Erbaşu: Contribuţia industriei construcţiilor la PIB este de 8%, în creştere cu aproape 35% faţă de 2019
05 Februarie 2025 Agerpres
Conform acestuia, sectorul beneficiază, în prezent, de o serie de facilităţi legate de forţa de muncă din construcţii, care au păstrat în ţară forţa de muncă calificată.
Contribuţia industriei construcţiilor la PIB-ul României este astăzi de 8% faţă de 6%, cât era în 2019, crescând cu aproape 35%, a declarat Cristian Erbaşu, CEO Construcţii Erbaşu, la o conferinţă organizată miercuri de Bursa de Valori Bucureşti împreună cu BERD.
"În ultimii 20 de ani, industria construcţiilor a suferit pentru că mulţi dintre muncitori au părăsit acest sector şi s-au îndreptat către ţări din Europa Occidentală, care aveau nevoie de mână de lucru. Dar şi în România era nevoie de mână de lucru în construcţii şi de multe ori n-am putut să ducem la bun sfârşit o serie de proiecte din cauza deficitului de forţă de muncă. În ultimii cinci ani, însă, acest sector a crescut cu aproape 35%, contribuţia noastră la PIB-ul României era în 2019 de 6%, iar astăzi este de 8%. Suntem pe drumul cel bun", a spus Erbaşu, care a participat la lansarea Raportului de tranziţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru România aferent anului 2024-2025 şi a Codului revizuit de Guvernanţă Corporativă al BVB.
"În ultimii 20 de ani, industria construcţiilor a suferit pentru că mulţi dintre muncitori au părăsit acest sector şi s-au îndreptat către ţări din Europa Occidentală, care aveau nevoie de mână de lucru. Dar şi în România era nevoie de mână de lucru în construcţii şi de multe ori n-am putut să ducem la bun sfârşit o serie de proiecte din cauza deficitului de forţă de muncă. În ultimii cinci ani, însă, acest sector a crescut cu aproape 35%, contribuţia noastră la PIB-ul României era în 2019 de 6%, iar astăzi este de 8%. Suntem pe drumul cel bun", a spus Erbaşu, care a participat la lansarea Raportului de tranziţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru România aferent anului 2024-2025 şi a Codului revizuit de Guvernanţă Corporativă al BVB.
Conform acestuia, sectorul beneficiază, în prezent, de o serie de facilităţi legate de forţa de muncă din construcţii, care au păstrat în ţară forţa de muncă calificată.
Cristian Erbaşu a recunoscut, totodată, că industria construcţiilor nu şi-a dezvoltat capacitatea tehnologică şi informaţională, pentru că IMM-urile din România nu au avut fondurile necesare pentru inovaţii în domeniul tehnologic.
Reprezentantul industriei construcţiilor a ridicat, totodată, problema actualizării legislaţiei privitoare la deşeuri, pentru a se putea îmbunătăţi sistemul de selectare a deşeurilor şi să fie reciclate o serie de materiale din construcţii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1205 / 10379 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





