€    USD    
Home Login
Ioan Bercu preia conducerea ANEVAR pentru următorii doi ani

12 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Debutul mandatului său coincide cu sărbătorirea a 34 de ani de la naşterea profesiei de evaluator în România, respectiv 1992 - 2026.

Ioan Bercu a fost numit preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) pentru mandatul 2026-2027, acesta înlocuindu-l pe Adrian Ioan Popa-Bochiş, a anunţat luni organizaţia.

Potrivit unui comunicat remis spre publicare, debutul mandatului său coincide cu sărbătorirea a 34 de ani de la naşterea profesiei de evaluator în România, respectiv 1992 - 2026.

"Pentru următorii doi ani la conducerea acestei Asociaţii profesionale de prestigiu îmi propun câteva direcţii esenţiale: consolidarea statutului evaluatorului autorizat prin evidenţierea complexităţii profesiei, creşterea vizibilităţii şi a recunoaşterii publice şi reafirmarea rolului strategic al ANEVAR în România şi în plan internaţional. Dezvoltarea sistemului de formare profesională şi pregătire continuă rămâne un element central al mandatului, prin cursuri şi seminare adaptate evoluţiei pieţei şi noilor realităţi tehnologice. În egală măsură, voi susţine şi voi urmări respectarea Codului de Etică, responsabilitatea profesională şi poziţionarea evaluării ca profesie liberală cu standarde etice înalte. Mediul pune presiune din ce în ce mai mare pe noi, ca evaluatori, şi ca oameni, în ultimă instanţă. Profesionalismul ridicat şi o etică consolidată ne ajută în astfel de momente. Un obiectiv prioritar este, de asemenea, îmbunătăţirea comunicării cu membrii asociaţiei, prin intesificarea activităţii filialelor şi prin acces rapid şi echitabil la informaţii relevante domeniului.", a declarat Ioan Bercu, noul Preşedinte ANEVAR, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, "implicarea activă în asociaţiile internaţionale de profil va contribui la menţinerea alinierii profesiei la cele mai noi standarde în domeniu şi la consolidarea imaginii ANEVAR ca partener modern, credibil şi conectat global".

"Toate aceste obiective vor ţine seama de rolul viitorului preşedinte, ales la finalul anului 2025 pentru mandatul 2028-2029, cu scopul de a asigura continuitatea proiectelor conform sistemului nostru de succesiune la conducere. Numai împreună putem păstra şi consolida încrederea în profesia de evaluator - o încredere construită prin efortul tuturor membrilor noştri şi al preşedinţilor care au condus responsabil Asociaţia în cei 34 de ani de existenţă", a subliniat Ioan Bercu.

Cu o experienţă de peste 29 de ani în domeniul evaluării bunurilor, Ioan Bercu este membru acreditat ANEVAR, evaluator recunoscut european (REV - TEGoVA), fiind implicat în peste 7.000 de lucrări de evaluare. De asemenea, a ocupat funcţii de conducere în structurile ANEVAR şi este activ în zona profesional-academică, în calitate de lector, autor de seminare şi speaker în cadrul conferinţelor de specialitate.

Noul Consiliu Director al ANEVAR pentru perioada 2026-2027 îi include, între alţii, pe Adrian Popa-Bochiş (fost preşedinte), Cristian Demetrescu (prim-vicepreşedinte), Bogdan Călin Velicu, Mădălin Bogdan Mitroi, Georgiana Roxana Botiş, Adrian Ovidiu Chiteală, George Dogărescu, Dragoş Mihai Alexandru, Elena Apostolescu şi Nicolae Emanoil Bojan.

ANEVAR este organizaţia profesională de utilitate publică ce reuneşte aproximativ 3.600 de evaluatori autorizaţi persoane fizice şi peste 550 de evaluatori autorizaţi persoane juridice, fiind membră în principalele organisme internaţionale de profil.

Contacteaza-ne!
Trimite un email