€ 4.9700   USD 0.1114   
Home Login
Patria Bank a contractat o finanţare de 25 mil. € din partea BEI pentru creditarea de proiecte climatice

25 Iulie 2024   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, tipurile de proiecte climatice ce pot fi finanţate includ: proiecte de energie solară, energie eoliană, producţia de echipamente pentru energie regenerabilă, echipamente de stocare energie, proiecte de eficienţă energetică, flote de vehicule cu emisii reduse de carbon, staţii de încărcare a vehiculelor electrice şi a celor cu motoare pe bază de hidrogen.

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a semnat cu Patria Bank un contract pentru acordarea unei finanţări în valoare de 25 de milioane de euro, în cadrul programului Multiple Beneficiary Intermediated Loan (MBIL).

"Aceasta reprezintă o primă tranşă a unui nivel total de 50 de milioane de euro aprobat de EIB pentru Patria Bank în cadrul programului Multiple Beneficiary Intermediated Loan (MBIL). Finanţarea va sprijini banca să ofere soluţii de creditare clienţilor eligibili de tip IMM şi companiilor de talie medie din România, cu o alocare parţială pe proiecte climatice", se arată într-un comunicat de presă al băncii din România, transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, tipurile de proiecte climatice ce pot fi finanţate includ: proiecte de energie solară, energie eoliană, producţia de echipamente pentru energie regenerabilă, echipamente de stocare energie, proiecte de eficienţă energetică, flote de vehicule cu emisii reduse de carbon, staţii de încărcare a vehiculelor electrice şi a celor cu motoare pe bază de hidrogen.

Reprezentanţii băncii subliniază faptul că parteneriatul cu BEI va contribui, printre altele, la diversificarea surselor de finanţare pe termen lung ale Patria Bank.

Patria Bank este o bancă românească listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi are ca acţionar majoritar Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF).

Principalii investitori ai fondului de private equity sunt: BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) şi BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).
Contacteaza-ne!
Trimite un email