ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”

13 August 2025   |   Ștefania Enache

Irina Văleanu și-a construit cariera pas cu pas, iar munca sa continuă se reflectă în rezultatele pe care le-a obținut în proiectele pe care le-a finalizat cu succes.

 
 
Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, a avut oportunitatea ca, pe parcursul carierei sale, să lucreze în diverse medii profesionale, fiecare dintre acestea contribuind la formarea sa. Traseul său a fost marcat de momente cheie care i-au permis să evolueze și să se dezvolte în mod constant.„Printre deciziile esențiale se numără: perseverența în fața provocărilor, alegerea unui mediu profesional care să reflecte valorile mele și deschiderea către noi arii de practică pentru a-mi extinde orizonturile. Aceste alegeri m-au ajutat să evoluez, să îmi consolidez încrederea în propriile capacități și, implicit, poziția în mediul de business”, menționează avocatul.


Irina Văleanu și-a construit cariera pas cu pas, iar munca sa continuă se reflectă în rezultatele pe care le-a obținut în proiectele pe care le-a finalizat cu succes. . . 

Anul 2024 a marcat o etapă importantă în cariera interlocutoarei BizLawyer, odată cu promovarea în poziția de coordonator în cadrul Departamentului de litigii. „Această oportunitate mi-a oferit o perspectivă extinsă asupra gestionării strategice a litigiilor, permițându-mi deopotrivă să-mi dezvolt abilitățile de leadership. În această calitate, am coordonat o serie de litigii din ariile de practică de referință ale firmei, precum proprietate intelectuală, protecția consumatorului, gaming și gambling, gestionând dosare complexe cu impact semnificativ asupra operațiunilor clienților noștri. În paralel, am fost implicată și în litigii din sfera dreptului comun, o arie în continuă creștere în portofoliul firmei”, declară avocatul BACIU PARTNERS. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și


→   Lady Lawyer | De vorbă cu Ana-Maria Baciu, Managing Partner, BACIU PARTNERS: ”Experiența mea a arătat de cele mai multe ori că diferențele nu există între femei și bărbați, cât între oameni mai dispuși, și respectiv mai puțin dispuși, să accepte, să înțeleagă și să îmbrățișeze schimbarea, de orice fel ar fi aceasta”


--------------------------------------------------------------------------

Femeile domină numeric avocatura de business

Ajunsă în acest moment al carierei sale, Irina Văleanu face o analiză a tuturor momentelor trăite până acum, subliniind faptul că este fericită să constate că femeile reprezintă o forță semnificativă în avocatura de business din România, dominând numeric profesia. 

De altfel, ele aduc un mix valoros de competențe tehnice, intuiție și abilități interpersonale care le diferențiază într-un domeniu în continuă schimbare și care trebuie să răspundă multor provocări. „Unul dintre aspectele esențiale care definesc, în opinia mea, femeile avocat de succes este pasiunea autentică pentru știința dreptului și dorința de a excela într-un mediu puternic competitiv. Această pasiune, combinată cu o etică profesională solidă și o determinare de neclintit, le permite să navigheze cu succes provocările și să obțină rezultate remarcabile pentru clienți”, punctează interlocutoarea BizLawyer

O altă trăsătură specifică doamnelor avocat este atenția minuțioasă la detalii, calitate esențială în analiza juridică și elaborarea strategiilor procesuale. 

Mai mult decât atât, femeile avocat excelează în echilibrul dintre empatie și rigoare profesională. „Capacitatea de a înțelege nu doar aspectele tehnice ale unui caz, ci și implicațiile sale umane și comerciale, le permite să ofere consultanță juridică adaptată realităților fiecărui client. Această combinație între raționament logic și sensibilitate le face parteneri de încredere atât pentru companii, cât și pentru colegii de breaslă. Astăzi, femeile avocat nu doar că influențează direcțiile strategice ale unor firme de avocatură, dar devin și modele de inspirație pentru noile generații. Prin leadership, integritate și angajament, ele continuă să redefinească standardele profesiei și să contribuie la evoluția avocaturii de business”, apreciază Irina Văleanu

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și


→   Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”


--------------------------------------------------------------------------

Competența profesională indică valoarea unui avocat

Chiar dacă în trecut au existat prejudecăți legate de gen în avocatură, în prezent, diferențele de percepție s-au diminuat considerabil. Interlocutoarea BizLawyer este de părere că valoarea și succesul unui avocat ar trebui evaluate pe baza competenței profesionale, a rezultatelor obținute pentru clienți, a integrității, iar genul nu ar trebui să fie un factor determinant în aprecierea performanțelor profesionale. „Deși progresul este evident, unele prejudecăți persistă în anumite medii profesionale. Atunci când întâlnesc astfel de atitudini, aleg să răspund prin profesionalism și rezultate, arătând că valoarea unui avocat nu depinde de gen. În cazurile în care mediul profesional devine restrictiv sau discriminatoriu, consider oportună schimbarea acestuia pentru a-mi putea desfășura activitatea în concordanță cu valorile și principiile mele”, adaugă avocatul.

În acest context, Irina Văleanu precizează și faptul că este depășită concepția că bărbații se descurcă mult mai bine în sectorul tehnologiei. „Din experiența mea, femeile avocat adoptă și integrează tehnologia în practica lor profesională la fel de eficient ca și bărbații, tehnologia devenind un instrument esențial în practica avocaturii moderne pentru toată lumea. Prin integrarea tehnologiei în activitatea profesională de zi cu zi, avocații, indiferent de gen, pot oferi servicii juridice de înaltă calitate într-un mod mai eficient și mai rapid, adaptându-se la cerințele unei lumi digitale în continuă schimbare și răspunzând așteptării mediului de business de a adăuga valoare”, argumentează juristul. 

Pornind de la aceste analize, Irina Văleanu amintește faptul că alegerea unui avocat ar trebui să se bazeze pe competență și experiență, nu pe gen. Totodată, atrage atenția că este puțin discutată importanța abilității unui profesionist de a crea și menține, indiferent de context, dincolo de conținut juridic solid, o atmosferă de colaborare, de a direcționa orice interacțiune spre găsirea de soluții. „Este o abordare pe care noi la BACIU PARTNERS o ridicăm la rang de regulă de conduită profesională și care nu ține nicidecum de gen, ci de viziune clară asupra rolului unui avocat în contextul profesional”, susține avocatul.

În opinia sa, este important de recunoscut, însă, că diversitatea, inclusiv cea de gen, poate aduce o gamă mai largă de perspective și abordări, ceea ce poate fi benefic în anumite spețe. „De exemplu, în cazurile de dreptul familiei sau în cele care necesită o sensibilitate aparte, o femeie avocat poate aduce un plus de empatie”, indică juristul. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și


→   Women Lawyers | Adela Nuță, Managing Associate BACIU PARTNERS, spune că un loc este modelat de oamenii care îl compun, la fel cum oamenii sunt influențați de spiritul locului. „Iar atunci când această dinamică este construită pe curaj, agilitate și dorința de a atinge excelența, profesia devine mai mult decât o carieră, devine o modalitate de a înțelege, influența și transforma realitatea din jur”


--------------------------------------------------------------------------

Avantajele apartenenței la echipa BACIU PARTNERS


Apartenența la echipa BACIU PARTNERS aduce multe avantaje. Irina Văleanu subliniază că motivele pentru care a ales să se alăture acestei firme sunt numeroase și converg către un nucleu comun de valori fundamentale: profesionalism, excelență, colaborare și respect reciproc. „Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu (fondatoarea firmei, N.R.) a consolidat această alegere – am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”, mărturisește avocatul.

Printre principalele avantaje ale apartenenței la BACIU PARTNERS se numără susținerea dezvoltării profesionale continue, expunerea la proiecte de anvergură și o abordare colaborativă, care stimulează schimbul de idei și inovația. 

Spiritul entuziast al echipei creează un mediu dinamic, reflectat nu doar în satisfacția și încrederea clienților, ci și în recunoașterea constantă a firmei pe piața avocaturii de business. 

De asemenea, infrastructura integrată și cultura organizațională orientată spre excelență transformă BACIU PARTNERS într-un spațiu ideal pentru creșterea profesională și pentru a contribui, alături de colegi dedicați, la succesul clienților firmei.

„Femeile lider pe care le apreciez cel mai mult sunt chiar cele alături de care am ales să lucrez în organizația în care colaborez. Fiecare dintre ele mă inspiră zilnic prin profesionalismul, dedicarea și viziunea lor, oferindu-mi în permanență oportunități de creștere și dezvoltare. Indiferent de nivelul de senioritate sau funcție, ele reprezintă un model de leadership autentic, bazat pe colaborare, susținere reciprocă și evoluție continuă”, încheie Irina Văleanu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 105 / 2135
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Autonom Services S.A. la încheierea unui contract de facilități de credit în valoare de 300 mil. €. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Balog & Stoica: Un nou jucător pe piața serviciilor juridice și o perspectivă contemporană asupra avocaturii
Refinitiv Legal Advisers - Q3 2025 | Piața de M&A a continuat să crească, în primele nouă luni, pe piețele emergente și la nivel nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor este în scădere. Europa prinde viteză, iar Estul continentului redevine un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. CMS își menține pozițiile de top la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar Kinstellar rămâne în Top 15
În spatele scenei, alături de avocații din practica de Real Estate de la Țuca Zbârcea & Asociații, într-un mediu în care calitatea documentației, calibrarea riscurilor și gestionarea inteligentă a calendarului determină dacă un proiect se finanțează, se construiește și se capitalizează corect | De vorbă cu Răzvan Gheorghiu-Testa (partener) despre tendințele pieței imobiliare și forța unei echipe care operează integrat, folosește inteligent regulile și anticipează riscurile, astfel încât proiectele complicate, de la teren și autorizare până la finanțare, leasing și exit să ajungă la linia de sosire
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania pe piețele externe
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Hexagon în achiziția Platformei CUG din Cluj, într-unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare ale anului
Patru firme de avocați, în proiectul prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni AT 1 din Europa Centrală şi de Est
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...