€ 4.9756   USD 1.1904   
Home Login
Ministerul Energiei a lansat o platformă cu date despre companiile energetice în care statul este acţionar majoritar

06 Martie 2025   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, iniţiativa vizează două aspecte: accesul fiecărui cetăţean la informaţii esenţiale şi contracararea campaniilor de dezinformare despre companiile de stat.

Ministerul Energiei a lansat platforma https://aprindemlumina.gov.ro/, care oferă acces la informaţii importante despre companiile din sectorul energetic în care statul este acţionar unic sau majoritar.

"Astăzi am lansat platforma https://aprindemlumina.gov.ro/, care oferă fiecăruia acces la informaţii importante despre companiile din sectorul energetic în care statul este acţionar unic sau majoritar. Doar prin transparenţă putem menţine sau recâştiga încrederea românilor în instituţii. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care ieri v-am prezentat deciziile de la nivelul Ministerului Energiei privind reducerea cheltuielilor. Românii pot vedea acum structura organizaţională, cine sunt administratorii şi conducătorii acestor companii, inclusiv CV-urile acestora, pot analiza situaţiile financiare, bugetele de venituri şi cheltuieli, investiţiile şi proiectele strategice aflate în derulare. Totodată, sunt publicate date precum indicatorii de performanţă, criteriile de evaluare a angajaţilor, dar şi politicile de bonusuri şi prime, inclusiv cele acordate în 2024", a scris, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, iniţiativa vizează două aspecte: accesul fiecărui cetăţean la informaţii esenţiale şi contracararea campaniilor de dezinformare despre companiile de stat.

"Deşi publice, aceste date nu au fost disponibile într-un mod centralizat, iar accesarea lor necesita un efort considerabil de căutare. Prin această platformă, venim în sprijinul fiecărui român, pentru că oamenii au dreptul să ştie cum sunt gestionate activele strategice ale ţării. În ultimele luni, au fost vehiculate numeroase neadevăruri despre rezultatele acestor companii, cu scopul clar de a induce ideea că România este un stat slab, fără atuuri, care are nevoie de resursele altor actori, experţi în şantaj energetic. Nu suntem şi nu vom fi un stat slab, atât timp cât avem curajul să facem ceea ce trebuie. Transparenţa este un principiu care trebuie să ghideze activitatea fiecărui demnitar şi a fiecărei instituţii. Am aplicat acest principiu în toată activitatea mea publică şi cred cu tărie că acesta este modelul corect - să fim aproape de români, să comunicăm deschis şi să punem informaţia la dispoziţia românilor", a subliniat Burduja, pe pagina sa de socializare.

Demnitarul a precizat că unele date de pe noua platformă sunt încă în curs de completare şi face apel pentru sesizarea oricăror lipsuri importante referitoare la informaţiile publicate.

Contacteaza-ne!
Trimite un email