€ 4.9769   USD 0.1093   
Home Login
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă legalitatea selecţiei directoratului Hidroelectrica din anul 2019

25 Iulie 2024   |   Agerpres

Procesul a fost intentat de un fost director financiar al companiei şi viza întreaga echipă de conducere din perioada 2019 - 2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat decizia nr. 316/2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în procesul privind anularea procedurii de selecţie a Directoratului societăţii Hidroelectrica desfăşurate în anul 2019, motivarea deciziei fiind comunicată miercuri tuturor părţilor interesate, informează compania, printr-un comunicat.

"Compania salută decizia instanţei care certifică astfel atât legalitatea, cât şi corectitudinea desfăşurării procedurii de selecţie a managementului Hidroelectrica în conformitate cu OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. De asemenea, directoratul subliniază, o dată în plus, faptul că Hidroelectrica - în noua calitate de companie listată pe bursă, este ferm angajată să promoveze transparenţa, integritatea şi performanţa durabilă, oferind investitorilor şi partenerilor certitudinea valorilor fundamentale solide şi a unei guvernanţe corporative exemplare", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, procesul a fost intentat de un fost director financiar al companiei şi viza întreaga echipă de conducere din perioada 2019 - 2023.

"Acţiunea în instanţă avea potenţialul de blocare a activităţii companiei aflate la acea vreme în plin proces de derulare a IPO-ului, cu consecinţe potenţiale deosebit de grave atât asupra viitorului societăţii, cât şi asupra economiei româneşti. Pe fondul procesului, pentru continuarea procedurilor de listare la bursă, întreaga echipă managerială a fost nevoită să renunţe la mandatul definitiv încredinţat pe patru ani, fiind ulterior numită în aceeaşi componenţă, cu mandat provizoriu", se mai arată în document.

Societatea Hidroelectrica are - începând cu data de 7 noiembrie 2023 - o nouă conducere, ca urmare a parcurgerii unui proces de selecţie a managementului profesionist şi transparent, cu respectarea tuturor rigorilor impuse de OUG 109.

Noua echipă este formată din Karoly Borbely - director general executiv sau Chief Executive Officer (CEO), Bogdan-Nicolae Badea, Chief Investment Officer (CIO), Radu-Ioan Constantin, Chief Administrative Officer (CAO), Marian Fetita, Chief Financial Officer (CFO), Ianaş Rădoi, Chief Operating Officer (COO).
Contacteaza-ne!
Trimite un email