ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a primit din partea CE contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE

24 Aprilie 2026   |   Agerpres

El a adăugat că este vorba despre investiții strategice în înzestrarea Armatei, infrastructură critică și securitate, dar și despre dezvoltarea industriei naționale de apărare, prin mecanisme care asigură producție și valoare adăugată în România.

 
 
Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat vineri că România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro, iar acest moment confirmă faptul că planul țării noastre este aprobat la nivel european și intră în linie dreaptă pentru implementare. 

'Consolidăm și modernizăm capacitatea de apărare a României. România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro. Acest moment confirmă faptul că planul României este aprobat la nivel european și intră în linie dreaptă pentru implementare. După finalizarea procedurilor naționale și semnarea contractului, vom putea accesa rapid un avans de 15%, esențial pentru demararea investițiilor. În calitate de coordonator al aplicației României în programul SAFE, am lucrat împreună cu instituțiile implicate pentru a ajunge în această etapă și pentru a avea proiecte mature, clare și aliniate cu obiectivele europene', a scris Jurca pe Facebook. 


El a adăugat că este vorba despre investiții strategice în înzestrarea Armatei, infrastructură critică și securitate, dar și despre dezvoltarea industriei naționale de apărare, prin mecanisme care asigură producție și valoare adăugată în România.

'Pașii următori: semnarea acordului de împrumut, aprobarea programelor în Parlament, semnarea contractelor individuale (doar pentru România) până la 31 mai, semnarea contractelor comune de achiziție (România și alte state membre) până la finalul lunii iunie (termen care depinde și de ministerele din statele membre partenere). Dorim ca în toamnă să înceapă producția tuturor programelor altfel încât să le avem lucrate până în 2030. Din totalul celor 16,6 miliarde euro estimăm că peste 50% din bani vor rămâne în România. Programul SAFE este o oportunitate să consolidăm securitatea țării noastre, să dezvoltăm industria de apărare și să întărim rolul României de actor strategic în regiunea noastră', a conchis acesta.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 21557
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...