţă), Code of Talent (programe de microlearning în parteneriat cu compania Co-Factor), Ascendis Moldova, Ascendis Ucraina şi Ascendis Serbia.
 
În 2022, Procesio a încheiat cu venituri în valoare de 300.000 euro şi un portofoliu de peste 1.000 de utilizatori înregistraţi în platformă. Pentru acest an, reprezentanţii platformei îşi propun o dublare a cifrei de afaceri şi a numărului de clienţi, dar şi continuarea extinderii pe pieţe internaţionale, cu un grad de digitalizare mai ridicat.
 
În prezent, soluţia Procesio este utilizată de companii din Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 988 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...