ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii
 

CMS Cameron McKenna SCA

Marius Petroiu, Asociat Senior
Departamentul Comercial şi Litigii – Proprietate Intelectuală, Drept Farmaceutic, Dreptul Muncii 

Contact:
T: +40 21 407 3800
E:  marius.petroiu@cms-cmck.com
 
Activitate profesională:
 
Marius Petroiu este asociat senior si coordonator al practicilor de Proprietate Intelectuală, Drept Farmaceutic şi Drept al Muncii din cadrul Departamentului Comercial şi Litigii al CMS Bucureşti.
 
Înainte de a se alatura CMS Cameron McKenna, Marius a ocupat poziţia de Asociat Partener în cadrul unei firme române de avocatură.
 
Marius Petroiu are o experienţă de peste 13 ani în drept comercial, drept corporativ, proprietate intelectuală şi protecţia datelor, drept farmaceutic, TMT, dreptul muncii şi al pensiilor private. 
 
Experienţa lui Marius include o gamă variată de aspecte, precum asistenţă în domenii vizând fuziuni şi achiziţii, coordonarea elaborării de rapoarte de investigaţie juridică (due diligence), înregistrarea şi formularea de apărări aferente dreptului la marcă la nivel naţional (OSIM) şi comunitar (OHIM), studii clinice, publicitate farmaceutică, asistenţă în domeniul protecţiei datelor personale, încheierea şi/sau încetarea contractelor individuale sau colective de muncă (incluzând reprezentarea clienţilor în negocierile de încetare sau în faţa instanţei), fuziunea fondurilor private de pensii pilon 2 şi pilon 3, asistarea clienţilor în proceduri de drept administrativ şi în litigii de contencios administrativ.
    
Studii:
Marius a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în anul 1998 şi a primit un master în drept (LL.M.) de la Facultatea de Drept a Universităţii McGill din Montreal, Canada în anul 2004. 
 
Barouri si Asociatii profesionale in care a fost admis:
-Membru al Baroului Bucureşti. 
-Consilier în Proprietate Industrială (Mărci) al OSIM şi OHIM.
 
Limbi straine:
Engleză, Franceză.

 
CELE MAI COMENTATE
VIZUALIZATE
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...