ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nicușor Dan anunță că va prezenta un diagnostic al sistemului de justiție

21 Octombrie 2025   |   Agerpres

Președintele a mai declarat că în cazurile în care au existat interferențe între ofițerul de informații și procuror sau judecător nu s-a respectat legea.

 
 
Președintele Nicușor Dan anunță că urmează să prezinte un diagnostic al sistemului de justiție, rezultat în urma discuțiilor cu oameni din domeniu.

El a precizat, luni, pentru Antena 1, că una dintre problemele actuale o reprezintă faptul că procurorii nu ajung să dovedească faptele de corupție.

'Adică noi vedem corupție în jurul nostru și nu vedem corupți care să fie pedepsiți de statul român. Aici este problema și bineînțeles că putem să o dezbatem și am început un proces de reflecție. M-am întâlnit cu mulți oameni din zona de justiție și cred că voi ieși într-un interval de timp rezonabil cu un diagnostic al sistemului românesc de justiție', a precizat președintele.

Corupția reprezintă o 'chestiune de securitate națională', a mai spus Nicușor Dan, care și-a exprimat încrederea că CSAT și Parlamentul îi vor împărtăși punctul de vedere.

'Documentul care, cumva, dă competențe SRI-ului este Strategia de securitate națională. Eu cred și sper ca CSAT și Parlamentul să-mi împărtășească opinia, în momentul în care o să propunem această strategie. Eu cred că corupția este o chestiune de securitate națională. Încrederea pe care oamenii nu o au în momentul de față în clasa politică, în instituțiile statului, vine din faptul că ei percep corupția care există', a spus el.

Președintele a subliniat importanța unei separări foarte clare între atribuțiile Parchetului, judecătorului și ale ofițerului de informații.

'Rolul ofițerului de informații este să colecteze informații - așa cum colectează despre rețele, despre sabotaje. Ei, fiind în teritoriu și discutând și analizând relații sociale, pot să vadă fenomene de corupție. Totul este ca, în momentul în care ei au informația despre fenomenul de corupție și în momentul în care precizează, sesizează acest presupus fapt de corupție către Parchet, ei să nu mai aibă nicio interferență cu dosarul. Și Parchetul, cu eventual mandat de judecător pentru ascultare sau ce pot ei să facă cu mijloacele legale, constituționale ale Parchetului să se ocupe de această sesizare. Vreau ca lucrurile să fie foarte clar împărțite între ce face Serviciul de Informații și ce face Parchetul', a explicat Nicușor Dan.

El a adăgat că judecătorul este cel care validează mandatele pentru interceptări în cazurile care țin de siguranța națională sau de anumite infracțiuni.

'În momentul de față, și lucrurile sunt bine definite de lege, există două tipuri de interceptări, ambele fiind validate de judecători. Unele pe siguranță națională, în momentul în care SRI-ul se duce la judecător și spune: 'Trebuie să fac niște interceptări pentru că mi se pare că se afectează securitatea națională'. Și unele pe care le face Parchetul, din nou, solicitând aprobarea de la judecător, pe chestiuni de infracțiuni', a explicat Nicușor Dan.

Președintele a mai declarat că în cazurile în care au existat interferențe între ofițerul de informații și procuror sau judecător nu s-a respectat legea.

'Ce s-a întâmplat atunci este că nu s-a respectat legea. Ãsta este răspunsul foarte simplu. (...) În niciun caz, prezența corupției în Strategia de securitate nu implica o interferență între procuror și ofițer de informații sau, mai rău, între ofițer de informații și judecător. Deci, au fost oameni care n-au respectat legea, iar justiția din acel moment nu a avut anticorpii care să prevină această influență nefastă', a spus el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 208 / 10297
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...