
Cele patru scheme de ajutor de stat temporar pe care vor putea conta companiile, în perioada imediat următoare
20 Martie 2020
Sonia Voinescu, Associate D&B David și Baias si Lucian Bozian, Managing Associate - D&B David și BaiasCu siguranță, identificarea surselor de finanțare pentru ajutorarea companiilor nu va fi facilă, însă pozițiile de până acum ale autorităților ne fac să sperăm că vor lucra la intensitate maximă pentru a sprijini economia românească.
![]() |
Sonia Voinescu, Associate, si Lucian Bozian, Managing Associate - D&B David si Baias |
Societățile care au intrat în dificultate după 31 decembrie 2019 vor fi eligibile pentru scheme de ajutor de stat temporar, în condiții pe care fiecare stat membru al Uniunii Europene urmează să le stabilească. Comisia Europeană și-a mobilizat forțele și a anunțat chiar zilele acestea principalele ”linii” de ajutor de stat temporar, ce vor fi disponibile în contextul pandemiei. Până ce autoritățile de la București vor lua o decizie, să vedem care sunt schemele de sprijin pe care pot conta companiile, așa cum au fost anunțate.
Ajutoare sub formă de subvenție directă / avantaje fiscale: Statele Membre vor putea să reglementeze scheme de ajutor de stat de până la 500.000 euro, ce vor fi accesibile unei societăți pentru a răspunde nevoilor sale urgente de lichidități. Acest lucru se va putea realiza printr-o subvenție directă sau prin intermediul unui avantaj fiscal.
Ajutoare sub formă de subvenție directă / avantaje fiscale: Statele Membre vor putea să reglementeze scheme de ajutor de stat de până la 500.000 euro, ce vor fi accesibile unei societăți pentru a răspunde nevoilor sale urgente de lichidități. Acest lucru se va putea realiza printr-o subvenție directă sau prin intermediul unui avantaj fiscal.
Ajutoare sub formă de garanții de stat privind împrumuturile bancare: Statele Membre pot acorda garanții de stat sau pot stabili scheme de garantare care să vină în sprijinul societăților pentru împrumuturile bancare contractate. Acestea ar subvenționa primele, reducând rata estimată a pieței pentru primele anuale pentru noi garanții pentru IMM-uri și non-IMM-uri.
Există, însă, câteva limitări ale valorii maxime a împrumutului, care se bazează pe nevoile de exploatare ale societăților (stabilite pe baza costurilor salariale sau a nevoilor de lichidități). Garanțiile se pot referi atât la împrumuturi pentru investiții, cât și pentru capitalul de lucru. Rămâne de văzut dacă autoritățile române vor găsi resursele de finanțare pentru a oferi garanții de stat pentru împrumuturile bancare contractate de companii, în condițiile în care deja ne confruntam cu fonduri bugetare reduse.
Ajutoare sub formă de rate subvenționate ale dobânzii: Statele Membre pot acorda împrumuturi publice și private către societăți cu rată subvenționată a dobânzii. Aceste împrumuturi trebuie acordate la o rată a dobânzii care este cel puțin egală cu rata de bază aplicabilă la 1 ianuarie 2020, plus prima de risc de credit corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, cu rate diferite pentru IMM-uri și non-IMM-uri. Rata de bază este stabilită pentru a oferi mai multă certitudine cu privire la condițiile de finanțare în acest context instabil. Ca în cazul posibilității de a acorda garanții de stat, există câteva limitări în ceea ce privește valoarea maximă a împrumutului, care se bazează pe nevoile de exploatare ale societăților (stabilite pe baza costurilor salariale sau a nevoilor de lichidități). Împrumuturile se pot referi atât la investiții, cât și la capitalul de lucru.
Ajutoare acordate clienților băncilor: A patra și ultima măsură recunoaște rolul important al sectorului bancar și al altor intermediari financiari pentru a face față efectelor economice ale COVID-19. Cadrul legal temporar arată clar că, dacă statele membre decid să canalizeze ajutoarele către economie prin intermediul băncilor, acesta va fi un ajutor direct acordat clienților băncilor, iar nu băncilor în sine. De asemenea, oferă îndrumări cu privire la modul de minimizare a oricăror ajutoare suplimentare necuvenite băncilor și se asigură că ajutorul este transmis, în măsura posibilului, beneficiarilor finali sub formă de volume mai mari de finanțare, portofolii mai riscante, cerințe reduse privind garanțiile, prime mai mici de garanție sau rate mai mici ale dobânzii.
Condiția esențială ce trebuie să fie îndeplinită pentru a beneficia de măsurile arătate este momentul intrării în dificultate – după 31 decembrie 2019, nefiind luat în calcul domeniul în care activează agenții economici. Este un fel de asigurare suplimentară că măsurile temporare sunt țintite și că nu sunt utilizate în sprijinul contribuabililor fără legătură cu COVID-19.
Mizăm pe finalizarea cât mai rapidă a discuțiilor purtate între Comisia Europeană și Statele membre și pe o poziție cât mai apropiată de nevoile companiilor a Guvernului. Cu siguranță, identificarea surselor de finanțare pentru ajutorarea companiilor nu va fi facilă, însă pozițiile de până acum ale autorităților ne fac să sperăm că vor lucra la intensitate maximă pentru a sprijini economia românească.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9318 / 9748 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...