ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”

03 Iulie 2025   |   Ștefania Enache

Corina spune că a știut mereu că vrea să ajungă să profeseze în avocatura de business de elită, pentru că structural este construită pe ideea de a găsi soluții fezabile, realiste și de a ajuta

 
 
Corina Roman a intrat anul trecut, în luna august, în galeria partenerilor firmei BACIU PARTNERS. Promovarea a venit cu o serie de provocări și responsabilități noi, după acest pas perspectiva avocatului fiind una mult mai matură, axată și mai mult pe grija pentru cei din jur și viitorul comun. „În afară de aspectele financiare pe care un partener trebuie să le gestioneze într-un mod optim pentru firmă, cred că s-au dezvoltat și mai mult direcțiile de knowledge build-up și knowledge-sharing (la nivel de echipă), de anticipare a nevoilor clienților (cristalizarea acelor direcții în care firma trebuie să meargă către clienți pentru awareness asupra respectivelor aspecte) și de dezvoltare de noi oportunități de business”, menționează interlocutoarea BizLawyer. 


În ultima perioadă, responsabilitățile Corinei Roman s-au extins mai mult pe partea de strategie comercială și de management al membrilor echipei. „E o latură pe care mă bucur să am ocazia să o aprofundez și care sunt convinsă că mă va împlini profesional și uman”, punctează avocatul. . . 

S-a format în mari case de avocatură din România

Corina Roman și-a început traseul în lumea juridică în una dintre cele mai mari și reputate firme de pe piața locală de avocatură de business, Popovici Nițu Stoica & Asociații. Avocatul a petrecut aici destul de mulți ani, perioadă în care a beneficiat de o formare profesională extraordinară. „Le sunt recunoscătoare pentru disciplina și grija pentru excelență, pe care mi le-au imprimat, dar și pentru încrederea pe care mi-au arătat-o din prima zi. Ulterior, am avut ocazia de a-mi continua dezvoltarea în cadrul NNDKP, unde am adăugat  noi competențe profesionale, lucrând pe proiecte foarte complexe, pentru clienți companii multinaționale lider în sectoarele lor de activitate și alături de profesioniști de excepție”, detaliază interlocutoarea BizLawyer

A urmat experiența KPMG Legal, pe parcursul căreia a apreciat în mod deosebit mixul de clienți, precum și faptul că a putut interacționa și colabora excelent cu mai multe tipuri de consultanți – inclusiv consultanți fiscali, experți contabili, cu privire la o paletă vastă de subiecte profesionale. „A fost în mod categoric/clar o perioadă de maturizare profesională, într-un ritm alert”, subliniază avocatul.

Din momentul în care a intrat în echipa BACIU PARTNERS, Corina Roman a regăsit „cu drag” aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți, atuuri cu care își dorește să continue drumul profesional asumat. „În plus față de toate acestea, m-am bucurat să văd o grijă reală și permanentă pentru echipă”, nuanțează Partenerul BACIU PARTNERS. 

Spune că a fost norocoasă deoarece i s-a oferit șansa de a avea constant alături oameni de valoare, care să o inspire, de la care să învățe. „Nu pot să indic o singură persoană, fiindcă am preluat bits and pieces de la foarte mulți lideri. Și când spun lideri, nu mă refer doar la avocații cu care am lucrat, ci îi includ și pe experții din alte industrii sau pe clienții cu care am avut onoarea și plăcerea să interacționez”, precizează Corina Roman.

A visat din copilărie să-și dezvolte o carieră în domeniul juridic și a reușit să-și îndeplinească visul acesta după ce a acumulat experiență practică în mediul de business. „ Și cred că asta m-a ajutat foarte mult să ajung profesionistul de azi. Am știut mereu că vreau să ajung să profesez în avocatura de business de elită, pentru că structural sunt construită pe ideea de a găsi soluții fezabile, realiste și de a ajuta. În acest domeniu am găsit un dinamism aparte, precum și posibilitatea de a îmi folosi abilitățile pentru a face bine clienților, de a asigura suportul necesar pentru ca planurile lor să se realizeze, din perspectivă juridică”, mărturisește interlocutoarea BizLawyer

----------------------------------------------------------

            Citește și

→   BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes” 

----------------------------------------------------------

Talentul în avocatură e un cumul de dedicare, pasiune și curiozitate

Cele care îi oferă cele mai multe provocări profesionale sunt proiectele de M&A, pentru că de cele mai multe ori în astfel de mandate avocații sunt expuși la industrii diferite, uneori sectoare de nișă, la oameni și planuri dintre cele mai variate și adesea cu interese diametral opuse. „Dar avocatura de business mă atrage pentru că te incită să gândești în note și unghiuri diferite. Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că am avut această ocazie la BACIU PARTNERS. Și mi-a plăcut enorm pentru că m-a scos din zona mea de confort și acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă. Avocatura de business e o oportunitate extraordinară să te autodepășești, dacă știi să privești totul cu curiozitate și cu sentimentul că ai o nouă ocazie să faci bine”, apreciază avocatul. 

Talentul în avocatură, așa cum îl percepe Corina Roman, este un cumul de dedicare, pasiune și curiozitate. „Tind să cred că are foarte puțin legătură cu o abilitate înnăscută, fiind mai degrabă rezultatul unei șlefuiri constante a competențelor și a unei dedicări avocaturii. Pe de altă parte, inovația în avocatură presupune ca avocatul să aibă deja un knowledge excelent, dar și o capacitate de a anticipa trenduri (ceea ce este un lucru dificil) și de a privi mandatele încredințate de clienți din multiple perspective, pentru a putea identifica soluții creative și în același timp ancorate în realitate. În M&A, inovația este un aspect esențial deoarece nu poți rămâne în aceleași șabloane, ele nemaiputând aduce aceeași valoare îndată ce devin cunoscute. Trebuie să dai dovadă de o flexibilitate a raționamentului, de o constantă grijă pentru perfecționare, toate dublate de o dorință de a găsi soluții, nu doar de a vedea riscuri. Cred că în evoluția fiecărui avocat de valoare contează efortul depus pentru a fi mai bun și a face mai bine pentru client și pentru comunitatea din care face parte, în ansamblu. Dar efortul trebuie dublat de o inteligență pe care sunt sigură că o avem cu toții, trebuie doar să apelăm la ea și să o canalizăm spre ceea ce e util pentru noi și clienți.”, argumentează Partenerul BACIU PARTNERS.

În formarea unui profesionist al Dreptului contează foarte mult și cum și cât, și cu cine lucrează. „ Pentru mine sigur sunt toate importante. Deși work - life balance rămâne un deziderat încă, cred ca e important să găsești timpul necesar să te deconectezi. Deconectarea îți permite să te reconectezi și să vezi lucrurile și din alte perspective, poate da naștere unor idei și oportunități noi. Modul în care lucrezi e esențial, pentru că, pe de-o parte, se imprimă asupra relației cu clienții și a calității pe care o asiguri, dar și asupra echipei și reputației firmei. Să nu uităm că o reputație se clădește în ani și se poate distruge în câteva secunde. În ceea ce privește importanța celor cu care lucrezi, pentru mine acești oameni sunt esențiali. Și aici mă gândesc la toți cei cu care lucrez: de la cei la început de drum, la profesioniștii de o valoare incontestabilă. Este extrem de important să pot avea încredere în ei, atât din perspectiva competențelor pe care le au, dar și din perspectiva corectitudinii morale de care trebuie să dea dovadă”, susține interlocutoarea BizLawyer

În opinia sa, meseria se învață. În formarea fiecărui profesionist din domeniul juric este foarte important să fie expus la cât mai multe tipuri de proiecte, la cât mai multe industrii și cât mai multe tipuri de oameni (fie ei clienți, fie consultanți). Corina Roman consideră că nu există experiențe inutile. „Toate - bune sau rele - contribuie la formarea unui sistem de referință și ne ajută să ne calibrăm reacțiile profesionale și personale de-a lungul vieții. Este foarte importantă relația cu superiorii, deoarece ea poate încetini sau accelera dezvoltarea unei persoane. De aceea, cred că e esențială menținerea unei relații deschise, directe și constructive. Aceste trei elemente vor asigura încrederea, fără de care nu poate exista nicio relație pe termen lung. Bineînțeles, relațiile dintre colegi trebuie să fie aliniate cu valorile firmei. Dacă apar discrepanțe, atunci apare o ruptură de coeziune la nivel de echipă, care va duce la dificultăți în comunicare, fluctuații de resurse umane mai mari și o lipsă de coerență pe mandatele clienților”, completează avocatul. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și


→   Lady Lawyer | De vorbă cu Ana-Maria Baciu, Managing Partner, BACIU PARTNERS: ”Experiența mea a arătat de cele mai multe ori că diferențele nu există între femei și bărbați, cât între oameni mai dispuși, și respectiv mai puțin dispuși, să accepte, să înțeleagă și să îmbrățișeze schimbarea, de orice fel ar fi aceasta”


--------------------------------------------------------------------------

Privește mandatele care pe seturi de puzzle individuale pe care trebuie să le soluționeze


În activitatea sa de zi cu zi, Corina Roman este implicată în toate proiectele de commercial, corporate și M&A, dar lucrează și alături de colegii din practicile de consumer, gambling, IP și litigii pe proiecte integrate. „Mereu susțin că am norocul să lucrez alături de profesioniști pe proiecte care ne asigură o viață profesională multifațetată, cu clienți extraordinari care au idei out-of-the-box și extrem de provocatoare profesional. Astfel, am plăcerea să coordonez fie anumite părți sau întregul proiect, dar munca mea nu e și mă organizez în așa fel încât să nu ajungă niciodată de tipul helicopter view. Întotdeauna am considerat că legătura cu tot ceea ce înseamnă DREPT trebuie menținută. De aceea, implicarea mea vine inclusiv pe fondul juridic al aspectelor în lucru, fie prin indicarea de noi direcții de analiză/strategie, fie prin calibrarea sau testarea liniilor de argumentare / direcțiilor deja identificate de colegi. De cele mai multe ori, un proiect nu are o singură modalitate de implementare sau o unică soluție. De aceea, privesc mereu mandatele primite ca seturi de puzzle individuale, la care mă uit cu o mare curiozitate și abia aștept să le structurez în cea mai bună formă cu putință”, detaliază Partenerul BACIU PARTNERS. 

Atunci când vine vorba despre alegerea oamenilor din echipa de Corporate & M&A, interlocutoarea  
BizLawyer ține cont de trei aspecte foarte importante pentru ea: raționamentul juridic, dedicarea și curiozitatea. „Restul se clădește sau se consolidează. Cu toții devenim mai buni în funcție de proiectele și oamenii la care suntem expuși de-a lungul carierei. Important e ca baza să fie una solidă. Din păcate, întâlnim tot mai rar oameni care să vină cu toate aceste trei atuuri, dar ne bucurăm de fiecare dată când îi găsim și încercăm să le oferim un mediu care să sprijine dezvoltarea lor profesională și personală”, adaugă avocatul. 

Făcând referire la cele mai importante mandate coordonate în ultima perioadă, Corina Roman nominalizează o tranzacție prin care una dintre cele mai ambițioase firme de IT de pe piață a atras un nou investitor, planul de investiții urmând a se derula în următorii doi ani, în diverse forme și etape, dar și câteva settlements deosebit de sensibile, pe care BACIU PARTNERS a reușit să le închidă extrajudiciar, dar care aveau un potențial litigios considerabil.

„Pentru mine, fiecare client și fiecare proiect este important. Asta și datorită faptului că fiecare speță sau plan de afaceri este diferit/ă și implică alte provocări. Totuși, printre proiectele de mari dimensiuni care îmi vin imediat în minte se numără asistența acordată unuia dintre cei mai importanți producători din industria de automotive din lume cu privire la aspectele juridice ce țin de campaniile publicitare desfășurate în România, asistarea unuia dintre giganții din industria farma în respectarea unor angajamente față de Comisia Europeană, asistarea mai multor companii din industria IT în diverse proiecte de tip brownfield și greenfield, asistarea unor mari retaileri și lanțuri de restaurante în legătură cu aspecte de conformitate și aliniere la noile modificări legislative survenite pe piața din România”, nuanțează avocatul.

Interlocutoarea BizLawyer se declară norocoasă că face parte din echipa BACIU PARTNERS, apartenenta la această firmă aducându-i o serie de avantaje. 

Cel mai important dintre ele constă în faptul că este înconjurată de profesioniști preocupați de menținerea unui standard înalt de calitate, care pun accentul pe valoarea adusă clienților și proiectelor acestora. De asemenea, un mare avantaj care îi ajută foarte mult pe cei din echipă este acela că în cadrul firmei este sprijinită dezvoltarea avocaților, atât prin proiectele la care sunt expuși, cât și prin evenimente și traininguri la care au acces.

Corina Roman nu se teme de concurența dură existentă pe piața avocaturii. „Cred că dacă există pasiune pentru ceea ce faci, o actualizare și o dezvoltare permanentă a knowledge-ului și o echipă construită pe excelență și încredere, linia întâi ar trebui să fie asigurată”, transmite Partenerul BACIU PARTNERS.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4 / 2029
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...