€ 4.9770   USD 1.1859   
Home Login
Economia României a crescut cu 0,9% în 2024

14 Februarie 2025   |   Agerpres

Pe serie ajustată sezonier, în trimestrul IV 2024, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,8%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 0,7%.

Economia României a crescut anul trecut cu 0,9%, iar în ultimul trimestru din 2024 Produsul Intern Brut (PIB) a urcat cu 0,7% faţă de acelaşi trimestru din 2023 şi cu 0,8%, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe serie ajustată sezonier, în trimestrul IV 2024, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,8%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 0,7%.

Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2023, PIB-ul în trimestrul IV 2024 a înregistrat o creştere cu 0,7%. În anul 2024, comparativ cu anul 2023, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,9%.

"Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB-ului trimestrial prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2024 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2024, publicată în comunicatul de presă nr. 7 din 10 ianuarie 2025, astfel: rezultatele trimestrului I 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, au fost revizuite de la 99,6% la 99,7% ; rezultatele trimestrului III 2024, comparativ cu trimestrul II 2024 au fost revizuite de la 100,0% la 100,1%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană", menţionează sursa citată.

Contacteaza-ne!
Trimite un email