ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dragoş Pîslaru (REPER): PNRR se află într-o situaţie de blocaj; peste 20 de ţinte şi jaloane - neîndeplinite

20 Februarie 2023   |   Agerpres

Europarlamentarul a anunţat că a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui, partidelor politice pro-europene, ONG-urilor, autorităţilor locale, Consiliului Economic şi Social.

 
 
PNRR-ul este, în prezent, "în pericol", peste 20 de ţinte şi jaloane dintr-un total de 55 nefiind îndeplinite, a afirmat, luni, europarlamentarul Dragoş Pîslaru, copreşedinte al REPER, care solicită intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului în acest sens.

"Situaţia legată de PNRR a fost discutată săptămâna trecută şi mesajul a fost destul de ferm: PNRR-ul se află într-o situaţie de blocaj. Am văzut reacţii din partea Guvernului în care sugerează 'o întârziere' şi nu un blocaj. În acest moment situaţia este astfel - avem o tranşă de plată depusă şi în acea tranşă de plată depusă din numărul de jaloane şi de ţinte, 55, mai bine de 20 nu sunt îndeplinite. Până când nu se rezolvă tranşa a doua nu se pune problema să depui tranşa a treia. Există în acest moment deja o întârziere faţă de modul în care estimasem lucrurile inţial de circa trei - patru luni", a declarat Pîslaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.


Potrivit unui calcul făcut de acesta, "în fiecare zi, România plăteşte un cost de oportunitate de 533.000 de euro".

"Situaţia aceasta în care suntem într-un club extrem de restrâns cu două-trei ţări care sunt cu întârziere, în timp ce mai bine de 20 de ţări din Uniunea Europeană nu au niciun fel de întârziere, ne face să fim iarăşi în situaţia la care la noi 'merge şi aşa'. (...) În ceea ce priveşte PNRR-ul, Guvernul nu poate să-şi asume de unul singur responsabilitatea, este ceva care depăşeşte ca importanţă doar acţiunea guvernamentală. PNRR-ul este proiectul de ţară al României. Reformele din PNRR sunt reforme pe care trebuia să le facem de mai bine de două decenii. (...) Banii nu vor veni fără reforme", a arătat eurodeputatul.

În opinia REPER, "este mai important decât oricând să existe o asumare societală, o asumare a responsabilităţii la nivel politic şi la nivelul societăţii".

"De aceea, cerem două lucruri esenţiale: cerem preşedintelui României să-şi exercite funcţia de mediere pe care o are în Constituţia României pentru a declanşa imediat o structură instituţională de dialog în societate prin care să invite toate partidele politice pro-europene, mediul de afaceri, mediul social, societatea civilă, pe toţi cei care avem în acest moment această problematică a proiectului de ţară al României. Cumva trebuie să stăm cu toţii să discutăm. Vremea feudelor pe diverse lucruri, a rotativelor şi a micilor jocuri politice trebuie să înceteze! În al doilea rând, în cadrul acestui dialog, Guvernul trebuie imediat să creeze şi solicităm acest lucru o platformă naţională de redresare şi rezilienţă, un loc în care toate competenţele aflate la dispoziţia României, a Guvernului să poată să fie folosite", a transmis europarlamentarul.

Dragoş Pîslaru a completat că România a avut doi coraportori, doi negociatori pe legislaţia la nivel european. "Niciunul dintre aceştia doi, dintre care eu sunt unul, nu a fost chemat să poată da o mâna de ajutor, deşi am făcut aceste demersuri", a adăugat el.

Europarlamentarul a anunţat că a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui, partidelor politice pro-europene, ONG-urilor, autorităţilor locale, Consiliului Economic şi Social.

"Există soluţii pentru fiecare dintre reformele pe care România le are de făcut. (...) Avem deci nevoie de un preşedinte activ care să iniţieze şi să medieze un dialog pe problemele de dezvoltare ale României şi, concret, o platformă naţională de redresare şi rezilienţă pe care Guvernul să o înceapă de îndată cu toţi actorii implicaţi şi cu forţele politice pro-europene. România este aproape să dea în gard cu proiectul cel mai important pe care l-a avut de la aderarea la Uniunea Europeană încoace. Acest lucru este inacceptabil. (...) Aşteptăm în perioada imediat următoare o reacţie şi, în acelaşi timp, noi deja lucrăm la o articulare a soluţiilor de care avem nevoie pentru ca PNRR-ul să poată să nu mai fie în întârziere. România nu are de ce să fie în întârziere, iar dacă mai întârziem încă trei luni pierdem bani. Tranşa a doua este blocată, ca să fie foarte clar", a subliniat Pîslaru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2867 / 9735
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIURI ESENȚIALE | Portofoliul de investigații internaționale a crescut semnificativ în cadrul biroului Clifford Chance din București în ultimii ani, devenind o adevărată carte de vizită pentru practica din Romania. De vorbă cu Daniel Badea (Managing Partner) și Sabina Crângașu Huțanu (Counsel), despre modul în care funcționează o echipă de avocați români de top, implicată în mod constant în cele mai complexe litigii și investigații de anvergură din Europa
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...