€ 4.9749   USD 1.1647   
Home Login
Consiliul Concurenţei pune în dezbatere Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii

23 Decembrie 2024   |   Agerpres

"Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii" îşi propune să fie un instrument util pentru a înţelege şi aplica principiile care stau la baza mecanismelor de tarifare, stabilite prin legislaţia europeană şi naţională.

Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF) din cadrul Consiliului Concurenţei pune în consultare publică "Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii", informează autoritatea de concurenţă.

"Nivelul tarifelor impuse pentru utilizarea infrastructurii feroviare şi a infrastructurilor de servicii reprezintă un aspect important în sectorul transportului feroviar, având un impact direct asupra sustenabilităţii economice a companiilor, care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, precum şi asupra competitivităţii transportului feroviar, în raport cu alte moduri de transport", se menţionează în comunicat.

În acest context, "Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii" îşi propune să fie un instrument util pentru a înţelege şi aplica principiile care stau la baza mecanismelor de tarifare, stabilite prin legislaţia europeană şi naţională.

Astfel, Ghidul detaliază cadrul de reglementare aplicabil, principiile de tarifare, revizuirea tarifelor şi formulează recomandări în legătură cu principiile de tarifare, aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii.

Potrivit sursei citate, ghidul se adresează administratorului infrastructurii feroviare, gestionarilor de infrastructură feroviară şi operatorilor de infrastructuri de servicii - pentru a asigura respectarea principiilor de tarifare în stabilirea tarifului pentru utilizarea infrastructurii feroviare (TUI) şi a tarifelor pentru infrastructurile de servicii.

De asemenea, operatorii de transport feroviar care utilizează infrastructura feroviară şi au acces la infrastructurile de servicii şi la serviciile furnizate în cadrul acestora trebuie să aibă în vedere documentul, pentru a asigura informarea în ceea ce priveşte modul în care sunt calculate tarifele de acces şi tarifele pentru serviciile feroviare conexe.

"Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare şi infrastructurilor de servicii". este disponibil pentru consultare publică pe site-ul autorităţii de concurenţă. Observaţiile pot fi transmise până la data de 30 ianuarie 2025.
Contacteaza-ne!
Trimite un email