€ 4.9773 USD 1.1597
BizLawyer
Raluca Giorgiana Dumitrescu este preşedinta nou-înfiinţatei Agenţii Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate
07 Aprilie 2025
AgerpresConform Deciziei premierului Marcel Ciolacu, Raluca Giorgiana Dumitrescu a fost numită în funcţia de preşedintă a ANMAP, cu rang de secretar de stat, iar Andra Sabrina Stroe va fi vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de Stat, al aceleiaşi instituţii.
Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP), noua instituţie creată prin contopirea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANAMP), va fi condusă de către Raluca Giorgiana Dumitrescu, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă.
Conform Deciziei premierului Marcel Ciolacu, Raluca Giorgiana Dumitrescu a fost numită în funcţia de preşedintă a ANMAP, cu rang de secretar de stat, iar Andra Sabrina Stroe va fi vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de Stat, al aceleiaşi instituţii.
"Mă bucur să particip la această primă întâlnire alături de preşedintele noii instituţii ANMAP. E un semnal pe care vreau să îl transmit, că dincolo de toate lucrurile bune care s-au întâmplat în agenţie, trebuie să continuăm să fim eficienţi şi să ne asigurăm obiectivele aşa cum izvorăsc ele din programul de guvernare. Am avut deja o primă discuţie cu doamna preşedinte Raluca Dumitrescu, în care am pus în discuţie principalele obiective ale ministerului în ceea ce priveşte agenţia. Astfel, mă aştept să tratăm cu prioritate şi poate cu mai mult succes decât am făcut-o până acum, PNRR-ul, pentru că este obiectiv de grad zero pentru statul român şi pentru minister, însă, din nefericire, lucrurile avansează destul de greu în unele situaţii. De asemenea, activităţile care au legătură cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sunt o altă prioritate a Guvernului şi mă aştept să fie tratate cu maximă seriozitate de către ANMAP. În ţară sau la Bucureşti, vreau să înţeleagă toată lumea că suntem o singură agenţie şi că procesul de comasare a instituţiilor nu se va opri aici. Mă aştept să înţeleagă toată lumea că trebuie să lucrăm pentru acelaşi scop, mediul, iar colegii din ţară să fie coordonaţi eficient", a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, prezent la prima şedinţă a noii instituţii, potrivit comunicatului citat.
Acesta a adăugat că o altă chestiune importantă, care necesită maximă atenţie în perioada următoare, este digitalizarea, transparentizarea şi trasabilitatea serviciilor, activităţii agenţiei şi actului de mediu în general, pentru că aceste instrumente digitale uşurează munca tuturor şi facilitează relaţia cu beneficiarii activităţii noastre.
"În perioada imediat următoare, vom organiza agenţia, astfel încât să răspundă tuturor rigorilor, pentru că este foarte important să ne optimizăm activitatea, la toate nivelurile, prin măsuri şi decizii bine fundamentate", a precizat preşedinta ANMAP.
Conducerea ANMP va mai avea în cursul zilei de luni o şedinţă prin video-conferinţă cu toţi reprezentanţii APM şi ANANP din toate judeţele ţării şi din Municipiul Bucureşti.