
Propunere inspirată a sindicatelor: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit
07 Iulie 2025
AgerpresBNS susţine că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat partidelor politice trebuie condiţionată de respectarea unor principii de responsabilitate fiscală, mai ales într-un context bugetar tensionat. Subvenţia publică nu poate fi acordată în mod necondiţionat, indiferent de starea finanţelor publice. Este firesc ca această finanţare să fie permisă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebuie să se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european, potrivit amendamentelor Blocului Naţional Sindical (BNS) la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, transmise tuturor partidelor politice.
Conform documentului, la articolul I, după alineatul 4 se propune introducerea unui nou alineat, 5, cu următorul cuprins: "Subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor politice, prevăzută de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european".
Conform documentului, la articolul I, după alineatul 4 se propune introducerea unui nou alineat, 5, cu următorul cuprins: "Subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor politice, prevăzută de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european".
BNS susţine că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat partidelor politice trebuie condiţionată de respectarea unor principii de responsabilitate fiscală, mai ales într-un context bugetar tensionat. Subvenţia publică nu poate fi acordată în mod necondiţionat, indiferent de starea finanţelor publice. Este firesc ca această finanţare să fie permisă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.
"Este responsabilitatea directă a partidelor politice care deţin puterea executivă şi legislativă să se asigure că România respectă angajamentele asumate în materie de deficit şi datorie publică. Premierea prin alocări bugetare a celor care se fac responsabili de dezechilibrele bugetare grave ale statului nu este justificată. În actualul context economic şi social, susţinerea financiară a partidelor politice de la bugetul de stat nu mai poate fi justificată, atât timp cât acestea sunt direct implicate în deciziile care au dus la depăşirea sistematică a deficitului bugetar. În paralel, organizaţiile sindicale, care sunt şi ele forme asociative garantate de Constituţie, nu beneficiază de subvenţii publice, deşi îndeplinesc un rol esenţial în protejarea drepturilor lucrătorilor şi menţinerea echilibrului social. În condiţiile în care Guvernul adoptă măsuri drastice de austeritate pentru populaţie - îngheţări de salarii şi pensii, majorări de taxe, reduceri de facilităţi sociale - este profund inechitabil şi lipsit de legitimitate să continue finanţarea partidelor din bani publici, care se fac responsabili de starea în care se afla astăzi România. Amendamentul propus introduce un principiu de echitate şi corectitudine: finanţarea partidelor politice să fie permisă doar în măsura în care statul demonstrează o gestiune bugetară prudentă, încadrându-se în ţintele europene de deficit", se spune în motivaţia propunerii.
BNS mai propune, printre altele, ca la articolul I, după alineatul 5 să se introducă un nou alineat, 6, cu următorul cuprins: "Suma forfetară acordată deputaţilor şi senatorilor, prevăzută la art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se reduce cu 50%."
Organizaţia menţionează că, într-un moment în care cetăţenii suportă o povară fiscală crescută, iar cheltuielile publice sunt drastic revizuite, este firesc ca şi instituţiile statului să îşi asume responsabilitatea prin comportament solidaritate bugetară. Suma forfetară acordată parlamentarilor - care nu este supusă unui control riguros şi nu necesită justificare - trebuie să reflecte realităţile economice ale ţării.
"Este inadmisibil ca veniturile nejustificate sau necondiţionate ale demnitarilor să rămână intacte, în timp ce se elimină scutiri de la plata CASS pentru pensionari, persoane cu handicap sau veterani, se majorează TVA la produse de bază şi se îngheaţă salariile din sistemul public. Reducerea cu 50% a sumei forfetare nu afectează dreptul parlamentarilor de a-şi desfăşura activitatea, ci introduce un semnal de decenţă şi proporţionalitate în cheltuirea banului public. Parlamentarii beneficiază deja de alte drepturi salariale şi logistice, inclusiv indemnizaţie, cazare, transport şi personal angajat la cabinet. Această măsură este cu atât mai justificată cu cât în prezent, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizaţi. Într-un stat democratic, încrederea cetăţenilor în instituţiile publice se clădeşte şi prin exemplul personal al celor aleşi", se arată în motivarea propunerii.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 52 / 5523 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...