€ 4.9771 USD 1.1577
BizLawyer
Avocații din practica de achiziții publice de la Wolf Theiss au primit anul acesta mandate noi de la clienți străini care și-au propus să își extindă afacerea în România | Numărul proiectelor a crescut, observându-se interesul sporit al clienților de a obține asistență completă, în toate fazele procesului. Predomină proiectele integrate, care au necesitat o experiență complexă și echipe formate din avocați cu diferite specializări, din cadrul mai multor departamente ale firmei
10 Ianuarie 2024
Ștefania EnacheAvocații intervievați de BizLawyer spun că există o dorință mai mare a clienților de a participa la proceduri de achiziții publice și o deschidere mai mare a autorităților publice în a obține produse, lucrări și servicii de înaltă calitate.
Practica Wolf Theiss din zona achizițiilor publice este una bogată și diversificată, firma de avocatură având capacitatea de a asigura asistență integrată pe tot parcursul unui proiect de acest tip.Experții Wolf Theiss oferă suport de specialitate în etapa pregătirii documentației pentru participare.Totodată, acordă consultanță pentru înființarea societăților de proiect și pentru finanțările necesare derulării proiectului.De asemenea, construiesc toți pașii aferenți procedurii de atribuire, inclusiv eventualele contestații. În plus, se implică în orice aspecte legale privind încheierea și executarea contractului de achiziție.„În 2023 a predominat acest tip de proiecte integrate, care au necesitat o experiență complexă și echipe formate din avocați cu diferite specializări, din cadrul mai multor departamente ale firmei. O latură deosebită a activității noastre în legătură cu domeniul achizițiilor publice privește activitățile de training, mai precis informarea și pregătirea personalului clienților în legătură cu problemele și mai ales riscurile pe care le pot întâmpina în activitatea acestora în procedurile de achiziții și cum pot fi acestea evitate”, subliniază Ligia-Cecilia Popescu, Partener Wolf Theiss, coordonatoarea practicilor Litigii & Arbitraj și Achiziții Publice.
În aceste condiții, volumul de muncă și încasările din activitatea de asistență în achiziții publice sunt constante la nivelul firmei, interesul major fiind în diversificarea activităților și consolidarea relațiilor cu clienții existenți.
La ora actuală, în portofoliul Wolf Theiss există deja o serie de clienți a căror activitate se desfășoară cu preponderență în legătură cu achizițiile publice, iar aceștia solicită sprijin din partea avocaților cu privire la orice aspecte legale care le pot afecta activitatea.
„Anul acesta am primit și mandate noi, de la clienți străini care și-au propus să își extindă afacerea în România, în legătură cu derularea unor proiecte inovative de mediu inițiate de autorități publice locale. Totodată, am avut mandate în legătură cu proiecte derulate cu finanțare prin PNRR, unul pe care îl putem menționa este cel privind activități de modernizare a sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale/colectare selectivă”, completează Andreea Zvâc, Counsel Wolf Theiss.
Profesioniștii Wolf Theiss apreciază foarte mult proiectele care le permit să aibă o contribuție determinantă în dezvoltarea afacerii clientului. Acest lucru înseamnă că avocații sunt implicați nu numai în aspecte punctuale, ci susțin clientul cu privire la toate aspectele legale necesare ducerii fiecărui proiect până la final. „Un alt aspect de menționat poate fi complexitatea și sofisticarea domeniului în care activează clientul, aici putând fi menționată implicarea noastră în proiecte unde se pune problema aplicării unei legislații speciale și a unor condiții specifice de desfășurare a activității, cum este domeniul militar”, mai spune Andreea Zvâc.
Un alt tip de proiecte interesante, din punctul de vedere al avocaților Wolf Theiss, sunt cele privind atribuirea și derularea contractelor de concesiune, extrem de întâlnite în activitatea de gestionare a serviciilor publice locale, în special cu privire la managementul deșeurilor. „Specificul acestor contracte de concesiune, dar și modificările legislative din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 au impus abordări deosebite ale autorităților locale, pentru a putea încheia noi contracte în perioada scurtă impusă de legislație, ori pentru a include în contractele deja existente, prevederile obligatorii conform noii legislații”, nuanțează Ligia-Cecilia Popescu.
Partenerul Wolf Theiss amintește faptul că proiectele în derulare sunt în general confidențiale. În acest context, poate prezenta doar informații generale despre acestea. Avocatul nominalizează printre mandatele în care firma este implicată asistența clienților în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de furnizare de produse și prestare de servicii în legătură cu modernizarea sistemelor locale de colectare selectivă a deșeurilor. Totodată, echipa asigură asistența și reprezentarea clienților în legătură cu o procedură arbitrală și în alte dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată ce au la bază încetarea nelegală a unui contract de achiziție publică pentru proiecte de infrastructură.
Pe masa de lucru a avocaților s-au aflat și se află și mandate generate de necesitatea ajustării prețurilor în contracte de achiziție publice deja în derulare. „Discuția privind ajustarea prețurilor în contractele de achiziție publică, având în vedere circumstanțele defavorabile din ultimii ani și schimbările majore ale mediului economic, a fost o constantă în discuțiile noastre cu clienții. Putem menționa și situația unor clienți care au fost nevoiți să înceteze trei contracte pentru lucrări de infrastructură, având în vedere că nivelul cheltuielilor necesare pentru finalizarea contractelor (chiar și cu ajustările prevăzute de lege) nu ar fi putut fi acoperit în mod rezonabil”, punctează Andreea Zvâc.
În plus, litigiile în materia achizițiilor publice (contestații și dispute privind executarea contractelor de achiziție publică) reprezintă un procent important al activității firmei de avocatură. „Asistăm clienți nu numai în fața instanțelor judecătorești din România, dar și în fața tribunalelor arbitrale, în legătură cu dispute privind daune rezultate din executarea contractelor de achiziție publică, încetare incorectă a contractelor sau executarea abuzivă a garanțiilor contractuale”, precizează interlocutoarea BizLawyer.
Mulți dintre clienții care apelează la serviciile Wolf Theiss pentru a solicita asistență în legătură cu proceduri de achiziție publică sau încheierea și derularea contractelor de achiziție publică, sunt producători de bunuri complexe și inovative. Aceste companii activează deja pe piața din România sau doresc să o acceseze în această modalitate.
„Activitatea noastră este extrem de diversificată și nu ne concentrăm doar pe anumite arii de practică, încercând să răspundem nevoilor clienților în mod complet și integrat. Observăm însă că există o dorință mai mare a clienților de a participa la proceduri de achiziții publice și o deschidere mai mare a autorităților publice în a obține produse, lucrări și servicii de înaltă calitate. În general, asistăm clienții încă de la începutul procedurii de achiziție, pentru a ne asigura că toate aspectele legale sunt luate în considerare și, dacă e necesar, ridicate în termen către autoritate”, completează Ligia-Cecilia Popescu.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Avocații Wolf Theiss apreciază faptul că pachetul legislativ adoptat în 2016 pentru reglementarea domeniului achizițiilor publice s-a dovedit un cadru relativ stabil, chiar dacă a fost pe parcurs nevoie de modificări punctuale, menite să asigure o funcționalitate mai bună a procedurilor sau să elimine anumite blocaje observate în practică. „Reglementarea și reflectarea ei în practică conduce uneori la proceduri extrem de birocratice unde se pune extrem de mare accent pe formalități, documentație sau riscuri potențiale de sancționare de către organele de control”, argumentează Ligia-Cecilia Popescu.
La rândul său, Andreea Zvâc atrage atenția asupra faptului că practica în achiziții publice evidențiază și alte situații unde, deși legislația este extinsă ca dimensiuni, reglementarea este ori prea rigidă, neputându-se asigura o interpretare flexibilă și care să asigure implementarea unor proiecte importante, ori sunt identificate suprapuneri de norme care nu fac decât să îngreuneze și să prelungească procesul.
„Un foarte bun exemplu în acest sens, întâlnit recent în practica noastră, privește variile modificări și interpretări date prevederilor din Secțiunea a 2-a a Capitolului VI din Legea nr. 101/2016, cu referire specifică la litigiile care rezultă din executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor. În acest caz, din cauza modificărilor legislative necoordonate, s-a ajuns ca secțiile civile și de contencios administrativ ale instanțelor să își decline cauzele reciproc, situația neputând să fie rezolvată decât pe calea soluționării unor conflicte negative de competență. În acest an, prin Legea nr. 75/2023 s-a luat în final decizia legislativă de a clarifica acest aspect și de a atribui secțiilor de contencios administrativ și fiscal competența exclusivă de soluționare a tuturor litigiilor născute din contractele de achiziții publice, urmând ca toate litigiile să fie soluționate de complete specializate și sperăm ca această abordare legislativă să rezolve aceste dezbateri”, detaliază avocatul.
În cadrul Wolf Theiss, practica este coordonată de Ligia Popescu (Partener) și este formată din Andreea Zvâc (Counsel) și Sorin Dumitru (Senior Associate).
Echipa este puternic implicată în proiectele de pe piața din România care vizează achizițiile publice. „În plus față de o cunoaștere foarte bună a legislației și a practicii în materia achizițiilor publice, Wolf Theiss București poate pune la dispoziția clientului o abordare de ansamblu a unor proceduri de atribuire complexe având în vedere sprijinul din partea tuturor echipelor specializate de avocați din cadrul biroului (ex. Real Estate, Concurență,) dar și contextul internațional în care ne desfășurăm activitatea”, comentează Ligia-Cecilia Popescu.
Reprezentanții firmei de avocatură au constatat că numărul mandatelor de achiziții publice a crescut în acest an. De asemenea, se observă interesul sporit al clienților de a obține asistență completă și integrată, în toate fazele procesului.
„Aici putem menționa proiecte în care am început prin înființarea unei subsidiare locale a clientului străin și am continuat cu asistență la încheierea contractelor pentru sediu și cu viitorii angajați, în procedura de atribuire și la încheierea contractelor cu autoritatea publică, iar acum susținem clientul în legătură cu orice probleme ar putea apărea pe parcursul executării contractului”, explică Andreea Zvâc.
Având în vedere perspectivele serioase de extindere a proiectelor publice, echipa Wolf Theiss își dorește să se implice alături de clienți în orice este de interes pentru aceștia. „Suntem interesați în mod deosebit în proiectele de mediu și de infrastructură, pe care le vedem ca o prioritare pentru perioada următoare”, conchide Ligia-Cecilia Popescu.

Mandate complexe și sofisticate

Un cadru legislativ relativ stabil

Numărul proiectelor de achiziții publice este în creștere