ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Codîrlaşu (CFA România): Ar trebui eliminat impozitul minim pe cifră de afaceri şi crescut salariul minim pe economie

18 Decembrie 2025   |   Agerpres

La rândul său, Alexandra Smedoiu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România, a spus că impozitul minim pe cifră de afaceri "este o anomalie completă", iar dacă statul îşi doreşte să colecteze mai mult de la companii, o prevedere mult mai la îndemână şi mult mai sănătoasă ar putea fi majorarea cotei unice, la 17 sau 18%.

 
 
Impozitul minim pe cifră de afaceri ar trebui eliminat, iar salariul minim ar trebui majorat, consideră preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.

"Referitor la impozitul minim pe cifră de afaceri şi salariul minim. Opinia mea: ar trebui eliminat impozitul minim pe cifră de afaceri şi crescut salariul minim pe economie. Şi să explic de ce. Impozitul minim pe cifră de afaceri, practic, ce se întâmplă? E ca un TVA pe steroizi. Cine poate duce mai departe în preţ acest impozit. Asta înseamnă preţuri mai mari. Acolo unde e concurenţă mare şi marjele sunt reduse, aceia sunt eliminaţi de pe piaţă. Şi vedem, mai ales în industria auto, companii care fac concedieri şi anunţă că pleacă din România. La fel, avem mari comercianţi care anunţă că pleacă din România, care plătesc acest impozit minim pe cifra de afaceri. Deci, duce la concedieri şi la plecări de investitori străini din România. Plus la preţuri mai mari. Din această cauză, cred că trebuie eliminat. Face rău atât angajaţilor, cât şi companiilor", a declarat Adrian Codirlaşu, în cadrul "CFA 5 o' clock info", eveniment organizat de Asociaţia CFA România.


În ceea ce priveşte salariul minim pe economie, el a afirmat că inflaţia loveşte în familiile cu venituri mici. În aceste condiţii ar trebui majorat salariul minim pe economie.

"Chiar Banca Centrală Europeană a făcut un studiu pe episodul de inflaţie care a fost la nivel de Uniune Europeană. Acestea au fost concluziile Băncii Centrale Europene: familiile cu cele mai mici venituri sunt cele mai lovite. De ce? Pentru că alimentele şi utilităţile ocupă o pondere mare în bugetul acelor familii. Şi dacă avem familii care au venituri reduse, ele au fost cel mai puternic lovite de inflaţie. Şi, practic, s-ar arunca pe acele familii costul reducerii acestor deficite necrescând salariul minim. Mai ales că avem o reglementare europeană care leagă salariul minim pe economie de nişte factori. Unul dintre ei este inflaţia. Şi la inflaţie suntem campioni europeni. Conform acelei reglementări europene ar trebui să-l mărim. Dacă noi respectăm legea doar când ne convine, când nu ne convine, nu o respectăm, ce mesaj dăm? Adică, care mai e credibilitatea noastră? Dacă avem o lege, trebuie să o respectăm. Fie că ne place, fie că nu ne place. Deci, de-asta sunt pentru eliminarea impozitului pe cifra de afaceri şi creşterea salariului minim pe economie", a explicat preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.

La rândul său, Alexandra Smedoiu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România, a spus că impozitul minim pe cifră de afaceri "este o anomalie completă", iar dacă statul îşi doreşte să colecteze mai mult de la companii, o prevedere mult mai la îndemână şi mult mai sănătoasă ar putea fi majorarea cotei unice, la 17 sau 18%.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5 / 10295
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...