ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Victorie în instanță pentru Pop Briciu Crai și Biriș Goran în legătură cu impozitul pe cifra de afaceri aplicabil operatorilor care tranzacționează produse accizabile

18 Februarie 2025   |   BizLawyer

Soluția obținută este supusă recursului și produce efecte până la data la care instanțele de judecată vor soluționa acțiunea în anularea prevederilor art. I lit. A pct. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1393/2024.

 
 
PBC Attorneys-at-Law și SPARL Biriș Goran au obținut, printr-o hotărâre executorie, suspendarea executării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1393/2024 prin care se limitează sfera operatorilor economici care pot scădea contravaloarea accizelor în baza de calcul a impozitului minim pe cifra de afaceri. Pe durata suspendării, operatorii economici care tranzacționează produse accizabile vor avea posibilitatea de a exclude accizele de la calculul impozitului minim pe afaceri în aceleași condiții ca și până acum.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1393/2024, intrată în vigoare la data 11 noiembrie 2024, au fost modificate și completate Normele metodologice de punere în aplicare a Codului fiscal.

Una dintre completările aduse vizează modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor art. 181 din Codul fiscal, privind impozitul minim pe cifra de afaceri.


Astfel, prin prevederile art. I lit. A pct. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1393/2024, a fost introdusă în cadrul Capitolului I „Dispoziții generale” din Normele metodologice, Secțiunea a 4-a, iar, prin art. 4^1 alin.1 lit.d) din această nouă secțiune au fost în mod expres și limitativ nominalizați operatorii economici care pot scădea contravaloarea accizelor din baza de calcul a impozitului minim pe cifra de afaceri, nominalizare care nu se regăsește și în cuprinsul dispozițiilor art. 181 din Codul fiscal.

Ca efect direct al acestor completări, mai multe categorii de operatori economici nu ar mai fi putut să beneficieze de scăderea accizelor din veniturile totale ce stau la baza calcului impozitului minim pe cifra de afaceri pe care îl datorează.

PBC Attorneys-at-Law și SPARL Biriș Goran au asigurat asistența și reprezentarea juridică a mai multor companii de pe piața de tutun afectate de noile modificări, în vederea suspendării executării prevederilor art. I lit. A pct. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1393/2024, având în vedere existența unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea acestora și impactul negativ pe care l-ar avea aplicarea lor asupra activității operatorilor economici excluși din sfera celor ce pot scădea accizele din baza de calcul a impozitului minim pe cifra de afaceri.  

Instanța de judecată a validat susținerile celor două echipe de avocați și a constat că, la o analiză prima facie, există îndoieli serioase în privința legalității prevederilor contestate, din perspectiva principiului ierarhiei actelor normative, a securității raporturilor juridice, a predictibilității legislative și a certitudinii impunerii în materie fiscală. Aceste îndoieli derivă  din faptul că prevederile în discuție excedează dispozițiilor art.181 din Codul fiscal, iar Normele Metodologice pot avea ca obiect de reglementare exclusiv modul de aplicare, de punere în executare, în concret, a legii, fără posibilitatea de a extinde sfera de reglementare a textului de lege pe care îl exemplifică, prin adăugarea la lege sau modificarea sa.

Concret, instanța a apreciat ca întemeiate susținerile avocaților, conform cărora, prin completările aduse de HG 1393/2024, la o analiză sumară, s-ar suplimenta condițiile prevăzute de art.181 din Codul fiscal pentru ca operatorii economici să poată exclude accizele din veniturile totale luate în calcul la determinarea impozitului minim pe cifra de afaceri, ceea ce echivalează cu o modificare a dispozițiilor art.181 din Codul fiscal. Or, această modificare poate fi operată doar prin lege, nu și prin hotărâre a Guvernului.

În egală măsură, au fost reținute de către instanță ca fiind întemeiate și argumentele referitoare la o potențială încălcare a predictibilității și certitudinii legislației fiscale prin prisma faptului că modificările aduse prin Hotărârea de Guvern nr. 1393/2024 ar urma să producă efecte retroactiv, ca urmare a faptului că acestea vizează Normele metodologice de punere în aplicare. În acest caz, se consideră că legea ar fi trebuit să fie interpretată de maniera prevăzută de Norme încă de la data intrării legii în vigoare și nu doar de la data la care au intervenit modificările sau completările aduse Normelor.

Avocații coordonatori implicați susțin că soluția obținută are o importanță însemnată în rândul operatorilor economici care tranzacționează produse accizabile și care nu ar mai fi putut să beneficieze de excluderea accizelor din baza de calcul a impozitului minim pe cifra de afaceri. În cazul operatorilor economici pe care i-au reprezentat, valoarea impozitului ar fi crescut în mod considerabil luând în calcul că accizele reprezintă peste 50% din prețul produsului tranzacționat. Aplicarea Normelor în forma modificată ar fi impus sarcini fiscale extrem de împovărătoare pentru aceste categorii de operatori, de natură a genera consecințe grave asupra activității lor.

Soluția obținută este supusă recursului și produce efecte până la data la care instanțele de judecată vor soluționa acțiunea în anularea prevederilor art. I lit. A pct. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1393/2024.

Echipa PBC Attorneys-at-Law a fost formată din avocat Traian Briciu - Founding Partner, Ioana Viorică - Senior Managing Associate și Lior Blecher - Junior Associate.

Echipa SPRL Biriș Goran a fost formată din Gabriel Biriș (Co-Managing Partner), Mihai Nușcă (Litigation Partner), Oana Olteanu (Insolvency Partner) și Radu Iosub (Senior Associate, Litigation).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 109
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Victorie în instanță pentru Pop Briciu Crai și Biriș Goran în legătură cu impozitul pe cifra de afaceri aplicabil operatorilor care tranzacționează produse accizabile
Iablonschi & Asociații asistă CCP Cooperatief cu privire la achiziția unui complex logistic din Ștefăneștii de Jos
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...