Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
05 Martie 2026 R. T.
Echipele reunite Peligrad Law si David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
| |
Echipele reunite Peligrad Law si David & Baias (firma de avocatură corespondentă PwC România) au reprezentat cu succes HEINEKEN România SA în fața Tribunalului Uniunii Europene într-o cauză cu miză juridică și fiscală deosebită privind clasificarea tarifară a băuturilor tip cidru, marca „Strongbow". Echipa de avocați a fost formată din Vlad Peligrad – Partener coordonator Peligrad Law, Ana Maria Iordache – Partener Litigii, David & Baias, Călin Dragoman – Partener și coordonator al practicii de litigii Peligrad Law si Valentina Bogrea – Avocat Asociat, David & Baias.
Dezlegarea dată de către Tribunalul Uniunii Europene nu are impact doar cu privire la cauza din România ci cu privire la întreg teritoriul Uniunii Europene câtă vreme, în interpretarea pozițiilor tarifare din Nomenclatura Combinată, Tribunalul Uniunii Europene a precizat că subpozițiile referitoare la cidrul de mere nu stabilesc un procent minim de alcool ce trebuie să fie obținut din fermentarea sucului de mere, iar în lipsa acestui procent sau prag, în vederea clasificării tarifare, trebuie observate și celelalte caracteristici ale băuturii, respectiv, caracteristicile organoleptice și destinația produsului.
Mai mult, instanța europeană a confirmat faptul că poziția 2206 și prin analogie, subpozițiile sale referitoare la cidru, recunoaște în mod expres posibilitatea de a adăuga alcool (din anumite surse) la băuturile care se încadrează la această poziție, cu condiția ca ele să păstreze caracterul produselor clasificate la poziția respectivă.
Litigiul a vizat încadrarea tarifară și, implicit, regimul fiscal aplicabil băuturilor tip cidru, marca „Strongbow”, importate și comercializate în România de către HEINEKEN România SA. Produsele au fost clasificate inițial de către societate ca cidru de mere/pere, categorie pentru care acciza datorată era 0 (zero), însă ulterior autoritatea vamală a considerat că procentul semnificativ de alcool provenit din plante altele decât merele ar impune reclasificarea produselor.
„Această hotărâre reprezintă un reper fundamental pentru interpretarea Nomenclaturii Combinate la nivelul întregii Uniuni Europene. Tribunalul a confirmat ceea ce am susținut de la început: clasificarea tarifară nu poate fi redusă la un singur criteriu cantitativ, ci trebuie să reflecte realitatea obiectivă a produsului – caracteristicile sale organoleptice, proprietățile fizice și destinația comercială. Pentru industrie, aceasta înseamnă predictibilitate și protecție împotriva reclasificărilor arbitrare", a aratat Ana Maria Iordache, Partener Litigii, David & Baias
„Am construit întreaga strategie pe convingerea că dreptul vamal european nu permite clasificări bazate pe praguri inexistente în lege. Tribunalul UE a validat această abordare și a reafirmat un principiu esențial: acolo unde norma nu impune un prag, autoritățile nu pot inventa unul. Este o victorie nu doar pentru HEINEKEN România, ci pentru orice operator economic care se confruntă cu incertitudinea clasificărilor tarifare în Uniunea Europeană", a precizat Calin Dragoman, Partener și coordonator al practicii de litigii Peligrad Law.
Contextul litigiului
Produsele au fost clasificate inițial de către societate ca cidru de mere/pere, categorie pentru care acciza datorată era zero, însă ulterior autoritatea vamală a considerat că procentul semnificativ de alcool provenit din plante altele decât merele ar impune reclasificarea produselor la subpoziții tarifare pentru care se datorau accize.
HEINEKEN România SA a obținut, în fața Curții de Apel București, anularea actelor administrativ-fiscale emise de ANAF, care stabiliseră încadrarea tarifară a băuturii la pozițiile 2206 00 39 și 2206 00 59 – în acest sens fiind decisivă expertiza tehnică ce a confirmat existența caracteristicilor organoleptice de cidru ale produsului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând recursul formulat de ANAF, a apreciat ca necesară o dezlegare din partea instanței europene cu privire la efectele pe care prezența în compoziția băuturii a unei cantități de alcool provenită din alte plante decât mărul le produce în planul clasificării tarifare. În acest sens, ÎCCJ a solicitat Tribunalului UE să precizeze dacă o băutură precum cea din litigiu – compusă din suc de mere din concentrat fermentat (25%), apă, sirop de glucoză-fructoză, acid malic, dioxid de carbon, metabisulfit de potasiu și diferite arome, conținând alcool provenit din plante altele decât merele cu o pondere între 48% și 53%, dar prezentând caracteristicile organoleptice ale cidrului de mere – se încadrează la subpozițiile tarifare 2206 00 31, 2206 00 51 sau 2206 00 81 (acciză zero în România) sau la subpozițiile 2206 00 39 și 2206 00 59 (acciză datorată).
Clarificările Tribunalului Uniunii Europene
Argumentele pe care echipa de avocați le-a susținut cu succes în fața instanței europene — legate de caracteristicile organoleptice ale produsului, de proprietățile sale obiective și de absența unui criteriu procentual minim al alcoolului din suc de mere fermentat — au fost confirmate de Tribunalul UE, care a reafirmat importanța caracterului real / obiectiv al produsului în determinarea încadrării tarifare.
În acest sens principiile esențiale stabilite de Tribunal sunt legate de următoarele împrejurări:
· Nu există un prag procentual minim al alcoolului din suc de mere fermentat - §59: „Nici NC, nici notele explicative ale SA, privind subpozițiile tarifare referitoare la cidrul de mere, nu stabilesc un procent minim de alcool obținut prin fermentarea sucului de mere [...]. Numai din termenul «cidru de mere» prezent în textul acestor subpoziții nu se poate deduce că este necesar un procent minim de suc de mere fermentat pentru ca o băutură să fie clasificată la aceste subpoziții."
· Adăugarea de alcool este permisă, cu condiția păstrării caracterului produsului - §60: „Nota explicativă a SA referitoare la poziția 2206 recunoaște în mod expres posibilitatea de a adăuga alcool la băuturile care se încadrează la această poziție cu condiția ca ele să păstreze caracterul produselor clasificate la poziția respectivă."
· Caracteristicile organoleptice sunt determinante - §64–65: „Produsele de tipul celor în discuție în cauza principală prezintă caracteristicile organoleptice ale cidrului de mere, în special în ceea ce privește gustul și mirosul [...]. În pofida ponderii considerabile a alcoolului provenit din fermentarea altor plante decât merele, precum și a adăugării altor substanțe, acestea din urmă nu au pierdut caracteristicile organoleptice specifice ale cidrului de mere, care definesc caracterul său esențial."
· Proprietățile obiective și destinația comercială confirmă clasificarea - §66: „Proprietățile și caracteristicile obiective ale băuturilor în discuție, printre care culoarea și denumirea comercială a acestora, care asociază marca Strongbow cu mențiunea «cidru de mere», corespund celor ale băuturilor destinate consumului ca cidru de mere."
Această hotărâre aduce claritate într-un domeniu în care practica administrativă putea genera incertitudine. Tribunalul UE confirmă că nu există un prag procentual minim al alcoolului din suc de mere fermentat pentru încadrarea la subpozițiile aferente cidrului și că dominante rămân caracteristicile organoleptice și destinația comercială a produsului.
Pentru industrie, aceasta înseamnă predictibilitate și evitarea reclasificărilor tarifare arbitrare iar pentru HEINEKEN România, confirmă corectitudinea încadrării inițiale și soliditatea argumentelor tehnice și juridice aduse.
Echipele de avocați au beneficiat în construirea apărării în fața Tribunalului Uniunii Europene de asistența departamentelor interne, juridic și financiar, ale Heineken România SA, respectiv, dl. Sorin Vălean, Senior Legal Counsel și Flavius Năstăsie, Manager Taxe. Mulțumim pentru încrederea acordată și colaborarea excelentă pe parcursul acestui demers.
În concluzie, apreciem că prin hotărârea pronunțată astăzi, Tribunalul UE a întărit principiul conform căruia clasificarea tarifară trebuie să reflecte percepția autentică a produsului, reflectată prin caracteristicile obiective, organoleptice și destinația produsului.
Pentru noi, echipele reunite Peligrad Law si David & Baias, această soluție reprezintă încă un exemplu al modului în care analiza juridică riguroasă, integrarea expertizei tehnice și o strategie bine articulată pot transforma un litigiu complex într-un rezultat favorabil cu impact la nivelul întregii piețe europene.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 139 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Premier Energy, jucător major în sectorul energetic, într-o cascadă de tranzacții în care a fost cumpărător și vânzător. Proiect multijurisdicțional complex, executat de o echipă pluridisciplinară, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner)
Țuca Zbârcea & Asociații asistă Omnia Capital B.V. într-o suită de tranzacții complexe pe piața de energie din România. Avocați cu senioritate înaltă, în echipa pluridisciplinară
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





