Parlament: Raportul de activitate al CNCD pe anul 2019 - adoptat
15 Iunie 2021 Agerpres
Potrivit sursei citate, CNCD, în colaborare cu organisme similare din străinătate, a organizat întâlniri în vederea schimburilor de experienţă, cât şi pentru promovarea activităţii şi imaginii instituţiei, fiind prezentată şi o monitorizare a apariţiilor CNCD în presa scrisă (295 de articole monitorizate care fac referire la activitatea instituţiei).
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe anul 2019 cu 243 de voturi "pentru" şi 36 "împotrivă".
"Raportul conţine informaţii cu privire la activitatea de soluţionare a plângerilor, de emitere de puncte de vedere de specialitate către instanţe şi cetăţeni, la activitatea de contencios administrativ, de investigaţii, respectiv cu privire la activitatea de prevenţie. În anul supus analizei, Consiliul a înregistrat cel mai mare număr de plângeri, a adoptat cele mai multe decizii de la înfiinţarea instituţiei (2002), desfăşurând o activitate relevantă şi de calitate de contencios administrativ şi a emis un număr importat de puncte de vedere de specialitate către instanţele de judecată. În anul de referinţă, Consiliul a desfăşurat o serie de activităţi de prevenţie a discriminării, susţinând pregătirea diferitelor grupuri profesionale, în cadrul unor proiecte realizate în principal, în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale sau instituţii publice", se arată în raportul întocmit de comisiile de specialitate din Parlament cu privire la activitatea CNCD în anul 2019.
Potrivit sursei citate, CNCD, în colaborare cu organisme similare din străinătate, a organizat întâlniri în vederea schimburilor de experienţă, cât şi pentru promovarea activităţii şi imaginii instituţiei, fiind prezentată şi o monitorizare a apariţiilor CNCD în presa scrisă (295 de articole monitorizate care fac referire la activitatea instituţiei).
Comisiile de specialitate au apreciat în raportul lor că CNCD "a reuşit să îşi ducă în mare parte la îndeplinire atribuţiile".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2508 / 5678 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





