€ 4.9700   USD 0.1114   
Home Login
CCR: Legea privind prelungirea insolvenţei - neconstituţională

10 Iulie 2024   |   Agerpres

Curtea a constatat, prinre altele, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea de aprobare a OUG pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute în actul normativ privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, marţi, AGERPRES, cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de ICCJ şi a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art.262 alin.(3) ind.2 din Legea 85 /2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este neconstituţională, în raport cu art.1 alin.(5), art.61 alin.(2), art.75 alin.(1) şi art.115 alin.(7) din Constituţie.

"În esenţă, Curtea a constatat: (i) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului - introducerea unui articol II - care reglementează aspecte ce ţin de procedura concordatului preventiv, precum şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, care determină ca forma finală a legii să se îndepărteze în mod substanţial de la însuşi scopul şi concepţia iniţiale ale legii, ceea ce conduce la încălcarea exigenţelor principiului bicameralismului instituit de art.61 alin.(2) şi art.75 alin.(1) din Constituţie; (ii) dispoziţiile art.II din legea criticată nu se subsumează nici obiectului de reglementare şi nu se reflectă nici în titlul legii adoptate, ceea ce este contrar prevederilor art.115 alin.(7) din Constituţie şi art.1 alin.(5) din Constituţie", explică instanţa constituţională.
Contacteaza-ne!
Trimite un email