ADEM: Exporturile intracomunitare de medicamente reprezintă sub 350 milioane de euro, respectiv 5% din piaţa farmaceutică românească
28 Mai 2024 Agerpres
Totalul exporturilor de medicamente din România a fost undeva în jurul a 1,25 de miliarde de euro la nivelul anului trecut, în condiţiile în care producţia internă se ridică la aproape 800 de milioane de euro.
Exporturile intracomunitare de medicamente reprezintă sub 350 milioane de euro, respectiv 5% din piaţa farmaceutică totală din România, estimată la 6,2 miliarde de euro, afirmă Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), într-un comunicat.
Reacţia ADEM vine în urma declaraţiilor directorului executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, potrivit cărora nivelul comerţului paralel cu medicamente (sau comerţ intracomunitar) se apropie de 800 de milioane de euro.
"Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), reprezentativă pentru sectorul comerţului intracomunitar cu medicamente din România, reacţionează în faţa unei serii de informaţii în mod verificabil false, care sunt create, prezentate şi diseminate de reprezentanţii producătorilor internaţionali de medicamente, pentru a induce publicul în eroare în mod deliberat şi care pot provoca un prejudiciu nu numai distribuitorilor angro, ci chiar unul public. Recent au fost lansate deliberat informaţii false în spaţiul public, de către reprezentanţii producătorilor internaţionali de medicamente, cifra totală a exporturilor intracomunitare fiind supraestimată la 800 de milioane de euro, cu scopul amplificării nejustificate a fenomenului, prezentându-l ca pe un pericol la adresa sănătăţii publice, acest aspect fiind, implicit, în detrimentul distribuitorilor angro care fac comerţ intracomunitar. În realitate, exporturile intracomunitare reprezintă sub 350 milioane de euro, sub 5% din piaţa farmaceutică totală, estimată la 6,2 miliarde de euro, acestea fiind informaţii verificabile, atât cu INSS, cât şi cu Ministerul Finanţelor", susţine ADEM.
Reacţia ADEM vine în urma declaraţiilor directorului executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, potrivit cărora nivelul comerţului paralel cu medicamente (sau comerţ intracomunitar) se apropie de 800 de milioane de euro.
"Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), reprezentativă pentru sectorul comerţului intracomunitar cu medicamente din România, reacţionează în faţa unei serii de informaţii în mod verificabil false, care sunt create, prezentate şi diseminate de reprezentanţii producătorilor internaţionali de medicamente, pentru a induce publicul în eroare în mod deliberat şi care pot provoca un prejudiciu nu numai distribuitorilor angro, ci chiar unul public. Recent au fost lansate deliberat informaţii false în spaţiul public, de către reprezentanţii producătorilor internaţionali de medicamente, cifra totală a exporturilor intracomunitare fiind supraestimată la 800 de milioane de euro, cu scopul amplificării nejustificate a fenomenului, prezentându-l ca pe un pericol la adresa sănătăţii publice, acest aspect fiind, implicit, în detrimentul distribuitorilor angro care fac comerţ intracomunitar. În realitate, exporturile intracomunitare reprezintă sub 350 milioane de euro, sub 5% din piaţa farmaceutică totală, estimată la 6,2 miliarde de euro, acestea fiind informaţii verificabile, atât cu INSS, cât şi cu Ministerul Finanţelor", susţine ADEM.
Potrivit Asociaţiei, şi în alte state europene au fost impuse, în ultimii ani, o serie de măsuri de limitare a comerţului intracomunitar, însă, cu toate acestea, lipsa medicamentelor s-a accentuat, devenind evident faptul că nu comerţul intracomunitar este cauza.
"Înainte de a lansa acuze nefondate în spaţiul public referitoare la lipsa unor medicamente din cauza comerţului intracomunitar, cu scopul obţinerii unui câştig economic, marile companii farmaceutice ar trebui să prezinte publicului larg din România tabloul propriilor profituri obţinute din comercializarea medicamentelor în România, chiar la aceste preţuri aparent mici. Nu de puţine ori solicitările pacienţilor din România au ajuns la distribuitorii paraleli, aceştia găsind surse de aprovizionare prin import paralel în Europa, dar statul român menţine ridicate bariere nejustificate pentru importurile paralele din Europa, pacienţii români fiind lăsaţi pe un loc secund intereselor comerciale", atrage atenţia ADEM.
Totalul exporturilor de medicamente din România a fost undeva în jurul a 1,25 de miliarde de euro la nivelul anului trecut, în condiţiile în care producţia internă se ridică la aproape 800 de milioane de euro, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.
El a precizat că preţul mic al medicamentelor existent în România face ca angrosiştii de medicamente să le cumpere de pe piaţa internă şi să le revândă în ţări unde preţurile sunt mai mari, obţinând, astfel, profit.
Estimările ARPIM arată că aproximativ jumătate din producţia internă rămâne în România şi cealaltă jumătate este exportată.
"Nivelul comerţului paralel cu medicamente sau comerţ intracomunitar este cam de 800 de milioane de euro la o piaţă (locală - n. r.) care, la nivel de preţ de producător, este cam de 6,2 miliarde de euro, deci undeva în jurul a 15 - 17% din totalul pieţei farmaceutice este reprezentat de medicamentele care ies din România şi care afectează accesul pacienţilor la medicamente", a subliniat Zaharescu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3691 / 20643 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





