ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Companii germane din domenii strategice şi-au arătat interesul de a investi în România

22 Iulie 2025   |   Agerpres

Volker Raffel, preşedintele AHK România, a apreciat ca fiind un semnal puternic faptul că preşedintele României a arătat atât de repede deschidere către economia germană.

 
 
Peste 40 de companii germane din apărare, securitate, energie, industrie şi retail şi-au exprimat interesul de a cunoaşte mai bine capacitatea României de a atrage investiţii şi de a intensifica relaţiile economice dintre cele două ţări, în cadrul unei mese rotunde organizate la Berlin, la care a participat preşedintele Nicuşor Dan.

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), transmis, luni, AGERPRES, comunitatea de business româno-germană salută eforturile de reformă începute şi planificate de guvernul de la Bucureşti, subliniind că direcţiile strategice, în special în domeniile apărare şi securitate, industrie şi inovare, energie şi green tech, cât şi măsurile adoptate trebuie să stimuleze creşterea economică.


"Pe de-o parte, recunoaştem nevoia implementării urgente a unor măsuri fiscale de corectare a deficitului bugetar, dar în acelaşi timp considerăm prioritară eficientizarea activităţii sectorului public prin măsuri de restructurare a cheltuielilor publice, creşterea capacităţii administraţiei alături de scăderea poverii administrative, combaterea evaziunii şi eliminarea cauzelor sistemice pentru deficitele acumulate", transmit companiile din comunitatea AHK România.

Mai mult, acestea susţin că viitoarele politici publice, ca parte dintr-o reformă structurală a statului ce nu mai poate fi amânată, trebuie să reflecte o viziune strategică pe termen lung pentru România.

"România este o ţară cu stabilitate politică, unde există oportunităţi mari de investiţii, şi vom face tot posibilul ca după aceste măsuri urgente pe care guvernul trebuie să le ia, noua administraţie să ofere mai multă predictibilitate şi stabilitate fiscală şi legislativă. România va face eforturi să reducă birocraţia nejustificată şi să creeze un mediu competitiv şi corect de investiţii. Avem un potenţial energetic semnificativ pe care vrem să-l utilizăm şi o forţă de muncă educată. Încurajez companiile germane să investească în continuare în România şi îmi doresc să ne întărim relaţia economică pe zona industriei de apărare. Îmi doresc, de asemenea, să explorăm şi căi prin care companiile româneşti să aibă acces şi să se extindă pe piaţa germană", le-a transmis preşedintele Dan investitorilor germani, conform sursei citate.

Volker Raffel, preşedintele AHK România, a apreciat ca fiind un semnal puternic faptul că preşedintele României a arătat atât de repede deschidere către economia germană.

"Prezenţa germană în România este deja extinsă şi simţim un interes crescut pentru continuarea acestui angajament, în domenii ca digitalizarea, energia şi industria prelucrătoare. Membrii noştri apreciază nu numai condiţiile economice, ci şi colaborarea constructivă cu autorităţile române. România este o destinaţie din ce în ce mai căutată pentru investiţii durabile, orientate către tehnologie", a spus preşedintele AHK România.

Aflată la graniţa cu Ucraina, România reprezintă un nod logistic şi economic important, atât ca loc de tranzit, cât şi ca locaţie de producţie, în eforturile de reconstrucţie a Ucrainei. Companiile germane active în regiune pot profita de acest avantaj, consideră AHK România, în special pentru crearea unor lanţuri de aprovizionare mai rezistente şi pentru extinderea cooperării industriale.

"Deja de astăzi se poate observa că România joacă un rol din ce în ce mai important în coordonarea ajutorului şi a serviciilor logistice pentru Ucraina. Regiunile din jurul oraşelor Iaşi, Constanţa, Brăila-Galaţi, Suceava sau Botoşani se transformă în centre importante pentru activităţile europene de reconstrucţie", a declarat Sebastian Metz, director general AHK România, care a moderat masa rotundă.

Vizita în Germania a preşedintelui Nicuşor Dan la scurt timp după preluarea mandatului subliniază încă o dată importanţa relaţiilor economice bilaterale, apreciază comunitatea germană economică.

Germania este partenerul comercial numărul unu al României şi cel mai important investitor străin. Schimburile comerciale bilaterale au depăşit 42 miliarde euro. Totodată, mai mult de 10.000 de companii cu capital german sunt active în România, stocul investiţiilor germane depăşind 17 miliarde euro.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 670 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcţionează şi Centrul de competenţă pentru Republica Moldova.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 233 / 19797
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...