€ 4.9750   USD 1.1501   
Home Login
Burduja: În următorii 3-5 ani vom avea peste 10.000 MW energie solară şi eoliană în plus

24 Iulie 2024   |   Agerpres

Acesta a adăugat că România acordă atenţie şi inovaţiei, iar ziua de miercuri marchează un reper important, deoarece proiectul reactorului modular mic de la Doiceşti intră într-o nouă fază, cea a studiului de fezabilitate, la sfârşitul căreia se va lua decizia finală de investiţie.

România va avea, în următorii trei, până la cinci ani, cu 10.000 de MW energie solară şi eoliană în plus faţă de cât are în prezent şi 3.500 MW în centrale pe gaze modernizate, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la reuniunea ministerială organizată în cadrul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climă (P-TECC).

"Acum, energia este în centrul vieţilor noastre. Literalmente, alimentează viaţa noastră de zi cu zi. Este vorba despre prosperitate şi standarde de viaţă. Este vorba despre competitivitatea economică. Este vorba despre direcţia în care mergem ca lume liberă. Şi acum avem această întrebare, foarte dificilă, cum vom realiza securitatea şi competitivitatea şi vom proteja şi mediul? Pot să vă spun puţin despre ce a făcut România, şi primul lucru pe care ne-am bazat a fost injectarea unei mari sume de bani cu ajutorul UE şi al partenerilor noştri în sectorul energetic. Şi cifrele sunt uimitoare. În următorii trei până la cinci ani, vom avea mai mult de 10.000 de megawaţi de energie solară şi eoliană, în plus faţă de cât avem deja. Vom avea 3.500 de MW în centrale pe gaz modernizate. Am investit deja 1,5 miliarde de euro în bani de grant în reţelele noastre", a spus Burduja.

Acesta a adăugat că România acordă atenţie şi inovaţiei, iar ziua de miercuri marchează un reper important, deoarece proiectul reactorului modular mic de la Doiceşti intră într-o nouă fază, cea a studiului de fezabilitate, la sfârşitul căreia se va lua decizia finală de investiţie.

"Sunt foarte mândri de compania noastră, Nuclearelectrica, pentru că a fost în fruntea acestui efort. Sunt mândru de compania românească Nova, care este partener în RoPower, compania de proiect. Şi sunt mândru de Nuscale şi Fluor, companiile americane implicate, pentru că urmăresc ceea ce ar putea fi elementele esenţiale pentru rezolvarea multor provocări. De fapt, este o metaforă frumoasă, reconversia unei vechi centrale pe cărbune care a fost demolată pentru a face loc acestei centrale moderne, un miracol al ingineriei moderne, centrala cu reactoare modulare mici. Şi dacă totul decurge conform planului, în 2029, poate 2030, eu sper că în 2029, vom avea primul SMR, cred, în Europa, posibil în lume. Nu ne temem de provocări. Le îmbrăţişăm. (...) În concluzie, dacă ne uităm la istoria lumii, inovaţia şi ştiinţa şi sectorul energetic, dacă studiem vieţile marilor minţi precum Thomas Edison şi Nikola Tesla şi mulţi alţii, există o trăsătură comună care îi uneşte pe toţi. Şi într-adevăr, cred că aceasta este curajul, curajul de a visa şi curajul de a urmări lucruri pe care umanitatea nu le-a mai făcut niciodată", a punctat ministrul Energiei.

Reprezentanţi de rang înalt din sectorul energetic public şi privat s-au reunit, marţi şi miercuri la Palatul Parlamentului, la a cincea reuniune a P-TECC, organizată de Departamentul de Energie al SUA, Ministerul Energiei din România şi Atlantic Council. Reuniunea ministerială de miercuri se concentrează pe rolul politicii industriale în atingerea obiectivelor transatlantice de securitate energetică şi climă.
Contacteaza-ne!
Trimite un email