€ USD
BizLawyer
MAE: Ministrul Oana Țoiu a transmis la CAE oferta României de găzduire a hub-ului de Securitate Maritimă al UE
21 Octombrie 2025
AgerpresMinistrul român al afacerilor externe a evidențiat că adoptarea Abordării Strategice a UE pentru Marea Neagră reprezintă un mesaj politic puternic privind importanța acordată regiunii, mai ales în actualul context geopolitic, precum și un angajament al UE de a susține activ demersurile partenerilor din regiune - state membre UE, state candidate și state partenere - pentru implementarea de acțiuni care să contribuie la obiectivul general al abordării strategice.
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat, luni, la Reuniunea Ministerială privind securitatea și conectivitatea trans-regională în regiunea Mării Negre, organizată în marja Consiliului Afaceri Externe (CAE), ocazie cu care a transmis oferta României de găzduire a hub-ului de Securitate Maritimă al UE.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, reuniunea a reprezentat un prim prilej pentru o discuție aprofundată la nivel înalt privind implementarea Abordării Strategice a UE pentru regiunea Mării Negre, într-un moment relevant pentru intensificarea cooperării regionale, în contextul schimbărilor geopolitice majore generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
La reuniune au participat, alături de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas și comisarii Marta Kos și Jozef Sikela, reprezentanți ai Statelor Membre UE, precum și ai celor aparținând Parteneriatul Estic și ai statelor partenere din Asia Centrală.
Evenimentul a inclus două sesiuni de lucru, una dedicată unui dialog aprofundat privind securitatea, stabilitatea și reziliența în regiunea Mării Negre, respectiv o sesiune privind Agenda de Conectivitate trans-regională.
Conform sursei citate, ministrul român al afacerilor externe a evidențiat că adoptarea Abordării Strategice a UE pentru Marea Neagră reprezintă un mesaj politic puternic privind importanța acordată regiunii, mai ales în actualul context geopolitic, precum și un angajament al UE de a susține activ demersurile partenerilor din regiune - state membre UE, state candidate și state partenere - pentru implementarea de acțiuni care să contribuie la obiectivul general al abordării strategice.
Demnitarul român a folosit acest prilej pentru a transmite oferta României de găzduire a hub-ului de Securitate Maritimă al UE, care reprezintă unul dintre proiectele-fanion propuse în cadrul Abordării Strategice. Totodată, a fost subliniată necesitatea demarării cât mai rapide a fazei de implementare, pentru care țara noastră are în vedere o cooperare strânsă și coordonarea eforturilor cu Bulgaria, precum și implicarea celorlalte state riverane, într-o logică de consolidare a cooperării regionale, cu obiectivul creșterii stabilității, rezilienței și prosperității, se arată în comunicatul MAE.
Ministrul afacerilor externe a evidențiat, de asemenea, că aspectele de conectivitate și de reziliență, în sensul unei mai bune pregătiri pentru crize, conferă, la rândul lor, greutate Abordării Strategice, mai ales că ele contribuie în mod direct la crearea de punți între Europa și Asia, între UE și partenerii săi.
Cu referire la dimensiunea de conectivitate a noii Abordări Strategice, ministrul Oana Țoiu a evidențiat relevanța Caucazului de Sud, ca regiune care asigură legătura între Europa și Asia Centrală. În context, a arătat că o cooperare strânsă între partenerii din Caucaz și UE reprezintă un element-cheie pentru maximizarea potențialului regiunii și valorificarea oportunităților de dezvoltare economică, conectivității digitale și comerțului. De asemenea, a făcut referire la cooperarea pe care România o are cu statele din regiune, pentru dezvoltarea de proiecte comune de conectivitate în domeniile energiei verzi și digitalizării, amintește sursa menționată.
În finalul intervenției, ministrul Oana Țoiu declarat că 'România este pregătită pentru cooperarea cu statele membre UE, instituțiile europene, precum și cu partenerii regionali, pentru implementarea tuturor obiectivelor și a proiectelor fanion ale Abordării Strategice a UE pentru regiunea Mării Negre', conchide comunicatul transmis de MAE.