Sistemul de colectare a datelor biometrice ale cetățenilor non-UE care intră în România, funcțional de la 12 octombrie
08 Octombrie 2025 Agerpres
Sistemul se va aplica doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care intenționează să efectueze șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, care presupune colectarea datelor alfanumerice și biometrice pentru cetățenii care vin din țări din afara UE, va fi operaționalizat etapizat, începând cu 12 octombrie, anunță Poliția de Frontieră a României.
'În România, sistemul va fi operaționalizat etapizat, începând cu punctele de trecere a frontierei Midia (județul Constanța), Stânca (județul Botoșani), Naidaș (județul Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroportul Sibiu, urmând să fie extins gradual și în celelalte puncte de trecere a frontierei în următoarea perioadă (maximum 170 de zile)', informează Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
'În România, sistemul va fi operaționalizat etapizat, începând cu punctele de trecere a frontierei Midia (județul Constanța), Stânca (județul Botoșani), Naidaș (județul Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroportul Sibiu, urmând să fie extins gradual și în celelalte puncte de trecere a frontierei în următoarea perioadă (maximum 170 de zile)', informează Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Sistemul se va aplica doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care intenționează să efectueze șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).
EES va înregistra data și locul de intrare și ieșire pentru cetățenii non-UE, va colecta date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și va calcula automat durata șederii legale.
Pe durata perioadei de tranziție de aproximativ șase luni, pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.
Implementarea sistemului urmărește realizarea unui control mai sigur și eficient, înlocuind treptat ștampilarea manuală a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente.
'La prima intrare, după activarea sistemului, vor fi prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră', arată sursa citată.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor non-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Datele vor fi păstrate timp de trei ani (sau cinci ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere), cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 57 / 4867 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Avocații Schoenherr, alături de Allianz-Țiriac Asigurări în tranzacția de preluare a Campion Broker. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (partener) și Georgiana Bădescu (partener)
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund S.A. în obținerea unei refinanțări pentru prima sa investiție în retail
Filip & Company a asistat Grupul Banca Transilvania în finalizarea achiziției BRD SAFPP SA. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





