Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile

Lexology l-a inclus recent pe dr. Cosmin Vasile, managing partner al ZRVP, în categoria „Thought Leaders - Arbitration”, o zonă rezervată practicienilor ale căror idei, standarde profesionale și rezultate influențează direct felul în care se desfășoară arbitrajul internațional.”Cosmin este expert în arbitraj internațional și cel mai renumit avocat specializat în arbitraj din țară”, notează Lexology în ediția 2025, dată publicității la sfârșitul verii. De remarcat este si faptul că el figurează, de asemena, drept singurul avocat român listat în catalogul de referință al celor mai valoroși avocați de litigii la nivel mondial (Thought Leaders: Commercial Litigation). 

Dincolo de simbolistica unei recunoașteri cu greutate pentru piața românească, interviul oferit de avocat platformei britanice funcționează ca un manual scurt despre ce contează astăzi în soluționarea disputelor: rigoarea procedurii, comunicarea cu clientul, echilibrul dintre confidențialitate și transparență, maturizarea finanțării de către terți și, nu în ultimul rând, nevoia de a reașeza executarea hotărârilor în Uniunea Europeană.

Cu peste 23 de ani de practică și peste 100 de proceduri arbitrale în calitate de avocat și arbitru, desfășurate sub reguli ICC, LCIA, CAM, SCC, VIAC, UNCITRAL, ICSID și CICA, Cosmin Vasile își distilează experiența într-un discurs limpede: părțile au devenit mai exigente, arbitrii trebuie să răspundă pe măsură, iar sistemul - în special în aria investițiilor intra-UE - are de depășit câteva blocaje. Lexology desenează un portret de practician pentru care performanța tehnică este inseparabilă de etica meseriei: „un caz nu aparține niciodată avocatului; aparține întotdeauna clientului”. 

Lexology - greutatea unei selecții și cartea de vizită a unui „thought leader”

Pentru piața juridică, Lexology (care integrează tradiția Who’s Who Legal în cadrul Law Business Research) a devenit, în ultimul deceniu, unul dintre reperele folosite de consilierii in-house și de companii atunci când caută echipe pentru mandate sofisticate. Categoria „Thought Leaders - Arbitration” nu este o listă stufoasă, ci un filtru exigent al profesioniștilor a căror voce contează dincolo de rezultatele cauzelor: sunt oamenii care setează reperele în arbitraj, influențează bunele practici și, adesea, testează limitele sistemului cu idei noi sau cu propuneri de reformă. A fi validat aici înseamnă să treci simultan testul reputației, al consecvenței, al feedback-ului din piață și al capacității de a transforma experiența într-o perspectivă clară și substanțială.

→   Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025

În acest cadru, poziționarea avocatului Cosmin Vasile spune o poveste îndelung construită. CV-ul său profesional e simplu de citit și greu de egalat: peste 23 de ani consacrați exclusiv soluționării litigiilor, cu o practică transfrontalieră variată, de la construcții la piețe de capital, de la dispute de privatizare la energie. Sunt domenii în care arbitrajul impune o dublă rigoare: cunoaștere tehnică aprofundată (contracte, standarde FIDIC sau echivalente, mecanisme de piață, particularități sectoriale) și o înțelegere fină a comportamentului uman - pentru că marile dispute sunt, în ultimă instanță, despre decizii luate de oameni sub presiune, în condiții de risc și incertitudine.

Portretul se completează cu un indicator greu de contrazis: peste 100 de proceduri arbitrale internaționale în care a fost avocat sau arbitru, derulate sub reguli variate - ICC, LCIA, CAM, SCC, VIAC, UNCITRAL, ICSID și CICA. Această expunere la vârf are doi piloni: versatilitate - pentru că fiecare set de reguli are accentele sale, de la mecanismele de numire a tribunalului la ritmul calendarului procedural - și încredere - pentru că rolul de arbitru presupune validarea de către instituții, de către părți și de către colegi, iar rolul de avocat într-o cauză internațională presupune, la rândul lui, filtrul rigoros al clientului care își încredințează interesul unei echipe.

Dincolo de cifre și de titulaturi, se naște o întrebare legitimă: ce îl motivează pe un litigator să rămână o carieră întreagă în aria disputelor? Răspunsul lui Cosmin Vasile, consemnat într-un interviu acordat Lexology, e limpede și, în același timp, semnificativ pentru felul său de a practica dreptul: „Am fost avocat specializat în soluționarea litigiilor încă din prima zi a carierei mele și nu aș lua în considerare alte opțiuni.” Formula aceasta, pe cât de tranșantă, pe atât de caldă, e completată de explicația care vine din interiorul meseriei: rezolvarea conflictelor cere „o înțelegere dinamică a comportamentului uman și bune abilități de comunicare”. Nu e doar un aforism. În spatele enunțului se află ideea, foarte practică, că fiecare caz te învață ceva nou „observând ce a mers prost într-un proiect sau într-o afacere”: înțelepciunea post-factum devine astfel prevenție pentru viitor. 

Acest nucleu de semnificații - care îmbină tehnica juridică, managementul riscului și înțelegerea fină a dinamicii conflictului - e parte din explicația pentru care Lexology caută „thought leaders”: profesioniști capabili să clarifice, prin ceea ce fac și spun, reperele sănătoase ale unei practici. Din acest unghi, interviul oferit de Cosmin Vasile este o radiografie a punctelor de presiune din arbitrajul contemporan: exigența părților, rolul finanțării de către terți, hibele executării în anumite zone ale dreptului investițiilor, nevoia de calibrare la nivel european, raportul dintre confidențialitate și transparență.

Arbitrajul văzut din sala de consiliu: exigența părților, rolul finanțării și dificultatea executării

În interviul pentru Lexology, dr. Cosmin Vasile rezumă o schimbare de fond: „Părțile au devenit mai exigente în ceea ce privește procesul arbitral și, prin urmare, arbitrii.” Dincolo de formulare, practicienii văd același lucru în dosare: arbitrajul nu mai este pentru mulți utilizatori o opțiune generică „alternativă”, ci o alegere asumată, cântărită în raport cu litigiul clasic după criterii de cost, durată, previzibilitate și calitatea actului jurisdicțional. 

Avocatul intervievat de Lexology spune că ”așteptările părților au crescut în ceea ce privește eficiența, flexibilitatea și calitatea procedurilor”. În opinia sa, ”aceasta este o evoluție pozitivă, care arată că utilizatorii recurg la arbitraj în mod mai intenționat și mai frecvent și doresc rezultate măsurabile din această metodă de soluționare a litigiilor”. Așteptările sunt acum bine definite: termene ținute la zi (de la Terms of Reference la închiderea procedurii), ședințe flexibile (hibrid/online, cu acces la experți și martori) și hotărâri motivate solid (analiză, coerență, rigoare). Nu e doar presiune comercială, ci un stimulent pentru arbitri și avocați pentru a duce la bun sfârșit proceduri care își respectă obiectivul: un proces arbitral cu viteză și conținut. 

Acest standard ridicat face pereche cu maturizarea naturală a pieței finanțării de către terți (third-party funding). Cosmin Vasile e prudent și vizionar în același timp: „finanțarea de către terți va fi din ce în ce mai mult în centrul atenției în următorii ani. Aceasta se află în atenția UE și a legiuitorilor naționali.” Afirmația are suport în realitate. Reglementarea finanțatorilor pune în joc teme complicate: transparența aranjamentelor financiare, potențiale conflicte de interese, protecția părților mai slabe, distribuția riscului de costuri. Cu toate acestea, accentul avocatului cade pe o miză adesea trecută cu vederea: „indiferent de cadrul de reglementare, finanțatorii trebuie să ia în considerare reducerea decalajului pentru cauzele cu valoare mică și medie, unde fenomenul finanțării de către terți este mai puțin frecvent, dar de dorit.” Aici intervine dimensiunea socială a discuției: dacă finanțarea devine relevantă doar pentru litigiile mari, cu valori colosale, se pierde exact acea plajă a disputelor în care arbitrajul ar putea oferi remedii eficiente pentru companii medii sau pentru proiecte cu amplitudine mai mică, dar cu mize reale.

Al treilea unghi major al interviului privește executarea hotărârilor. Diagnosticul e fără echivoc: „arbitrajul în materie de investiții intra-UE are o problemă evidentă de executare și există o mare incertitudine cu privire la viitorul arbitrajului intra-UE în acest moment.” Nu e nevoie de o listă de hotărâri pentru a înțelege natura blocajului: tensiunea între dreptul UE și mecanismele clasice de protecție a investițiilor a creat o zonă de fricțiune în care premisa de bază a arbitrajului - caracterul executoriu recunoscut pe plan internațional prin Convenția de la New York - se lovește de politici publice și de poziționări jurisprudențiale. Când dr. Cosmin Vasile descrie acest teritoriu ca fiind „la o răscruce de drumuri”, folosește deliberat un limbaj deschis: soluțiile sunt încă în lucru, opțiunile - variate, iar efectele - semnificative pentru investitori și pentru state. 

Contrastul cu arbitrajul comercial e instructiv. Aici, spune el, „nu există probleme critice de executare, ci mai degrabă aspecte care pot fi îmbunătățite.” Imaginea este a unor proceduri post-hotărâre - fie de anulare, fie de recunoaștere - „uneori nejustificat de lungi”, care „trebuie reconsiderate și recalibrate în multe jurisdicții.” În spatele unei astfel de recomandări se află, de regulă, experiențe concrete: calendare care se lungesc în etapa de recunoaștere și executare, instanțe sufocate procedural, interpretări excesiv de formaliste. Cosmin Vasile păstrează registrul sobru, dar semnalează o direcție clară de politică judiciară: dacă vrem ca arbitrajul comercial să rămână o opțiune preferată pentru proiecte complexe, atunci „lanțul scurt” al executării trebuie întreținut corect. 

Din acest punct de vedere, propunerea lui pentru cadrul european merită reținută nu doar ca idee, ci ca invitație la dialog instituțional: „Poate că a sosit momentul să vedem ce se poate face pentru a îmbunătăți circulația sentințelor arbitrale străine în cadrul UE prin intermediul unei convenții internaționale sau al unui regulament al UE.” Într-un spațiu în care hotărârile judecătorești circulă deja într-un regim liberal, arbitrajul - paradoxal - poate părea dezavantajat. O intervenție normativă calibrată, care să păstreze echilibrul între autonomia arbitrajului și principiile ordinii juridice europene, ar putea scurta timpul dintre „hotărâre” și „efect util”, ceea ce ar întări, practic, atracția arbitrajului pentru afacerile europene.

Exigența părților, maturizarea finanțării și eficientizarea executării alcătuiesc, împreună, un triptic coerent. Dar ele sunt, în aceeași măsură, un test pentru avocați și arbitri deopotrivă. Pe de o parte, avocații trebuie să învețe să integreze în strategia procesuală așteptările de eficiență fără să scurtcircuiteze dreptul la apărare; pe de altă parte, tribunalele trebuie să își asume, fără complex, rolul de „manageri” ai procedurii, impunând un ritm corect, încurajând soluții digitale atunci când acestea servesc cauza și ajutând părțile să limiteze artificiile procedurale care întârzie cauza. 

----------------------------------------------------------------------------

              Citește și

→   INTERVIURI ESENȚIALE | Dr. Cosmin Vasile, Managing Partner - ZRVP: Într-o piață a avocaturii marcată de numeroase spin-off-uri, ZRVP se remarcă drept singura firmă de avocatură de anvergură care a luat naștere printr-o fuziune și s-a consolidat printr-o a doua fuziune. Concentrarea pe avocatură și nu pe business-ul pe care îl reprezintă avocatura a asigurat stabilitatea avocaților-cheie și a portofoliului de clienți

----------------------------------------------------------------------------

Confidențialitate, transparență și calitatea informației, piloni ai încrederii în arbitraj

Tema transparenței - abordată frecvent în rapoarte, conferințe și dezbateri - primește în răspunsurile lui Cosmin Vasile o clarificare care trasează frontiere între tipurile de litigii. În litigiile investiționale, spune el, „o transparență mai largă poate fi luată în considerare”, inclusiv „publicarea hotărârilor și a altor documente procedurale”, pentru că există „interes public în litigii.” Este o poziție care reflectă evoluțiile din ultimii ani: în aria ISDS, impactul asupra bugetelor publice și asupra politicilor statelor justifică un grad sporit de vizibilitate, atât pentru a cultiva încrederea cetățenilor, cât și pentru a permite comunității de practicieni să evalueze calitatea actului arbitral.

În arbitrajul comercial, însă, „confidențialitatea este o caracteristică atractivă”, iar „provocarea reală este de a nu exagera cu transparența.” Aici, echilibrul fin devine o artă: companiile vin în arbitraj tocmai pentru a evita expunerea unor informații strategice (prețuri, formule, know-how, negocieri), pentru a proteja reputația și pentru a rezolva eficient un diferend fără ecouri publice. A „împinge” excesiv transparența în această zonă poate, paradoxal, să deturneze arbitrajul de la propriul ADN și să împingă părțile înapoi spre litigiu judiciar sau către forme alternative de negociere cu finalitate incertă. Asta nu înseamnă - avertizează Cosmin Vasile - că piața trebuie să fie opacă. Dimpotrivă, „comunitatea internațională de arbitraj trebuie să continue să îmbunătățească accesul echitabil al tuturor părților interesate la informații de bază”, cum ar fi „informațiile referitoare la numirea arbitrilor, conflictele de interese și serviciile instituțiilor de arbitraj, inclusiv modul în care [acestea] își îndeplinesc diversele funcții administrative.”

Accentul este pus pe două cuvinte: „acces echitabil” și „calitatea informațiilor”. Dacă asimetriile de acces se adâncesc, se crează o piață în care cei cu resurse mai mari ajung, structural, să fie mai bine informați despre profilurile arbitrilor, despre durata medie a procedurilor într-o instituție, despre ratele de alocare a costurilor sau despre practicile de management al probelor. A doua idee - calitatea informațiilor - e o atenționare delicată, dar fermă, la adresa „inflației de transparență”: nu cantitatea de date contează, ci relevanța și acuratețea lor. „Obiectivul accesului echitabil la informații nu poate fi atins prin simpla creștere a volumului de informații disponibile”, spune intervievatul, trăgând linie sub o realitate cunoscută oricărui jurist: în absența curățării și organizării datelor, orice raport amplu riscă să fie doar zgomot de fond.

În acest punct, se impun două observații desprinse din practică. Prima: instituțiile de arbitraj au îmbunătățit cadrul de transparență pentru conflictele de interese și au făcut pași importanți către linii directoare privind conduita, către rapoarte anuale cu statistici de bază. A doua: confidențialitatea în arbitrajul comercial nu e un paravan pentru opacitate, ci un instrument pentru o rezolvare eficientă care protejează activele informaționale ale companiilor. Cu alte cuvinte, arbitrajul modern nu este nici un forum opac, nici o arenă publică; este un cadru care trebuie să-și contureze, realist, standardele de încredere.

Etica meseriei și „meșteșugul” reprezentării

Interviul acordat Lexology capătă și o dimensiune personală care explică - poate mai mult decât orice altă listă de realizări - de ce un profesionist rămâne relevant după trei decenii de practică. Prima afirmație-cheie e un principiu deontologic clasic, formulat cu simplitate: „un caz nu aparține niciodată avocatului; aparține întotdeauna clientului.” Din acest adevăr decurg consecințe directe: avocatul trebuie să își construiască strategia nu în jurul exercițiului propriei virtuozități, ci în jurul nevoilor concrete ale celui pe care îl reprezintă; comunicarea devine nu doar „o abilitate utilă”, ci cheia întregii reprezentări; deciziile tactice - de la alegerea arbitrilor la arhitectura probatoriului - trebuie calibrate pe obiectivul final al clientului, nu pe orgoliul echipei.

Al doilea enunț - „niciun fel de pledoarie sau perspicacitate juridică nu poate înlocui comunicarea eficientă cu clientul” - e complementul perfect al primului. Litigatorii știu că există tentația de a transforma o cauză într-o demonstrație de filigran juridic. Doar că tribunalul - și, mai ales, clientul - nu e un spectator la un recital; este parte dintr-un proces în care miza practică (de regulă economică) reclamă soluții ușor de înțeles, eficace, implementabile. Aici se vede diferența dintre o echipă bună și una foarte bună: prima știe legea și procedura, a doua știe să transpună legea și procedura în pași de business care produc un rezultat util. 

În fine, sfatul primit „de la un arbitru înțelept și experimentat”, acela că, „în calitate de arbitri, trebuie să ne comportăm așa cum ne-am aștepta să se comporte arbitrul dacă am fi avocați în caz” - e o ancoră de etică pentru cei care conduc procedura. Regula de aur a reciprocității, aplicată în forumul arbitral, cere empatie profesională și simțul măsurii: să conduci procedura cu fermitate, dar fără rigiditate inutilă; să oferi părților timp suficient, dar să nu lași dosarul să se suprapună cu alt anotimp calendaristic; să motivezi clar, dar fără să te pierzi în detalii inutile; să fii sensibil la diferențele culturale ale părților, fără a relativiza standardele. E, în cele din urmă, o pledoarie pentru „arta de a fi corect”, indispensabilă unui sistem privat de justiție care funcționează numai atât timp cât părțile cred în el.

Întrebat ce și-ar dori să realizeze și n-a reușit încă, Cosmin Vasile nu înșiră trofee, ci spune că „ar vrea să dețină cheia pentru a nu-și pierde pasiunea în această călătorie uimitoare care este cariera sa juridică.” Este poate lucrul cel mai greu de conservat într-o profesie intensă și, uneori, nemiloasă cu timpul personal: bucuria de a te pregăti pentru fiecare audiere ca pentru prima, curiozitatea de a înțelege nuclee tehnice noi, plăcerea de a construi un argument care „rezistă” nu prin artificii, ci prin structură și bun-simț.

La nivel operațional, ceea ce propune, implicit, Cosmin Vasile, nu este revoluția, ci întreținerea atentă a mecanismului. Arbitrajul nu are nevoie să fie reinventat la fiecare câțiva ani; are nevoie doar de un reglaj fin al șuruburilor care țin împreună eficiența, calitatea și încrederea. În acest sens, faptul că părțile devin „mai exigente” e o veste bună: presiunea pentru proceduri curate, motivări bune și ritm corect produce, în timp, un efect de selecție naturală. Aceia care iau în serios această exigență rămân în vârf; ceilalți se repliază către alte arii de practică. 

----------------------------------------------------------------------------

                  Citește și


→   OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați


----------------------------------------------------------------------------

ZRVP, școala de litigii și un management de generație

Apariția unui practician român în categoria „Thought Leaders - Arbitration” are, să o spunem fără ezitare, efecte reputaționale care depășesc planul personal. În arbitraj, simbolurile sunt importante: când un avocat dintr-o jurisdicție „emergentă” (așa cum încă mai este percepută România) intră în clubul vocilor care setează agenda dezbaterii, mesajul către clienți este dublu. Pe de o parte, arată că poți construi de la București sau din alte centre din țară cariere cu acoperire internațională, în linie cu standardele globale. Pe de altă parte, sugerează că piața locală are suficient volum și suficientă diversitate pentru a-i oferi unui avocat ocazia să „exerseze” în dosare grele: construcții mari, dispute de privatizare, chestiuni de energie, proiecte bursiere sau de capital.
În fine, recunoașterea Lexology oferă și un avantaj greu de cuantificat, dar ușor de simțit: vizibilitatea în rețelele internaționale de lucru. În arbitraj, efortul nu e solitar - dimpotrivă. Dosarele mari adună consilieri din mai multe jurisdicții, experți tehnici și financiari, traducători de specialitate, oameni de probă. A fi parte dintr-un club de „thought leaders” înseamnă, adesea, a intra mai repede în radarul celor care construiesc astfel de echipe și a putea propune, la rândul tău, coaliții de competențe care sporesc șansele de reușită.

Nu putem desprinde portretul profesional al lui Cosmin Vasile de instituția pe care o conduce. ZRVP (Zamfirescu Racoți Vasile & Partners) are, de mai bine de două decenii, profilul unei „școli de litigii” în peisajul românesc: un număr însemnat de avocați care s-au format în această casă au devenit, la rândul lor, referințe în dispute complexe. Managementul de generație - adică tranziția responsabilităților către lideri aleși pe merit și pe capacitatea de a coagula resurse - se citește în chiar modul în care firma s-a așezat în mandatele de arbitraj, combinând senioritatea cu promovarea constantă a avocaților tineri în roluri reale, nu decorative. Un astfel de ecosistem favorizează exact acel tip de practică pe care o susține interviul: consacrare pe termen lung, dezvoltare continuă de competențe, prezență constantă în dosare judecate dincolo de granițe, capacitatea de a lucra cu instituții arbitrale diferite, în limbi diferite și în culturi juridice diverse.

În acest cadru, răspunsurile lui Cosmin Vasile despre comunicare, exigența părților și rolul arbitrilor nu sunt simple opinii personale, ci decalogul unei echipe. Când liderul repetă, ca pe o regulă, că „un caz aparține clientului”, întreaga organizație începe să funcționeze în jurul acestei idei: modul de raportare, structura rapoartelor de status, calitatea notelor scrise, calendarul intern de de lucru.

Cine mai sunt „Thought Leaders - Arbitration”: repere din România și din Europa

Pe lângă dr. Cosmin Vasile, România este reprezentată în selecțiile recurente ale Lexology/Who’s Who Legal de practicieni precum dr. Crenguța Leaua - arbitru și avocat cu o prezență constantă în dosare internaționale și cu o activitate academică și instituțională substanțială în sprijinul arbitrajului. O astfel de prezență confirmă faptul că școala românească de litigii și arbitraj produce, constant, profesioniști compatibili cu rigorile internaționale.

La nivel european, „liga mare” a thought leader-ilor include, an de an, nume care au devenit aproape simboluri ale domeniului: Gary Born (WilmerHale), autor de referință și practician cu o statură unică prin contribuțiile sale doctrinare și jurisprudențiale; Philippe Pinsolle (Quinn Emanuel), recunoscut pentru finețea strategiilor și pentru anvergura mandatelor; Loukas Mistelis (Clyde & Co / mediul academic), un liant între practică și universitate; Sophie Nappert, arbitru cu o voce puternică în dezbaterea despre etică și inovație procedurală; Stephen Jagusch KC, cu o carte de vizită impresionantă în arbitraje investiționale. Lista rămâne deschisă - și e firesc să fie așa -, pentru că arbitrajul este o profesie în mișcare, iar selecțiile anuale sunt, tocmai, o fotografie la zi a acestui dinamism.

Recunoașterea Lexology așază numele avocatului Cosmin Vasile într-o galerie a valorilor în care se regăsesc, an de an, practicieni la care te uiți nu doar ca la „avocați buni”, ci ca la vectori de schimbare: oameni care, prin felul în care lucrează și prin felul în care vorbesc despre munca lor, împing înainte standardele profesiei. În această companie, modestia declarată a dorinței sale - „să nu-și piardă pasiunea” - sună ca un pariu pe termen lung: reușește nu cel care adună cele mai multe victorii, ci cel care rămâne curios, lucid, echilibrat.