€ 4.9759   USD 1.1673   
Home Login
NXP a obţinut un credit de un miliard de euro de la BEI pentru proiecte în cinci state europene, inclusiv România

15 Ianuarie 2025   |   Agerpres

NXP, unul dintre cei mai mari producători de semiconductori utilizaţi în automobile, a precizat că va accesa creditul pe şase ani de la BEI, care vine cu o dobândă de 4,75%, pentru proiecte în Austria, Franţa, Germania, Ţările de Jos şi România.

Producătorul de cipuri NXP, companie cu sediul în Ţările de Jos, a anunţat miercuri că a obţinut un împrumut de un miliard de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a susţine proiecte de cercetare şi dezvoltare în cinci ţări europene, informează Reuters.

BEI, care este denumită popular "braţul financiar" al UE, a precizat că împrumutul face parte dintr-un program de investiţii lansat anul trecut şi care are drept obiectiv consolidarea poziţiei Europene în tehnologii strategice, inclusiv microprocesoare şi inteligenţă artificială.

NXP, unul dintre cei mai mari producători de semiconductori utilizaţi în automobile, a precizat că va accesa creditul pe şase ani de la BEI, care vine cu o dobândă de 4,75%, pentru proiecte în Austria, Franţa, Germania, Ţările de Jos şi România.

Pe lângă activităţile de cercetare şi dezvoltare de noi dispozitive electronice, microprocesoare şi microcontrolere, NXP se va concentra şi pe îmbunătăţirea eficienţei energetice a dispozitivelor sale, a precizat compania într-un comunicat de presă.

Europa "trebuie să rămână un jucător indispensabil în lanţurile valorice pentru tehnologiile critice", a declarat directorul BEI, Robert de Groot. "Semiconductorii sunt cruciali în tranziţiile digitală şi verde", a adăugat Robert de Groot.

La începutul acestei luni, NXP a anunţat că a preluat compania austriacă TTTech Auto pentru 625 milioane de dolari.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.
Contacteaza-ne!
Trimite un email